Oamenii au format cozi lungi de așteptare în fața spitalelor din Sofia, pentru a fi imunizați anti-COVID. Tineri, adulți, vârstnici sau persoane vulnerabile – toți au fost nevoiți acum să aștepte ore în șir pentru a primi vaccinul.

Asta după ce Bulgaria, care are cea mai mică rată de vaccinare din Uniunea Europeană, de 2,1% din populație, a decis să schimbe strategia pentru a-i convinge pe oameni, în contextul în care sondajele arătau că aproximativ jumătate dintre bulgari nu voiau să se vaccineze anti-COVID. Așa că Sofia a decis să dea drumul la vaccinare în masă, fără ca nicio grupă să fie prioritizată.

„Situația s-a schimbat radical. Înainte, rugam oamenii să se vaccineze. Acum, echipele sunt foarte ocupate”, a declarat un director de spital, potrivit Hotnews. 

Iar după orele de stat la coadă, oamenii și-au exprimat bucuria. De exemplu, o tânără de 31 de ani a spus că se simte „ușurată și fericită”, în timp ce o femeie de peste 90 de ani a zis că este încântată de faptul că va primi o doză din vaccin.

Înainte de a schimba strategia, țara de la sud de Dunăre se afla în fazele a treia şi a patra, adică puteau fi vaccinate persoanele cu vârste de peste 65 de ani, angajaţii din domeniul securităţii şi din domenii considerate esenţiale.

Prima măsură anunțată de Donald Trump: „Voi declara stare de urgență națională”
Recomandări
Prima măsură anunțată de Donald Trump: „Voi declara stare de urgență națională”

Acum, numărul celor vaccinați a crescut substanțial, însă sunt și critici la adresa autorităților.

„Pentru a recupera întârzierea, guvernul a deschis larg porțile, dar este în detrimentul celor mai în vârstă și fragili”, a afirmat analista Boryana Dimitrova, de la institutul Alpha Research.

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Wow, ce mare s-a făcut fetița Elenei Udrea!! Eva Maria a fost fotografiată alături de tatăl ei, la un mall din București / FOTO
Unica.ro
Wow, ce mare s-a făcut fetița Elenei Udrea!! Eva Maria a fost fotografiată alături de tatăl ei, la un mall din București / FOTO
Gabi Bădălău și Ema Uta - cuplul bombă al anului! Cei doi au plecat în Dubai împreună și 4 zile au stat numai în cameră. Gabi a prins un moment, a sunat-o pe Bianca Drăgușanu și.... Detalii care te lasă fără răsuflare despre patrulaterul amoros
Viva.ro

Corina Caragea: „Maldive nu e pentru mine. Țeapă mai mare ca această vacanță nu am luat”. Vedeta a publicat imaginile dezolante, din cameră
Libertateapentrufemei.ro
Corina Caragea: „Maldive nu e pentru mine. Țeapă mai mare ca această vacanță nu am luat”. Vedeta a publicat imaginile dezolante, din cameră
Orașul din România care are un potențial ieșit din comun. Un consultant al Băncii Mondiale s-a folosit de un serial de pe Netflix ca să explice
FANATIK.RO
Orașul din România care are un potențial ieșit din comun. Un consultant al Băncii Mondiale s-a folosit de un serial de pe Netflix ca să explice
Care sunt cuplurile de vedete care participă la sezonul 21 al emisiunii „Te cunosc de undeva!”. Mari SURPRIZE pentru fani
Elle.ro
Care sunt cuplurile de vedete care participă la sezonul 21 al emisiunii „Te cunosc de undeva!”. Mari SURPRIZE pentru fani
Elena Băsescu, schimbată complet în ultimii ani! Cum arată la 44 de ani, după 3 copii, mezina lui Traian Băsescu / Foto
Unica.ro
Elena Băsescu, schimbată complet în ultimii ani! Cum arată la 44 de ani, după 3 copii, mezina lui Traian Băsescu / Foto
Mark Zuckerberg s-ar fi uitat în decolteul logodnicei lui Jeff Bezos. Cum a arătat rândul miliardarilor la învestirea lui Trump
Observatornews.ro
Mark Zuckerberg s-ar fi uitat în decolteul logodnicei lui Jeff Bezos. Cum a arătat rândul miliardarilor la învestirea lui Trump
Horoscop 21 ianuarie 2025. Leii au în față o zi care nu vine cu acel sprijin emoțional de care se folosesc pentru a detensiona situația în care sunt
HOROSCOP
Horoscop 21 ianuarie 2025. Leii au în față o zi care nu vine cu acel sprijin emoțional de care se folosesc pentru a detensiona situația în care sunt

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI