Parlamentul are Cod de Conduită. Deși nu cuprinde nicio referire la integritate, documentul pe care deputații și senatorii trebuie să îl respecte conține reguli stricte privind vestimentația și limbajul în timpul activității legislative.
Plenul reunit al Parlamentului a adoptat miercuri, cu 230 de voturi ”pentru”, 54 ”împotrivă” şi 78 de abţineri, Codul de Conduită al parlamentarilor, elaborat de membrii comisiei juridice din Camera Deputaților. Potrivit documentului, aleșii trebuie să se îmbrace decent și nu au voie să folosească cuvinte indecente, dar și să declare orice cadouri sau avantaje primite în exercițiul funcției.
În privinţa sancţiunilor, Codul de Conduită nu prevede nimic. Se face însă trimitere la Statutul deputaţilor şi senatorilor. "Sfera incompatibilităţii ori a conflictelor de interese, a interdicţiilor şi a abaterilor disciplinare parlamentare, procedurile în materie disciplinară şi aplicarea sancţiunilor sunt cele stabilite exclusiv prin capitolele IV şi XII din Legea 96/2006 privind Statutul deputaţilor şi al senatorilor".
Deputatul PNL Adriana Săftoiu a anunţat că liberalii s-au abţinut de la vot, în plen. "Din păcate, deşi acest cod de conduită în mod clar ne este necesar, PNL a ales să se abţină pentru că este ca un fel de apă sfinţită, nici nu ajută, nici nu încurcă. Am bifat şi noi un capitol fără ca într-adevăr să avem un cod de conduită consistent", a spus Săftoiu.
De inspirație franceză, documentul cuprinde reguli de conduită care au scopul de a crește încrederea cetățenilor în reprezentanții lor aleși, potrivit inițiatorilor.
Reglementările cuprinse în Cod se referă la principiile care trebuie să stea la baza întregii activități exercitate în cursul mandatului încredințat: legalitatea, integritatea, independența, obiectivitatea, transparența, onestitatea, etc.