Omagiul pentru România al unui egiptean stabilit de trei ani la București: „Nu e ca în Franța, unde oamenii se uită urât”
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește Libertatea in Google Discover
Shebib Mamdouh, pivotul egiptean al echipei de handbal Dinamo București, este căsătorit cu o româncă, preferă România oricând în fața Franței în care a locuit înainte și vrea să vadă toți munții de la noi, fiind impresionat de Brașov, Sinaia și Castelul Peleș.
Cuprins:
Shebib Mamdouh, 32 de ani, este unul dintre cei mai buni handbaliști din sportul românesc. Recomandat nu doar de trofeele cu Dinamo București, ci și de cariera sa dinainte, trofeul EHF Champions League cu Montpellier, precum și campionatele cucerite în Africa, 2016 și 2020, alături de cei din naționala Egiptului.
<strong>În 2016 și 2018, uriașul de 1,91 de metri a fost desemnat cel mai bun pivot de la turneele finale de la Cupa Africii. Cu naționala țării sale a participat la trei Campionate Mondiale și la Jocurile Olimpice. Are 522 de goluri în 200 de selecții! </strong>
În urmă cu trei ani a ajuns în România și viața i s-a schimbat total. În vara 2020, s-a căsătorit aici, iar acum are de gând să obțină cetățenia română și să trăiască pentru totdeauna în țara noastră.
Într-un interviu acordat Libertatea, unul dintre cei mai iubiți sportivi de la Dinamo, Shebib a prezentat cum vede România prin ochii celui ce-a locuit și în Occident.
Libertatea: Shebib, cum te simți la București, în România?
Shebib Mamdouh: Mai mult decât perfect. Este a doua mea casă. M-am însurat aici. Sunt un jucător de bază aici, la Dinamo, cea mai bună echipă din handbalul intern. Da, este o țară minunată, mă simt cald, chiar dacă vremea e mai rece decât e la mine în Egipt. Iubesc România foarte mult, al treilea an al meu aici și sper că vor mai urma mulți.
- Te gândești și la cetățenie?
- Da, mă gândesc să iau cetățenia, mai aștept doi ani. Chiar dacă voi stopa handbalul, la un moment dat, iau în calcul să locuiesc aici pentru tot restul vieții.
„Românii sunt prietenoși, francezii se uită urât la tine”
- Cum îi vezi pe români ca fiind după acești trei ani?
- Oamenii sunt foarte mișto. Am locuit trei ani în Franța, acolo dacă te uiți în ochii unui cetățean, el se uită urât la tine, jur! Aici, oamenii zâmbesc, adoră să vorbească, se bagă în seamă. Românii sunt prietenoși, precum egiptenii.
- Poți detalia comparațiile cu Franța?
- Un an și jumătate am stat în Aix-en-Provence, aproape de Marseille, acolo mi-a fost chiar greu, apoi încă un an și jumătate la Montpellier. În sudul Franței, am avut apartament la Mediterană, viața era frumoasă, dar oamenii acelui oraș mic nu-mi plăceau. Plus că era un oraș foarte scump, te rupea la buzunar. Și la Montpellier era mult mai ieftin. Nu m-am simțit deloc confortabil acolo. În sudul Franței, erau nepăsători.
- Cât de mult contează ambientul pentru un sportiv, în concordanță cu banii câștigați?
- Ambianța este importantă, degeaba ai bani sau vilă la malul mării. În Egipt îmi place că oamenii sunt nebuni, verifică pe YouTube ce atmosferă e la meciuri. Mie îmi place ca oamenii, suporterii, să vibreze. De aceea îmi plac și cei de la DDB (Doar Dinamo București, n.red.), nebuni după sport, îți dau motivație, te împing de la spate, nu doar aplaudă când dai un gol.
Sedus de frumusețea naturii
- Ce nu-ți place, în afara traficului?
- Nu vă mai plângeți, aici e pistol cu apă! Hai în Egipt să vezi trafic! Dacă ai sta acolo, ai face câte două ore și jumătate până la o destinație. În București, când stăteam în Floreasca, decât să fac o oră cu mașina de acasă la sală, mergeam 8 minute pe jos și gata. Nu mă pun în mașină în București dacă văd că e aglomerat. De ce să mă enervez?! Acum, stau în Otopeni, depind de mașină, dar nu am cum să fac mai mult de 45 de minute, o oră, de acasă până la sală, fiindcă am 3-4 căi de a ajunge la Dinamo. În rest, nu pot să zic că e ceva ce nu suport la români.
- Cum vezi diferența între București și Otopeni?
- În Otopeni, am liniște pentru minte. În Floreasca, era prea multă agitație, nebunie, asta, asta. Mă obosea.
- Unde ți-a plăcut cel mai mult în România?
- Zona montană. E fabuloasă. Îmi place la Brașov, la Sinaia, aveți frumuseți ale naturii extraordinare. Castelul Peleș este foarte frumos, se compară cu orice în Europa.
- La mare nu ai ajuns?
- Am fost doar cu echipa, am văzut marea din mers. În fiecare vară am avut câte ceva de făcut, fie pandemie, de turnee finale cu naționala Egiptului, la vară urmează un altul. Sper să ajung cândva, am auzit că e „bombă”. Am văzut-o de la distanță, dar nu să stau să o savurez, să lenevesc la soare.
Ar mânca numai ciorbe
- Cum te împaci cu mâncarea românească?
- Îmi plac papanașii și toate ciorbele. Favoritele mele. Nu mănânc carne de porc. Îmi plac și fructele de mare, soția îmi gătește mâncare românească, toate ciorbele. Eu pun smântână în ele. Nu pot eu să mănânc cât vreau fiindcă avem cântar săptămânal.
Nu pot să vă spun cât costă fiecare kilogram în plus, dar e mult! Și nu vreau să dau din buzunar, amenzile sunt drastice. Un kilogram în plus e o anumită sumă, altul în plus altă sumă, nu e de glumă. Până la urmă, asta înseamnă să fii profesionist, nu te joci! Poate de aceea suntem sus cu handbalul la Dinamo, și pe plan internațional.
- În România, la București, ți-ai găsit dragostea. Cum a fost?
- Sunt căsătorit aici, iar soția, Humeyra, m-a învățat că totul se face cu dragoste și trebuie să ai grijă de ceea ce iubești. Îi mulțumesc lui Allah că sunt norocos. Sincer, nu credeam că mă voi stabili la București și-mi voi găsi perechea, destinul, în România.
- Cum ți-ai cunoscut jumătatea?
- A fost noroc pur. Ne-am cunoscut prin intermediul unor prieteni comuni. Din primul moment în care am văzut-o, nu am mai putut sta deoparte. Dragostea a crescut rapid, apoi am cerut-o de soție direct. După doar 4 luni. Crede-mă, a fost, și este, dragoste mare, am vrut să-i cer mâna după doar o săptămână.
„M-am gândit că nu trebuie să-mi scape”
- Și cum este acum, după doi ani de când vă cunoașteți?
- Știi cum e, când ai o oportunitate, o iei. Ca orice mariaj, are suișuri și coborâșuri. E greu ca jucător profesionist, ești plecat mai mereu, mai merg și cu naționala Egiptului câteva luni pe an. Dar suntem maturi și putem să ne descurcăm.
- Cine este Humeyra?
- Este femeia puternică din spatele meu. Ea este din București, dar de origine musulmană. Jumătate turcoaică, jumătate româncă. Nu am știut de la început, dar când am aflat, am realizat că este încă un motiv să fie femeia vieții mele. Jur, când am aflat că e și musulmancă, m-am gândit că nu trebuie să-mi scape. „Gata, o iau!” (râde).
„Ieșim în parc să ne oxigenăm”
- Cum vă destindeți în timpul liber?
- Uneori, sunt prea obosit să ies din casă, dar îmi place totuși să vizitez, să văd lumea. Îmi scot soția în parc, să luăm oxigen, să respirăm aer curat. Iar dacă avem 3-4 zile, fugim pe undeva. Uite, mi-ar plăcea să vizitez toți munții din România, nu doar ceea ce am văzut pe Valea Prahovei și până la Brașov.
- Ce știai despre România?
- Nu te voi minți. Mai nimic. Doar ce mi-a zis tata, că ați fost la handbal cam ce este Franța acum. Cam atât, nimic mai mult.
- Este mai bine decât ai fi crezut?
- Clar. Dacă vreau să mă stabilesc aici, îți dai seama. Știu că pot trăi oriunde în Europa sau în lume, dar eu prefer aici, în primul rând datorită oamenilor. Nu de prețuri, care sunt OK, chiar mici, comparativ cu Franța sau cu Occidentul. Românul e genul de om care, dacă faci cunoștință cu el, în 5 minute poți sta la o cafea, la o bere, la orice, vorbind despre toate lucrurile din viață, de parcă te cunoști cu el din copilărie.
- Cât mai ai contract cu Dinamo?
- Până în 2024. Și mă simt bine, nu aș vrea să plec de la Dinamo sau din România.
