„Cred că suntem cu toții conștienți de acest lucru: răul pe care îl provocăm planetei nu se mai limitează la daunele aduse climei, apei și solului, ci acum amenință viața însăși pe Pământ. În fața acestui fapt, nu este suficient să repetăm afirmații de principiu, care ne fac să ne simțim bine, deoarece, printre altele, ne interesăm și de mediul înconjurător. Complexitatea crizei ecologice, de fapt, necesită responsabilitate, eficacitate și competență”, a spus Papa Francisc.

Totodată, Suveranul Pontif a precizat că „se îndepărtează așteptările legate de obiectivele de dezvoltare durabilă care trebuie atinse până în 2030, împreună cu obiective mai specifice legate de protecția aerului, apei, climei sau luptei împotriva deșertificării”.

„Fără o adevărată ecologie integrală vom avea un nou dezechilibru, care nu numai că nu va rezolva problemele, dar va adăuga și altele”, a adăugat Papa Francisc, cerându-le oamenilor să-și schimbe comportamentul.

Papa a vorbit astfel despre „o atitudine care necesită deschidere, creativitate, oferte de instruire mai ample, dar și sacrificiu, angajament, transparență și corectitudine în alegeri, mai ales în aceste vremuri dificile”.

Un raport al Grupului interguvernamental privind schimbările climatice (IPCC), publicat la începutul lunii septembrie, arată că omenirea se va confrunta în următorii ani cu „evenimente meteorologice extreme fără precedent în istorie”. Oamenii de știință au caracterizat situația drept una de „cod roșu pentru omenire” și au avertizat că nivelul actual de gaze care duc la încălzirea globală va duce la depășirea unor recorduri de temperatură, iar o creștere cu doi metri a nivelului mării până la sfârșitul secolului „nu este exclusă”.

De asemenea, potrivit unui studiu recent publicat de revista Science, copiii născuți în 2020 vor fi expuși la 30 de valuri de căldură în cursul vieții lor dacă actuala tendință de încălzire va continua, spre deosebire de oamenii născuți în 1960, care se vor confrunta cu patru valuri de căldură.

Prin Acordul climatic de la Paris, semnat în anul 2015 de aproape toate statele lumii, acestea și-au luat angajamentul de a menține creșterea temperaturii medii anuale sub două grade Celsius, chiar 1,5 grade, față de nivelurile din perioada preindustrială.

Citeşte şi:

Cuvinte rostite cel mai frecvent de pacienții COVID de la ATI. Medic: „Cel mai des aud «Doamne, dă timpul înapoi!»”

Medicul Mihai Craiu, de la INSMC: Suntem plini. Nu mai avem unde să punem copiii cu COVID

Comedia erorilor: CFR a schimbat plăcuța unei localități scrise greșit cu o alta scrisă tot greșit

Prima replică a lui Reghecampf, după ce Anamaria Prodan l-a pus la zid: „A venit momentul”
PARTENERI - GSP.RO
Prima replică a lui Reghecampf, după ce Anamaria Prodan l-a pus la zid: „A venit momentul”
Monica Pop bagă în GROAPĂ Antena 3. Amenda colosală primită de televiziune
Playtech.ro
Monica Pop bagă în GROAPĂ Antena 3. Amenda colosală primită de televiziune
Tânără model, acuzată că îşi falsifică piciorul amputat cu Photoshop pentru a atrage atenţia: "Au fost nenumărate nopți petrecute plângând"
Observatornews.ro
Tânără model, acuzată că îşi falsifică piciorul amputat cu Photoshop pentru a atrage atenţia: "Au fost nenumărate nopți petrecute plângând"
Horoscop 23 octombrie 2021. Peștilor le lipsește mult libertatea de a dori, de a visa fără limite la un viitor mai bun
HOROSCOP
Horoscop 23 octombrie 2021. Peștilor le lipsește mult libertatea de a dori, de a visa fără limite la un viitor mai bun
Cunoscut actor din reclame, condamnat definitiv la 7 ani de închisoare. Ce le-a făcut unor tinere
Știrileprotv.ro
Cunoscut actor din reclame, condamnat definitiv la 7 ani de închisoare. Ce le-a făcut unor tinere
Calvar pentru o tânără. Ce a putut să păţească după 10 partide de amor într-un timp atât de scurt
Telekomsport
Calvar pentru o tânără. Ce a putut să păţească după 10 partide de amor într-un timp atât de scurt
Curățarea nu este același lucru cu dezinfectarea. Află care sunt diferențele
PUBLICITATE
Curățarea nu este același lucru cu dezinfectarea. Află care sunt diferențele