“Bună. Sunt Alexa şi sunt din Suceava. În vremurile bune asta trezea un „vai, ești moldoveancă!”. Acum mulți fac un pas în spate. Suceava are cel mai mare număr de cazuri. Suceava e bomba biologică. Focarul. Lombardia României. Sau poate Wuhan. Și dacă asta nu e de ajuns, să vezi când le spun oamenilor că mama e asistentă la Spitalul Județean, că a adus COVID-19 acasă în perioada în care personalul medical de acolo era chemat la ședințe, după ce avusese contact direct cu pacienții, și că fratele meu e medic la Iași.”, așa începe textul Alexa Bejinariu.
Tânăra publică apoi un jurnal al ultimei luni, una în care mama ei s-a infectat de coronavirus, la muncă, apoi tatăl ei a luat boala, după care și a ea a trecut prin episoade de frisoane și dureri de cap.
La patru zile de la testare vine verdictul
„Ești bine?” m-au întrebat atunci, crispat, de la distanță, cei care mă știu. Nu, dar o să fiu, am răspuns în ultimele săptămâni.”.
Mai jos este jurnalul pe care l-am ținut cât timp am locuit împreună cu părinții mei, sub același acoperiș, la Suceava.
21 martie. Ultima noapte pe care am petrecut-o în cămin, la București. Deși România se afla deja în Stare de Urgență, iar în țară erau confirmate 367 de persoane infectate, nu mă gândeam că orașul meu natal va ajunge un focar. Spitalul de acolo e marketat ca unul modern, printre cele mai dotate din România. Mama e ok. Vreau să fiu alături de familia mea.
22 martie. La două zile după, când a auzit că soțul unei asistente a murit, mama s-a cazat într-un cămin al Colegiului Național de Informatică „Spiru Haret” Suceava, pus la dispoziție pentru cadrele medicale. De teamă că, dacă ea se infectează, măcar să nu ne îmbolnăvească și pe noi.
După vreo patru zile de la testare, a primit rezultatul: pozitiv.
Continuarea pe Vice.
Foto: Hepta
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro