Numeroşi cititori ne-au asaltat în ultima săptămână, atât la telefonul redacţiei, cât şi pe site-ul Libertăţii, cu întrebări legate de unele fapte săvârşite de administratorul blocului. Iată care sunt răspunsurile lui Radu Opaina, preşedintele Federaţiei Asociaţiei de Proprietari din România, la cele mai frecvente întrebări.

Administratorul nostru noastră a delapidat o sumă imensă, nu numai de la noi, ci şi de la o altă asociaţie, iar banii nu îi putem recupera deoarece valoarea bunurilor ei mai mică decât suma datoriilor. Avem multe restanţe la furnizori. Ce putem face dacă unii dintre proprietarii din asociaţie nu sunt de acord să plătească pentru a reuşi să acoperim pagubele?

Doina Biziniche, Brăila

Răspuns: Dacă proprietarii nu se mobilizează pentru a rezolva problema prin plata datoriilor către furnizori şi recuperarea prejudiciului de la făptuitor, atunci tot blocul va rămâne fără utilităţile respective. Asta este consecinţa faptului că de ani întregi pe proprietari nu i-a interesat soarta blocului lor, iar un hoţ a profitat din plin de acest dezinteres.

De câteva săptămâni, administratorul nu mai vrea să îmi primească banii de întreţinere şi îmi socoteşte penalizare la neplată, pentru că nu achit fondul de rulment. Dacă nu am acum bani pentru acesta, ce să fac?

Medicii ieșeni vizați de o anchetă DIICOT privind traficul și consumul de droguri au fost antrenați și plătiți pe bani europeni. „Petreceau cu ușa-nchisă în timpul gărzilor!”
Recomandări
Medicii ieșeni vizați de o anchetă DIICOT privind traficul și consumul de droguri au fost antrenați și plătiți pe bani europeni. „Petreceau cu ușa-nchisă în timpul gărzilor!”

Paul Eremia, Bucureşti

Răspuns: Dacă administratorul nu are o dispoziţie scrisă din partea preşedintelui asociaţiei de proprietari pe care are obligaţia să o arate oricărui proprietar în astfel de situaţii, atunci măsura este un abuz în serviciu cauzator de prejudicii materiale. Semnalaţi problema preşedintelui, care are sarcina şi obligaţia să reglementeze situaţia creată de administrator.

Dacă există o dispoziţie din partea preşedintelui, atunci va trebui să-l contactaţi şi să-i explicaţi situaţia dv. financiară. Se poate funcţiona foarte bine şi fără fond de rulment, cu condiţia ca dumneavoastră să achitaţi întreţinerea în maximum 5 zile de la data afişării listei de plată la avizier.

 
 

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Pățania unei femei care a rămas fără 600.000 € și două mașini după ce a angajat un bărbat să îi repare acoperişul, în Arad
Știrileprotv.ro
Pățania unei femei care a rămas fără 600.000 € și două mașini după ce a angajat un bărbat să îi repare acoperişul, în Arad
Drama neștiută a Elenei Lasconi. Acum numele ei e pe numele tuuror, dar a fost atât de săracă, încât nu avea ce mânca: ”Bunica ne dădea pâine pe care o dădeai la porci”
Viva.ro
Drama neștiută a Elenei Lasconi. Acum numele ei e pe numele tuuror, dar a fost atât de săracă, încât nu avea ce mânca: ”Bunica ne dădea pâine pe care o dădeai la porci”
Fosta soție a lui CRBL, interviu în lacrimi după divorț. Ce spune fata lor despre faptul că tati are o iubită: ”Alessia pare ok, dar nu este...."
Libertateapentrufemei.ro
Fosta soție a lui CRBL, interviu în lacrimi după divorț. Ce spune fata lor despre faptul că tati are o iubită: ”Alessia pare ok, dar nu este...."
Patru nativi care intră sub protecția astrelor. Luna decembrie le va aduce bani cu nemiluita și deplasări în străinătate
FANATIK.RO
Patru nativi care intră sub protecția astrelor. Luna decembrie le va aduce bani cu nemiluita și deplasări în străinătate
Numărul 6 ATP s-a logodit cu Maria: „«Da»-ul cel mai ușor de rostit”
GSP.RO
Numărul 6 ATP s-a logodit cu Maria: „«Da»-ul cel mai ușor de rostit”
Ce este naturopatia, practica controversată promovată de Cristela, soția lui Călin Georgescu, și de ce ridică foarte multe semne de întrebare
Elle.ro
Ce este naturopatia, practica controversată promovată de Cristela, soția lui Călin Georgescu, și de ce ridică foarte multe semne de întrebare
Fosta soție a lui CRBL, dezvăluiri în lacrimi despre DIVORȚ. Elena Vîșcu are 3 locuri de muncă și își crește singură fata. Incredibil ce a povestit despre artist
Unica.ro
Fosta soție a lui CRBL, dezvăluiri în lacrimi despre DIVORȚ. Elena Vîșcu are 3 locuri de muncă și își crește singură fata. Incredibil ce a povestit despre artist
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Financiarul.ro
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
"Nu l-au votat boţii şi nici TikTok-ul". Contramanifestaţie în Piaţa Universităţii, pentru susţinerea lui Călin Georgescu
Observatornews.ro
"Nu l-au votat boţii şi nici TikTok-ul". Contramanifestaţie în Piaţa Universităţii, pentru susţinerea lui Călin Georgescu
Horoscop 28 noiembrie 2024. Scorpionii vor avea ocazia de a construi ceva în relațiile cu cei dragi, în funcție de dispoziția în care vor fi astăzi
HOROSCOP
Horoscop 28 noiembrie 2024. Scorpionii vor avea ocazia de a construi ceva în relațiile cu cei dragi, în funcție de dispoziția în care vor fi astăzi

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI