Astfel, doar anul trecut, 483 de angajați au fost atacați, 125 ucişi, 234 răniţi şi 124 răpiţi în 277 de incidente separate, arată ONU, citând baza de date a centrului de cercetare Humanitarian Outcomes.
Aceasta reprezintă o creştere cu 18% a numărului de victime faţă de 2018.
Majoritatea atacurilor au avut loc în Siria, Sudanul de Sud, Republica Democrată Congo, Afganistan şi Republica Centrafricană.
La începutul acestei luni, şase angajaţi umanitari ai ONG-ului francez Acted au fost asasinaţi, împreună cu şoferul şi ghidul lor din Niger, de către bărbaţi înarmaţi pe motociclete în timp ce ei vizitau rezervaţia de girafe de la Koure.
“Angajaţilor umanitari din întreaga lume care fac o muncă importantă şi curajoasă în prima linie, noi le spunem «Mulţumim!». Cel mai bun mod de a aduce un omagiu lucrătorilor umanitari este să le finanţăm munca şi să le asigurăm siguranţa”, a declarat secretarul general adjunct al ONU pentru afaceri umanitare, Mark Lowcock.
Ziua Mondială pentru Asistență Umanitară corespunde zilei în care a avut loc atacul împotriva complexului ONU din Bagdad la 19 august 2003. Atunci au murit 22 de persoane, inclusiv reprezentantul special al secretarului general pentru Irak, Sergio Vieira de Mello.
Din 2003 până acum, aproape 5.000 de angajaţi umanitari au fost ucişi, răniţi sau răpiţi, deceniul 2010-2019 înregistrând o creştere de 117% a atacurilor faţă de perioada 2000-2009.
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/172_06c5c41d81efd8e3094c9b0ea1ea554b.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/158_2b978e52d35d53dd64c2c3afaf44b0ee.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/253_5be22422ea597fcf95800b5e51037f6b.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/190_a227ff0ec8b0211a338ec2fab3cf3766.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/196_3917c7917290d238f7ae4869830eb9dc.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/222_7d93ae36934f43a225ee4ed36265b80c.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/179_e5260288808be5d2ff7c44f8b54d22df.jpg)