Brigada Rutieră a Capitalei a anunțat că Pasajul Piata Sudului se va închide sâmbătă, la ora 11.00, pe sensul dinspre strada Nițu Vasile spre Pasajul Mihai Bravu. Traficul pe acest sens va fi reluat duminică, la ora 07.00.

Circulația prin pasaj va fi restricționată pentru a se finaliza lucrările de tapetare a pereților cu tablă și pentru realizarea iluminatului public, a precizat sursa citată.

De asemenea, traficul prin Pasajul Piața Sudului este închis total în fiecare noapte, de la ora 23.00 până la 04.00, pentru a fi făcute marcaje rutiere.

Circulaţia prin Pasajul Piaţa Sudului este deschisă din 28 aprilie pe câte un fir pe sens și, deși municipalitatea anunța atunci că va fi redat integral circulaţiei până cel târziu în 28 iulie, lucrările nu sunt încă finalizate.

Lucrările la Pasajul Piaţa Sudului, făcute de asocierea Astaldi – Euroconstruct, au început în primăvara anului 2014, termenul inițial de finalizare fiind sfârşitul anului 2015. Ulterior, acest termen a fost prelungit. Pasajul are o lungime de 356 de metri, iar costurile de execuție depășesc 28 de milioane de euro.

„A încercat să mă sufoce cu perna, m-a dat de pereți”. Cine este bărbatul celebru acuzat de fosta iubită că a bătut-o crunt
PARTENERI - GSP.RO
„A încercat să mă sufoce cu perna, m-a dat de pereți”. Cine este bărbatul celebru acuzat de fosta iubită că a bătut-o crunt
ȘOC! Cum o UMILEA Ștefan Bănică pe Andreea Marin. Ce pățea biata de ea dacă îndrăznea să îi răspundă
PARTENERI - PLAYTECH
ȘOC! Cum o UMILEA Ștefan Bănică pe Andreea Marin. Ce pățea biata de ea dacă îndrăznea să îi răspundă
Horoscop 30 octombrie 2020. Scorpionii sunt dornici de alte surse de venit, dar prin eforturile altcuiva
HOROSCOP
Horoscop 30 octombrie 2020. Scorpionii sunt dornici de alte surse de venit, dar prin eforturile altcuiva
Horia Brenciu, despre declarațiile lui Dan Bittman: “Zice niște lucruri din frustarea pe care a acumulat-o”
Știrileprotv.ro
Horia Brenciu, despre declarațiile lui Dan Bittman: “Zice niște lucruri din frustarea pe care a acumulat-o”
Celebra gimnastă a ţării a ajuns omul străzii. ŞOC: întreţine relaţii intime pentru bani
Telekomsport
Celebra gimnastă a ţării a ajuns omul străzii. ŞOC: întreţine relaţii intime pentru bani