Polițiștii din județul Buzău au făcut, miercuri, 12 percheziţii în municipiile Buzău și Râmnicu Sărat, precum și în comuna Grebănu, unde locuiesc persoanele suspectate că au înșelat unități bancare și le-au produs un prejudiciu de 200.000 de lei.

”În fapt, din cercetări a reieşit faptul că, în perioada 2016 – 2017, 32 de persoane au solicitat şi obţinut credite de la o instituţie bancară, prin întocmirea în fals şi utilizarea de documente false, fără ca ulterior să mai achite sumele de bani contractate. Prejudiciul cauzat prin activitatea infracţională este de peste 200.000 de lei”, potrivit Poliției Române.

La finalul perchezițiilor, cei 32 de suspecți vor fi ridicați și duși pentru a fi audiați la sediul Poliţiei Râmnicu Sărat.

Anchetatorii de la Biroul de Investigare a Criminalităţii Economice Râmnicu Sărat și de la Parchetul Judecătoriei Râmnicu Sărat vor stabili dacă aceștia vor fi puși sub acuzare pentru înșelăciune și dacă vor fi reținuți sau puși sub control judiciar.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.