Crăciun acasă. O româncă de 35 de ani s-a stabilit în România, după ce a trăit 16 ani în Spania: „Nu știam cum e să te simți acasă“
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește Libertatea in Google Discover
Oana Goloiu, 35 de ani, psiholog de profesie, și-a dorit să fie din nou aproape de familia și de prietenii ei din copilărie și a luat decizia să revină cu viața ei în România.
Cuprins:
- Viața în Spania, sub soarele mediteranean
- Motivele plecării din România
- Oana a vrut să rupă cercul vinovăției
- De la imigrant ilegal la unul legal
- Furia pe România
- Împăcarea cu țara natală
- Apropierea de profesia la care visa de mică
- Oameni mohorâți și birocrație
- „Asta e șansa mea să văd dacă îmi mai place acasă sau nu“
- Readaptarea la România
Oana Goloiu a renunțat la soarele din Castellón de la Plana, la plajele cu palmieri și la marea transparentă, la terasele gălăgioase înghesuite în centrul orașului, la verile toride, la străzile curate, la ficusul centenar din Plaza María Agustina, la umbra căruia se întâlneau acum 10-15 ani românii care-și căutau de muncă, la tortilla, la paella și la tapas, la Les Festes de la Magdalena, cea mai mare sărbătoare a orașului, la artificii, procesiuni și care alegorice, la prietenii ei spanioli, la melodiosul dialect valencian și la jobul de psiholog la Crucea Roșie din Castellón de la Plana.
Tânăra subțire, cu părul creț și negru, cu degete lungi și gesturi delicate, a plecat din România la 19 ani din cauza sărăciei, pentru că mama ei nu-și permitea s-o țină la facultate.
Anul acesta, la 35 de ani, Oana s-a întors acasă pentru a fi alături de familia și de prietenii ei din copilărie.
Viața în Spania, sub soarele mediteranean
E o zi călduroasă de aprilie și terasele din Plaza de la Muralla Liberal, în centrul orașului Castellón de la Plana, sunt pline de spanioli ieșiți în pauza de masă. Mi s-au uscat buzele și mă ustură nasul și pomeții arși de soarele mediteranean. Afară sunt 20 de grade și simțim că se apropie zilele toride de care s-au plâns majoritatea românilor pe care i-am cunoscut aici.
Chiar și într-o zi aglomerată ca cea de azi, Oana e bine dispusă și zâmbitoare. A strecurat interviul cu noi în pauza de prânz, între jobul de la Crucea Roșie și cursurile de master, care țin până la nouă și jumătate seara. Anul trecut, a început să facă un master în intervenția și medierea familială la Universitat Jaume I de Castelló.
Oana e din Târgoviște, la fel ca mulți din cei peste 38.000 de români care trăiesc aici. S-au chemat unii pe alții, și-au adus copiii, părinții, prietenii și vecinii, așa că o să întâlnești comunități întregi de români care s-au stabilit în provincia Castellón. Acesta a fost și motivul pentru care, în 2017, orașul Castellón de la Plana s-a înfrățit cu Târgoviște.
Motivele plecării din România
Spania a fost pentru Oana, la fel ca pentru mulți alți români, un colac de salvare. În 2003, era în clasa a XII-a, învăța pentru bacalaureat și se pregătea de admitere la Facultatea de Psihologie în București. Visa să se facă psiholog de când era mică. „Întotdeauna mi-a fost clar: asta e ceea ce sunt, cel mai frumos și cel mai important lucru din viața mea“, spune ea.
Mama ei nu-și permitea să-i plătească meditațiile, așa că Oana s-a făcut reprezentant Avon, iar cu banii câștigați din vânzarea cosmeticelor mergea de două ori pe lună la pregătire pentru facultate. În al doilea semestru din clasa a XII-a, mama ei i-a spus: „Onița, mamă, nu pot să te țin la București nici măcar o perioadă, până-ți găsești de muncă; nu am cum“.
Sora Oanei, cu șapte ani mai mică, avea și ea nevoie de sprijinul mamei. Fetele au rămas cu mama după ce părinții lor au divorțat și au locuit în apartamentul cu două camere al bunicii: ele dormeau pe canapeaua din sufragerie, iar mama și bunica, în dormitor. Tatăl lor, care avea probleme cu alcoolul, nu le-a vizitat niciodată.
Oana a vrut să rupă cercul vinovăției
Mama Oanei a lucrat într-un magazin, apoi, în ultimii ani, într-o fabrică de mobilă. Nu erau bani pentru nimic și abia se descurcau cu mâncarea. Oana a trăit în liceu cu rușinea că nu are haine frumoase, la fel ca celelalte fete. Nu-i cerea niciodată bani mamei sale ca să iasă la un suc, pentru că știa că n-are de unde să-i dea. Uneori, la sfârșit de săptămână, femeia le cumpăra câte o sticlă de Frutti Fresh.
Era situația atât de grea, încât mă simțeam vinovată tot timpul. Era groaznic, era crunt să-i cer (mamei) bani, pentru că ea, săraca, înnebunea. Nu avea de unde și se simțea super vinovată, iar eu mă simțeam vinovată să-i cer.Oana Goloiu:
Un prieten din Târgoviște, care lucra în Castellón, i-a spus să vină în Spania după ce-și dă bacalaureatul, pentru că o s-o ajute să-și găsească de lucru și un loc unde să stea. „Mai rău decât acum nu poate fi“, și-a spus Oana.
Mama ei a încercat s-o convingă să studieze Dreptul la Târgoviște, dar Oana, care avea o părere proastă despre mica universitate din oraș, i-a spus că nu vrea să facă o facultate doar pentru diplomă. O să plece în Spania, i-a spus mamei sale, pentru că România „îi taie orice avânt de a face orice“.
De la imigrant ilegal la unul legal
A început să muncească la negru într-un restaurant din Castellón, unde spăla vase. Câștiga 900 de euro, de cinci ori mai mult decât salariul mamei sale. După ce a învățat un pic de spaniolă, a lucrat în bucătărie, apoi a servit la mese. După un an și jumătate, patronul ei i-a făcut acte și a scăpat de statutul de imigrant ilegal.
„A fost greu să mă adaptez“, povestește Oana.
În primii ani, nu puteam să mă gândesc la facultate, pentru că abia învățam să vorbesc. Iar mulți ani după aceea m-am simțit o străină oarecare într-o țară care nu era a mea. Nu mă uitam prea sus. Din contră, m-am dus în jos mult, pentru că simțeam că locul meu nu e la bucătărie.Oana Goloiu:
Primul lucru pe care l-a observat în Castellón a fost curățenia: Oana se mira că nu vede gunoaie pe străzi și că nu există câini vagabonzi. Afară era mereu însorit și trăia lângă mare – putea să se plimbe pe plajă oricând își dorea.
După ce Oana a plecat în Spania, mama ei s-a îmbolnăvit de supărare și de dor: îi era rău fizic, avea stări de greață și vomita. Ani la rând, de fiecare dată când vorbeau la telefon, îi spunea: „Poate că o să te întorci...“. S-a liniștit mult mai târziu, când și-a vizitat prima oară fiica. „Nu știu ce era în capul ei, cum își imagina că trăiesc, dar s-a convins că nu mi se întâmplă nicio nenorocire“, povestește Oana.
Furia pe România
Primii ani petrecuți în Spania au fost dificili, pentru că Oana avea depresie și atacuri de panică. „Mă simțeam singură și dezrădăcinată, mică și insignifiantă“, spune ea.
La 19 ani, eram un copil și doar eu știu cât de greu mi-a fost. Nu voiam să știu nimic de unde am plecat, îi învinovățeam... Mi-era ciudă pe familie, pe țară, pe oameni, pe tot. Cred că de-asta nici nu i-am ajutat, nu am trimis bani în țară. Dacă fiecare e pe cont propriu, atunci... Acum s-a schimbat situația, nu mai învinovățesc pe nimeni, dar în momentele acelea, n-am știut să fac altfel.
Oana Goloiu:
Oana muncea mult și avea, în sfârșit, banii ei. În primii ani, și-a cumpărat haine și Coca-Cola. „Am avut o perioadă în care dacă intram într-un magazin nu puteam să mă controlez și cheltuiam foarte mult“, povestește ea. „Luasem o primă de 700 de euro înainte de Sărbători și am intrat într-un magazin să mă uit de două chestii – și am cheltuit toți banii. Atunci mi-am dat seama că am o problemă.“
Timp de trei ani, Oana nu s-a întors deloc acasă. „Nu eram pregătită. N-o învinovățeam pe mama, că ea, săraca, făcuse mai mult decât era posibil. Îl învinovățeam pe tata, dar să știi că la un nivel inconștient aveam ceva și cu ea... Știam că a făcut tot ce a putut, dar mie nu-mi fusese de ajuns, eu a trebuit să plec. Învinovățeam România, pentru că era țara care mie nu-mi oferise nici cea mai mică șansă. Iar eu n-am cerut decât să studiez.“
Împăcarea cu țara natală
Când s-a întors în România, într-o vacanță de o săptămână, țara i s-a părut urâtă și săracă. „M-a dat peste cap total, pentru că nu mă simțeam nici de acolo, nici de aici. Mi-au revenit amintiri, mi-a revenit tot sentimentul ăla: «De ce a trebuit să fie așa?». Nu a fost deloc plăcut. Eram irascibilă, eram aproape agresivă verbal.“
Sora Oanei a făcut Facultatea de Psihologie la București și un master la Cluj, apoi a lucrat ca psiholog într-o secție de oncopediatrie. „A ajutat-o mama, pentru că, după ce am plecat eu, i-a fost un pic mai ușor, că nu mai eram două“, povestește Oana. „Cât de cât, până și-a găsit și ea lucru, a putut s-o ajute cu cazarea și să-i mai trimită mâncare, cum încep toți studenții.“
Oana și-a găsit liniștea după câțiva ani, când Spania a devenit „acasă“. Mama și sora ei au început s-o viziteze, și-a făcut prieteni și s-a integrat.
Apropierea de profesia la care visa de mică
Trecuseră 10 ani de când venise în Spania. Avea 29 de ani, vorbea spaniola ca un nativ, lucra într-o cafenea, se descurca bine financiar și era într-o relație stabilă. Era momentul să înceapă Facultatea de Psihologie.
Mă apuca un sentiment de panică numai când mă gândeam că aș putea să mă înscriu la facultate. Eu veneam dintr-o familie săracă, în care părinții mei nu aveau facultate. Învățasem că nu pot, că locul meu e acolo unde sunt și atunci mi-a fost frică; niciodată nu mi-a fost atât de frică.Oana Goloiu:
Și-a echivalat diploma de bacalaureat din România și s-a înscris la facultatea din Castellón la fără frecvență. Mergea la școală o dată pe săptămână, când avea cursuri, și la examene, așa că a putut să lucreze în continuare la cafenea. A luat bursă în toți cei patru ani de facultate și n-a fost nevoită să-și plătească taxele școlare.
În timp ce studia, a făcut voluntariat la un centru de zi pentru adulți cu boli mintale, a lucrat cu bătrâni cu Alzheimer și cu dependenți de droguri. Și-a făcut practica la Crucea Roșie, unde s-a ocupat de refugiați. După ce a terminat facultatea, a continuat să lucreze pentru Crucea Roșie.
Nu e o muncă ușoară: Oana a lucrat cu lucrătoare sexuale, majoritatea românce, și cu oameni ai străzii. „Dădeam peste români care, doar când auzeau că vorbesc românește, se umflau de plâns.“
Oameni mohorâți și birocrație
Biroul Oanei de la Crucea Roșie din Castellón de la Plana e plin de dosare și hârtii. Alături, un morman de cutii cu prezervative și pliante care promovează sănătatea sexuală. În ultimele luni, s-a ocupat de lucrătoarele sexuale: a mers pe stradă să discute cu ele ca să afle ce probleme au, le-a împărțit prezervative și, în unele cazuri, le-a dus la spital.
Termină de completat documentul la care lucrează, apoi își ia la revedere de la colegele ei și pornește spre casă. O însoțim pe străzile însorite din Castellón, trecem pe lângă pisicile cartierului, care o întâmpină dimineața când merge la serviciu, și ne oprim la aprozar, de unde Oana cumpără nísperos, niște fructe mici, acrișoare.
Acasă, în apartamentul pe care-l împarte cu partenerul ei, José, o așteaptă motanul Silver, care are chef de joacă și de mângâieri. Oana ne servește cu vin și se joacă timp de câteva minute cu motanul.
Se gândește adesea la motivele pro și contra întoarcerii în România. Și-ar dori să fie mai aproape de familia ei, care îi lipsește tot mai mult în ultimii ani. Dar în România nu-i plac „oamenii mohorâți“, lipsa lor de amabilitate, birocrația și problemele de infrastructură.
Oana n-a scăpat de birocrația românească nici în Spania, pentru că de fiecare dată când are nevoie de un act trebuie să meargă la Consulatul României din Castellón. „E ca-n filmele cu proști, e ceva de nedescris“, spune ea. Avea nevoie de o hârtie care să arate că locuiește în Spania din 2003, iar un funcționar i-a spus că nu știe s-o facă și să se întoarcă în altă zi. A insistat, așa că în final i-a dat documentul pe care scria că e născută în 1184 în loc de 1984.
Lucrarea ei de master e despre egalitatea de gen, o temă de care Oana e foarte interesată. A observat că multe familii de români care se stabilesc în Spania se confruntă cu această problemă și și-ar dori ca, la un moment dat, să lucreze la un adăpost pentru victimele violenței domestice.
„Asta e șansa mea să văd dacă îmi mai place acasă sau nu“
Pe 1 iulie, la două luni după ce am vizitat-o în Castellón de la Plana, Oana a postat pe Facebook: „Moved to Bucharest, Romania“. Am întrebat-o ce s-a întâmplat și mi-a spus că s-a despărțit de iubitul ei spaniol și s-a hotârât să se întoarcă acasă.
„Despărțirea de José mi-a creat contextul să vin în România“, mi-a spus ea. „Când eram împreună, era foarte puțin probabil să ne mutăm aici; despărțirea am luat-o ca pe o eliberare. Am zis: «Gata, s-a terminat, deci pot să plec acasă». Uau! Plec acasă. A fost atât de natural, atât de firesc. Am zis: «Asta e șansa mea să văd dacă mai îmi place acasă sau nu».“
Am ținut legătura de-a lungul verii, iar Oana era entuziastă și plină de energie de fiecare dată când vorbeam. Și-a închiriat un apartament cu 350 de euro în Titan, unde stă împreună cu motanul Silver, a trimis CV-uri la companii și a mers două săptămâni la Marea Neagră într-o tabără de meditație.
Deși nu se grăbea să se angajeze, pentru că avea niște bani puși deoparte, Oana a avut mai multe oferte de joburi. S-a angajat la Accenture, la resurse umane, și, în paralel, colaborează ca psihoterapeut cu o companie de consultanță psihologică. Ar vrea să lucreze full-time ca psiholog, dar abia acum, în decembrie, i s-au echivalat diplomele de studii din Spania.
Readaptarea la România
Singurul lucru cu care nu se poate obișnui e frigul. Nu e o zi friguroasă de decembrie – afară sunt câteva grade –, dar Oana e zgribulită și înfășurată într-un fular mare și gros. Și-a propus să nu compare România cu Spania, să nu se plângă de mizeria din București, de blocurile gri și de aglomerație, pentru că dacă stai să te gândești la asta, diferența e „aproape șocantă“.
Am luat partea bună, am zis: «Astea știam că sunt așa, nu pentru ele am venit». Mama e cea mai fericită din lume, nu mai știe de capul ei. Am reluat legătura cu veri de care nu mai știam nimic, ies cu verișoarele în oraș. Am cunoscut oameni noi și mi-am făcut prieteni. Nu mă așteptam să-mi fie atât de ușor. Oana Goloiu:
Inițial, Oana și-a propus să stea până în ianuarie și să vadă dacă se adaptează, dacă își face prieteni, dacă-și găsește de lucru. „Dar când am văzut cum se aranjează partea profesională și cum a mers totul ca pe roate, e clar că am venit să rămân“, spune ea. „Familia și toate persoanele tale apropiate sunt aici. Am putut să trăiesc cu ele departe și am fost OK, dar mi-am dat seama cât te umple să le ai aproape.“
Sunt lucruri care nu-i plac în România, cum ar fi produsele din magazine, care i se par mai proaste și mai scumpe decât în Spania, oamenii rigizi și conservatori, înjurăturile pe care le aude pe stradă și misoginismul.
La unul dintre interviurile la care a fost, bărbatul care-i punea întrebări a început să flirteze cu ea. „Am simțit că sunt femeie, nu că sunt un profesionist, nu că am idei bune, nu că am experiență. I-am spus: «Dacă vrei să continuăm să stăm de vorbă, trebuie să-ți schimbi total atitudinea. Așa cum eu te respect pe tine pentru munca ta, tu mă vei respecta pentru munca mea». A făcut o față, nu putea să creadă.“
După experiența asta, s-a întâlnit cu mătușa ei și i-a spus revoltată ce i s-a întâmplat. Mătușa ei i-a spus că ar trebui să se bucure că arată bine și să profite de asta. Oana crede că mai sunt multe de schimbat în mentalitatea românilor și se bucură că poate face parte din schimbare.
„Într-un fel sau altul, mă simt acasă. Nu știam cum e să te simți acasă“, spune Oana.
671.233de români trăiau în Spania la 1 ianuarie 2019, în scădere în comparație cu 2018, când erau înregistrați 673.592 de români, potrivit Institutului Național de Statistică din Spania. Românii sunt a doua cea mai mare comunitate de imigranți din Spania, după marocani, la o diferență relativ mică (43.000).
