Părinții susțin că bebelușul a început să se agite și să plângă. Inițial, mama nu și-a dat seama de ce fetița ei se simte rău. Mai apoi, oamenii au constatat pe scara blocului s-a răspândit un miros înțepător și iritant. Atunci, au sunat la 112 ca să ceară ajutor.

Viața bebelușului, pusă în pericol

Copilul a fost preluat de o ambulanță și transportat de urgență la spital.

”Echipajul medical deplasat la caz a constatat că bebeluşul a suferit o intoxicaţie cu un gaz necunoscut, provenit, cel mai probabil, de la un spray lacrimogen. De altfel, pe timpul desfăşurării intervenţiei, se simţea mirosul înţepător de gaz iritant pe casa scării. Tocmai de aceea s-a cerut sprijinul colegilor de la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă pentru ca victima să fie scoasă din locuinţă cu masca pe faţă”, a declarat, miercuri, pentru News.ro, purtătorul de cuvânt al ISU Vaslui, Dan Ungureanu.

Starea bebelușului este acum atent monitorizată. Medicii spun că, dacă n-ar fi intervenit rapid, gazul ar fi putut pune în pericol viața micuței.

Între timp, reprezentanţii Poliţiei Judeţene Vaslui susțin că s-au autosesizat în acest caz și fac cercetări pentru a stabili împrejurările în care s-a produs incidentul. Anchetatorii vor ca în scurt timp să-i găsească pe cei care au pulverizat substanța. Abia atunci, vinovații vor putea fi trași la răspundere.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.