Povești cu gusturi românești. Verginica Tănase, învățătoarea din Vădăstrița care și-a dedicat timpul liber agriculturii tradiționale

 1 comentariu
Arhiva foto

Dacă ați mâncat ardei de la Gusturi Românești, este foarte probabil să fi fost cultivați și munciți de doamna Tănase Verginica, din Vădăstrița, județul Olt. Livrează ardei gras și ardei capia de la sfârșitul lui aprilie și până prin decembrie, după cum chiar ea povestește. Însă doamna Tănase nu este doar agricultor. Absolventă a liceului pedagogic și, ulterior, a Facultății de Psihologie, ea este de peste 25 de ani și învățătoare, o profesie despre care spune că este adevărata ei dragoste și la care nu ar putea renunța niciodată. “Să fiu învățătoare este ce mi-a plăcut cel mai mult să fac în viața aceasta și pentru nimic în lume nu aș putea să renunț. Mie părinții îmi încredințează copiii lor ca să îi învăț, cum aș putea eu să renunț?”, explică doamna Tănase decizia de a continua în paralel două profesii care implică deopotrivă consum mare de energie și timp din partea sa.

La agricultură a ajuns, cumva, în mod natural, după ce, înaintea ei, părinții și bunicii săi au făcut același lucru. Cu Mega Image colaborează de peste 5 ani și spune că principalul avantaj pe care îl are din acest parteneriat este siguranța pieței de desfacere. „M-a ajutat pentru că piața de desfacere era cel mai dificil aspect. Eu am nevoie de timp și să lucrez și să monitorizez culturile, era foarte dificil să trebuiască să plecăm, să găsim piață de desfacere. Așa ne putem concentra mai bine pe muncă”, mai povestește doamna Tănase.

Rezultatele doamnei Tănase sunt extraordinare dar și munca ei este aproape continuă. “Dimineața la prima oră sunt la serviciu, cu copiii, corectez caiete, lucrări, facem activitățile apoi, după ora 16, intru în solar și mai termin în jur de ora 23, uneori chiar și la miezul nopții pentru că avem irigări de făcut și alte lucrări complexe”, povestește ea.

Primește ajutor, desigur, de la cunoscuți, prieteni, familie și are un mare susținător în fiul cel mic, de 9 ani, care îi este și elev la școală, în clasa a 3-a. Celălalt băiat cel puțin deocamdată nu se implică în afacere dintr-un motiv care o bucură pe mama lui și o face să vorbească plină de emoție: “Băiatul meu cel mare a intrat la Facultatea de Medicină, la București. Este greu, învață enorm, dar are rezultate foarte bune. Și în trecut a fost la olimpiade și concursuri naționale și internaționale la matematică și fizică. Ne așteptam să facă informatică însă în clasa a unsprezecea ne-a anunțat că menirea lui este să fie medic”.

Și dacă fiul a ales medicina, se poate spune că și mama lui a ales sănătatea pentru că practică o agricultură cu prădători despre care spune că “sunt niște insecte minunate”, care au ajutat-o să reducă aproape de zero cantitatea de pesticide. Pune mult accent pe agricultura sustenabilă, “bazată pe calitatea organică, prin eliminarea din schemele de tratament a insecticidelor și a pesticidelor”, așa încât produsele sale nu sunt doar gustoase ci și foarte sănătoase. “Anul trecut, ca să vă dau doar un exemplu, am avut analize la toate livrările și de fiecare dată am ieșit cu rezultate foarte bune”, a mai spus ea.

Mega Image a lansat programul Gusturi românești în anul 2014. În prezent, compania colaborează cu peste 300 de producători locali care au livrat în 2023 peste 28.600 de tone de legume și fructe direct în magazine. În cadrul acestui program Mega Image oferă nu numai spațiu de desfacere ci și sprijin continuu, de la analizare sol, asigurare semințe, îngrășăminte, biostimulatori și alte produse destinate combaterii biologice a bolilor și dăunătorilor la plante, până la analiza lunară a legumelor. Totodată, Mega Image pune la dispoziția producătorilor ingineri horticultori care oferă consiliere pas cu pas, începând cu planificarea culturilor până la recoltare.

Toate legumele și fructele sunt analizate constant în laboratoare specializate pe toată perioada culturii și înainte de a ajunge la raft în magazine, iar în plin sezon, pentru produsele incluse în program, sunt sistate importurile, iar în magazine clienții găsesc exclusiv produsele românești

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
Tags: promo
Comentarii (1)
  • Avatar comentarii

    K476 01.08.2024, 21:10

    Felicitari pt reducerea chimicalelor, dar agricultura traditionala folosea zero chimicale, doar bio de cal, vaca, porc, sau pasare. Deci informatia este falsa! Ne induce grav in eroare! Este o eroare intentionata, deci o escrocherie.

ALTE ȘTIRI
Prim-plan cu un aparat electronic de plată a parcării, alimentat cu panou solar, amplasat pe marginea unei străzi cu mașini parcate.
15:08
540 de locuri de parcare, amenajate în Sectorul 1 București: lista străzilor
Soldați americani la aeroportul Mihail Kogălniceanu
14:28
Un think-tank apropiat de Donald Trump laudă apropierea României față de SUA: 30 de ani de linie pro-occidentală, de la Emil Constantinescu la Nicușor Dan. Ce reproșează totuși raportul
MONDEN
Duel Belinda Liu vs Alex Mercea la MasterChef 2026
15:17
Cine sunt Belinda Liu și Alexandru Mercea, „Șorțurile de aur” de la „MasterChef” 2026. Ce se întâmplă în ediția din această seară
Mirela Zeța. foto: Cătălin Opritescu (Lightaholic)
ExclusivInterviu
15:13
Mirela Zeța, dezvăluiri fără perdea despre trădare și minciună: „Dacă aș afla asta la propria nuntă, l-aș închide într-o cameră”
POLITIC
Steagul României, alături de steagul Uniunii Europene, la intrarea în sediul unei instituții din București
14:56
Oficialii care refuză să sărute drapelul, amendați cu până la 10.000 de lei. Proiect AUR, aproape de votul decisiv
Kelemen Hunor este președintele UDMR din 2011. Foto Profimedia
00:48
Kelemen Hunor recunoaște că Luca Niculescu este o variantă de premier: „Am discutat despre ce majorități posibile și chiar imposibile pot fi create”
Ultimele știri
15:45
Aproape 400 de milioane de lei pentru două investiții majore în sănătate, finanțate prin PNRR
Analiză
15:35
Analiză Imobiliare.ro: Cu cât închiriezi un apartament la începutul toamnei? Cartierele cu cele mai accesibile prețuri
15:30
Cum au făcut hoții credit de nevoi personale în valoare de 110.000 lei, fără consimțământul unei femei: povești de groază din lumea fraudelor bancare
15:23
Un șofer care a condus cu 150 km/h direct spre un muncitor în construcții, oprit abia când a ajuns la jante. Ce pedeapsă a primit în Germania
TRENDING
ReportajExclusiv
07:00
Vasluianul care l-a refuzat pe oaspetele Călin Georgescu își explică decizia: „Greșesc cei de sus. România nu e în campanie electorală”
08:25
Călin Georgescu și Horațiu Potra ajung în fața instanței. Începe procesul pe fond în dosarul de lovitură de stat
08:23
Mașinile diesel Euro 5 nu mai au voie să circule de la 1 octombrie 2026 în anumite orașe din Italia. Care sunt excepțiile
9 sept. 2025
Sfânta Ana - Tradiții și superstiții. Ce semnificație are numele Ana
ciuperci
14:38
5 greșeli majore pe care le faci când gătești ciuperci: cum le distrugi gustul și substanțele nutritive fără să știi
medicament minune care inlocuieste operatia pe inima Foto Envato
13:54
Vor să dea statul în judecată pentru a rămâne în viață: Medicamentul-minune care înlocuiește operația pe inimă, blocat la Guvern
Un bărbat în vârstă, îmbrăcat elegant în costum cu papion, stând lângă portiera deschisă a unei mașini, în fața unei case din piatră.
13:30
Un șofer în vârstă de 100 de ani își conduce Mercedesul fără ochelari și încă merge pe bicicletă: „Văd un iepure de la 1 km distanță”
O grădină îngrijită cu gazon verde și pomi fructiferi plini de mere roșii, având în fundal case
12:47
Fructele cele mai dragi românilor se vor coace, dar atrag șobolani și șerpi: cum poți preveni invazia
Barbat laptop
11:52
Managerul unui supermarket a intrat pe internet în timpul programului de 7.685 de ori în 25 de zile și a fost concediat
De ce iese zacusca amară și cum o repari - Sursă foto: Shutterstock
17 aug.
De ce iese zacusca amară și cum o repari
Ce se întâmplă dacă ții frigiderul prea plin. Sursă foto: Shuttrstock
22 aug.
Ce se întâmplă dacă ții frigiderul prea plin
De ce simți că nu poți respira pe umezeală mare. Sursă foto: Shutterstock
26 aug.
De ce simți că nu poți respira pe umezeală mare
Cum depozitezi corect hainele de vară ca să nu miroasă la iarnă. Sursă foto: Shutterstock
29 aug.
Cum depozitezi corect hainele de vară ca să nu miroasă la iarnă
SRI respinge o presupusă implicare în desemnarea premierului
Analiză
12:00
Analiză Libertatea: Serviciile de informații din România au copiat modelul militarizat de funcționare de la serviciile rusești
fratii-paval.jpg
11:04
Frații Pavăl (Dedeman) demolează halele fostei Comatchim, singurul comerciant de hârtie și carton din România înainte de 1989
Prim-plan cu un termometru de exterior care indică o temperatură ridicată, pe fundalul unui drum urban însorit și aglomerat cu vehicule.
10:59
ANM a emis două avertizări de căldură în România: urmează două zile cu temperaturi de până la 35 de grade în unele zone
PTF Galați
10:19
Cozi uriașe la PTF Albița și Galați cu Republica Moldova: controalele de frontieră se fac pe hârtie
Arhiva foto
12:35
La muncă, cetățene președinte! România nu mai are timp de pierdut
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
8 sept.
România perplexă
Bancnote euro
8 sept.
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate
Arhiva foto
8 sept.
O victorie destul de colosală