O româncă de 27 de ani candidează pentru Parlamentul german. Ce a convins-o să intre în politică

Comentează
Arhiva foto

La 27 de ani, Ana Maria Trăsnea candidează din partea Partidului Social Democrat din Germania (SPD) pentru un loc în viitorul Bundestag, Parlamentul german. S-a născut la Piatra Neamț și s-a mutat în Germania la 13 ani, iar după experiențe nefericite de bullying și discriminare, a decis acum să candideze pe lista social-democraților în cartierul Treptow-Köpenick, sud-estul Berlinului, relatează DW.

„Am fost întrebată dacă părinții mei sunt «Sozialschmarotzer», adică paraziți care primesc ajutor social pe nedrept și în mod fraudulos. În curtea școlii, alți elevi aruncau cu pietricele după mine. Într-o seară, când am venit de la un curs de dans, am fost amenințată de șase băieți, care erau de extremă dreapta. Am fugit într-o cafenea, din care a trebuit să mă scoată tatăl meu vitreg”, povestește tânăra.

Ana Maria Trăsnea este activă în politica comunală de aproape un deceniu. A fost adusă la 13 ani în Germania de mama ei, o femeie care a crescut singură doi copii după divorț.

Mama ei a plecat din Piatra Neamț în anul 2002, la scurt timp după abrogarea regimului de vize pentru spațiul Schengen, astfel că Ana Maria a fost crescută cinci ani de o mătușă. La 13 ani s-a mutat în Germania și, în ciuda începutului dificil, când s-a lovit de rasism sau bullying, acum se simte ca acasă.

Iubesc Germania. Aici, toată lumea are o șansă, indiferent de origine și de condiția socială.Ana Maria Trăsnea:

Incidentele nefericite cu care s-a confruntat la început au influențat și cariera tinerei. Ele au determinat-o să devină reprezentanta elevilor și purtătoarea de cuvânt a școlii. A intrat și în rețeaua germană „Școala împotriva rasismului - școala curajoasă” și a organizat schimburi de experință europene pentru elevi.

După ce a luat bacalaureatul, în 2013, a decis să se înscrie în SPD, întrucât îl vede drept partidul „care luptă cel mai mult ca să ai șansa la o viață demnă și decentă, indiferent de unde și din care categorie socială vii”.

Un afiș electoral în care Ana Maria Trăsnea apare lângă candidatul SPD pentru funcția de cancelar al Germaniei, Olaf Scholz | Foto: Facebook/Ana Maria Trăsnea

În 2016, la doar 22 de ani, a fost aleasă cea mai tânără deputată a consiliului sectorului Treptow-Köpenick. Mai târziu, a lucrat în echipa ministrului pentru familie, Franziska Giffey. În prezent, face parte din departamentul pentru educație, tineret și familie din Senatul Berlinului și a decis, în 2021, să candideze pentru Parlamentul german.

Prea mulți oameni se plâng prea mult. Pur și simplu nu văd posibilitățile pe care le au în viața de zi cu zi pentru a schimba cevaAna Maria Trăsnea:

Tânăra nu-și ascunde originea română, ba chiar o afișează pe site-ul de campanie, dar spune foarte clar că Germania este casa ei și nu s-ar mai vedea trăind în România.

„Acum câțiva ani, m-am întors din România, după o călătorie de mai multe săptămâni. Și m-am gândit: Aici în Germania te poți baza pe niște structuri. Aici nu trebuie să dai șpagă când mergi la vreun ghișeu sau când o rudă ajunge la spital. După ce am trecut frontiera și am călcat pe pământ german, am răsuflat ușurată. M-am simţit acasă”, precizează Ana Maria Trănsea.

Alegerile parlamentare din Germania vor avea loc pe 26 septembrie - primul scrutin după retragerea cancelarului Angela Merkel, după 16 ani în care a condus țara.

Potrivit ultimelor sondajelor, social-democrații germani au preluat conducerea, iar Olaf Scholz are cele mai multe șanse să fie următorul cancelar.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Philips România a fost amendată cu un milion de euro după ce un angajat a dezinstalat WhatsApp de pe telefonul de serviciu. Sursă foto: Profimedia
9 sept.
Philips România, amendată cu un milion de euro după ce un angajat a dezinstalat WhatsApp de pe telefonul de serviciu
Militari români, femei și bărbați, îmbrăcați în uniforme militare
9 sept.
„O manipulare alarmistă”, demontată de Administrația Prezidențială: România nu trimite trupe pe frontul din Ucraina
MONDEN
Robert Jărcălău la „Burlacii: Foc în Paradis” | Foto: PRO TV
9 sept.
Cine este Robert Jărcălău de la „Burlacii: Foc în Paradis”. Mama lui este chinezoaică, iar tatăl e român
Tom Jones
9 sept.
Tom Jones a fost concediat la 86 de ani din postul de jurat la „Vocea Marii Britanii”: „Nu am vrut să părăsesc emisiunea”
POLITIC
Stelian Tănase, în vârstă de 74 de ani, a condus TVR în perioada 2013-2015. Foto: Profimedia
ExclusivInterviu
9 sept.
Stelian Tănase analizează numirea Sorinei Matei, propunerea AUR, la șefia TVR: „Va fi un mare scandal în perspectivă. Veți vedea”
Laura Vicol, inculpată în dosarul Nordis, este avocata unuia dintre membrii grupării Potra în procesul în care el și Călin Georgescu sunt acuzați de tentativă de lovitură de stat. Foto: Profimedia
9 sept.
Laura Vicol, inculpată în dosarul Nordis, este avocata unuia dintre membrii grupării Potra în procesul în care el și Călin Georgescu sunt acuzați de tentativă de lovitură de stat
Ultimele știri
06:34
Donald Trump, după discuția cu Vladimir Putin: „El vrea un acord” cu Ucraina. Care este obstacolul pentru pace
06:10
Atenționare de călătorie MAE: Proteste de amploare ale transportatorilor din Serbia
9 sept.
Victor Ponta a defilat alături de delegația României la Jocurile Mondiale ale Nomazilor. În arenă s-au aflat Xi Jinping și Vladimir Putin
9 sept.
Un radar a trimis amenzi greșite la întâmplare șoferilor din Elveția timp de o săptămână: „Nu am condus niciodată așa rapid”
TRENDING
9 sept.
iPhone 18 Pro, lansat oficial de Apple: prețuri, specificații complete și disponibilitate
9 sept.
Fructele cele mai dragi românilor se vor coace, dar atrag șobolani și șerpi: cum poți preveni invazia
9 sept.
Mașinile diesel Euro 5 nu mai au voie să circule de la 1 octombrie 2026 în anumite orașe din Italia. Care sunt excepțiile
9 sept.
Horoscop 10 septembrie 2026. Gemenii începe o perioadă dificilă la muncă și în viața de zi cu zi, iar complicațiile apar din cauza exagerărilor
Doi castori eliberați într-o pădure din Marea Britanie au transformat spectaculos ecosistemul local în doar un an. Sursă foto: Getty Images.
9 sept.
Doi castori eliberați într-o pădure din Marea Britanie au ridicat un baraj lung de 35 de metri peste un pârâu prevenind inundarea unui drum: „Este uluitor”
Ce se întâmplă dacă găsești o bancnotă de 50 de euro pe parbriz. în Italia. Sursă foto: Getty Images.
9 sept.
Trucul cu o bancnotă de 50 de euro pe care hoții îl folosesc ca să-i jefuiască pe șoferi, în Italia
Șomaj. Concediere. un bărbat concediat este supărat, cu o cutie de carton pe birou, își ține capul în mâini în timp ce stă la o masă în biroul companiei.
9 sept.
Un angajat care a lucrat 10 ani la același loc de muncă a fost concediat după ce și-a luat concediu de paternitate
Un tânăr cu doar opt clase a reușit să fure 245.000.000 de dolari în bitcoin și a făcut cheltuieli nebunești. Sursă foto: Profimedia.
9 sept.
Un tânăr cu doar opt clase a reușit să fure 245.000.000 de dolari în bitcoin și a făcut cheltuieli nebunești. Metoda prin care a păcălit victima
Un bărbat orb a băut patru sticle de vin apoi s-a urcat la volan și a condus 240 de kilometri. Sursă foto: Getty Images.
9 sept.
Un bărbat orb a băut patru sticle de vin apoi s-a urcat la volan și a condus 240 de kilometri: „O persoană aflată în criză”
De ce iese zacusca amară și cum o repari - Sursă foto: Shutterstock
17 aug.
De ce iese zacusca amară și cum o repari
Ce se întâmplă dacă ții frigiderul prea plin. Sursă foto: Shuttrstock
22 aug.
Ce se întâmplă dacă ții frigiderul prea plin
De ce simți că nu poți respira pe umezeală mare. Sursă foto: Shutterstock
26 aug.
De ce simți că nu poți respira pe umezeală mare
Cum depozitezi corect hainele de vară ca să nu miroasă la iarnă. Sursă foto: Shutterstock
29 aug.
Cum depozitezi corect hainele de vară ca să nu miroasă la iarnă
Prima trecere de pietoni inteligentă din Bucureşti a fost amenajată pe Șoseaua Chitilei - Strada Prahova, în Sectorul 1
9 sept.
Prima trecere de pietoni inteligentă din Bucureşti a fost amenajată de Primăria Capitalei. Cum funcționează
Mesajul lui Nicușor Dan pentru profesori, elevi și părinți la începutul anului școlar 2026-2027: „Școala trebuie să formeze adulți cu simț critic” și „Nu neglijați interacțiunile cu ceilalți”
9 sept.
Nicușor Dan a promulgat legea care permite continuarea lucrărilor la hidrocentralele începute înainte ca zonele respective să fie declarate protejate
Deputatul USR Emanuel Ungureanu a depus denunț la DNA și sesizare la ANI pe numele judecătorului CCR Cristian Deliorga, după zborul de lux la Mykonos Sursă foto: Facebook /Emanuel Ungureanu.
9 sept.
Deputatul Emanuel Ungureanu a sesizat DNA și ANI după dezvăluirile privind zborul privat de lux al judecătorului CCR Cristian Deliorga
Doi români care înșelau turiști cu alba-neagra la Fontana di Trevi au încercat să mituiască polițiștii. Sursă foto: Getty Images
9 sept.
Doi români care înșelau turiști cu alba-neagra la Fontana di Trevi au încercat să mituiască polițiștii: ce amendă au primit
Arhiva foto
9 sept.
La muncă, cetățene președinte! România nu mai are timp de pierdut
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
8 sept.
România perplexă
Bancnote euro
8 sept.
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate
Arhiva foto
8 sept.
O victorie destul de colosală