Pragul-cheie de încălzire de 1,5 grade peste nivelul preindustrial a fost depășit, în premieră, pe parcursul unui an întreg. Ianuarie 2024, cea mai călduroasă lună din istorie

 200 comentarii
Arhiva foto

Lumea a înregistrat o perioadă de 12 luni în care a fost depășită limita de încălzire de 1,5 grade Celsius peste nivelul preindustrial, anunță Serviciul Copernicus al UE privind schimbările climatice, relatează BBC și Reuters.

În perioada februarie 2023 - ianuarie 2024, încălzirea a atins 1,52 grade Celsius peste temperatura medie din perioada preindustrială - înainte ca oamenii să înceapă să ardă cantități mari de combustibili fosili.

Liderii mondiali și-au luat angajamentul prin Acordul de la Paris din 2015 să încerce să limiteze creșterea temperaturii pe termen lung la 1,5 grade Celsius, prag considerat esențial pentru a evita efectele cele mai dăunătoare.

Această primă depășire pe parcursul unui an nu încalcă Acordul de la Paris, dar aduce lumea mai aproape de încălcarea acestuia, notează BBC. Oamenii de știință spun că măsurile urgente de reducere a emisiilor de carbon pot încă să încetinească încălzirea.

„Depășirea (unei medii anuale de încălzire de 1,5 grade C) este semnificativă. Este un alt pas în direcția greșită. Dar știm ce trebuie să facem”, a declarat profesorul Liz Bentley, director executiv al Royal Meteorological Society.

Cea mai caldă lună ianuarie din istorie

De altfel, această depășire înregistrată pe parcursul unui an nu este o surpriză majoră, spun specialiștii. Ianuarie a fost a opta lună la rând când au fost înregistrate recorduri de căldură, precum și cea mai călduroasă primă lună a anului din istorie, a anunțat joi Serviciul Copernicus.

Luna trecută a depășit astfel precedenta cea mai călduroasă lună ianuarie, cea din 2020, consemnată în registrele Copernicus care conțin date din 1950.

Temperaturile ridicate din ianuarie 2024 vin după ce 2023 a ajuns să fie considerat cel mai cald an, conform înregistrărilor globale care merg până în 1850.

Fiecare lună începând din iunie 2023 a fost cea mai caldă din lume înregistrată vreodată, comparativ cu luna corespunzătoare din anii anteriori. Totul, în condițiile în care schimbările climatice provocate de om și fenomenul meteorologic El Niño, care încălzește apele de suprafață din estul Oceanului Pacific, au dus la creșterea temperaturilor.

„Reducerea rapidă a emisiilor de gaze cu efect de seră este singura modalitate de a opri creșterea temperaturilor globale”, spune directoarea adjunctă a Serviciului Copernicus, Samantha Burgess.

Deși există unele diferențe referitoare la modul în care sunt estimate temperaturile globale, toate seturile de date majore coincid cu privire la traiectoria recentă a încălzirii și la faptul că lumea se află de departe în cea mai caldă perioadă de la începutul înregistrărilor moderne. Și suprafața mării se află la cea mai ridicată temperatură medie înregistrată vreodată.

De ce a fost depășit în ultimul an pragul de încălzire de 1,5 grade Celsius

În mare parte, responsabile pentru încălzirea înregistrată în ultimul an sunt activitățile umane dependente în principal de arderea combustibililor fosili, care eliberează gaze care încălzesc planeta, cum ar fi dioxidul de carbon, spun specialiștii.

De asemenea, în ultimele luni, fenomenul natural de încălzire a climei, cunoscut sub numele de El Niño, a dat un impuls suplimentar temperaturii aerului, deși, în mod normal, acesta ar fi doar de aproximativ 0,2 grade Celsius.

Temperaturile medii globale ale aerului au început să depășească pragul de încălzire de 1,5 grade Celsius aproape zilnic în a doua jumătate a anului 2023, când El Niño a început să își facă efectul, iar acest lucru a continuat și în 2024.

Fenomenul El Niño a început să slăbească luna trecută, iar oamenii de știință au indicat că ar putea trece la corespondentul său mai rece, La Nina, în cursul acestui an.

În ce măsură mai poate fi limitată încălzirea globală

În ritmul actual al emisiilor, obiectivul stabilit în 2015 la Paris de limitare a încălzirii la 1,5 grade Celsius ca medie pe termen lung - și nu pe un singur an - ar putea fi depășit în următorul deceniu, notează BBC, adăugând că aceasta ar fi o piatră de hotar extrem de simbolică, dar că cercetătorii spun că nu ar marca o prăpastie climatică.

„Nu este un prag dincolo de care schimbările climatice vor scăpa de sub control”, spune profesorul Myles Allen de la Universitatea din Oxford și Gresham College.

Totuși, impactul schimbărilor climatice ar continua să se accelereze, o mostră fiind valurile de căldură extreme, secetele, incendiile de pădure și inundațiile din ultimele 12 luni.

„Fiecare zecime de grad de încălzire provoacă mai mult rău decât ultima”, explică profesorul Allen.

Cercetătorii încearcă însă să sublinieze că oamenii încă mai pot influența traiectoria încălzirii planetei.

Lumea a făcut unele progrese, tehnologiile ecologice, precum energiile regenerabile și vehiculele electrice, fiind în plină expansiune în multe părți ale lumii. Acest lucru a însemnat că unele dintre cele mai pesimiste scenarii de încălzire de 4 grade Celsius sau mai mult în acest secol – considerate posibile în urmă cu un deceniu – sunt acum mult mai puțin probabile.

De asemenea, specialiștii cred că încălzirea va fi oprită mai mult sau mai puțin odată ce se va ajunge la emisii nete de carbon zero.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
Comentarii (200)
  • Avatar comentarii

    MironCozma 08.02.2024, 15:51

    Suntem la sfarsit de era glaciara. O sa tot creasca temperaturile indiferent ce facem.

  • Avatar comentarii

    hurricane 08.02.2024, 15:54

    va mai creste .........................

  • Avatar comentarii

    ionels 08.02.2024, 16:50

    Sigur nu e de la masinile de pe strazi din UE.

  • Avatar comentarii

    ssLazio 08.02.2024, 17:15

    Pare un proces ireversibil.

  • Avatar comentarii

    Lascarus 08.02.2024, 17:19

    Incalzirea si racirea sunt fenomene ciclice. Pamantul a trecut de mii de ori prin extremele astea. Problema e doar a mintilor infierbantate care vor sa introduca taxe si pe respiratie

ALTE ȘTIRI
Ilie Bolojan a anunțat răspunsul Comisiei Europene la draftul Legii salarizării care va fi prezentat și la Cotroceni
10 sept.
Ilie Bolojan, despre zborul privat spre Mykonos în care a fost și judecătorul CCR, Cristian Deliorga: „O imagine care îţi poate reliefa ce înseamnă statul paralel”
Barbatul acuzat si retinut pentru spionaj in favoarea Rusiei, Ivan Kutsenko, este escortat in sediul Curtii de Apel Bucuresti, in Bucuresti, 8 septembrie 2026. Inquam Photos / Octav Ganea
10 sept.
Cazul lui Ivan Kuțenko, rusul acuzat de spionaj și arestat în România: Ambasada Rusiei acuză „presupuneri, speculații și tot felul de fantezii”
MONDEN
Karim Chaker la „Burlacii: Foc în Paradis” | Foto: PRO TV
10 sept.
Cine este Karim Chaker de la „Burlacii: Foc în Paradis”. A jucat baschet timp de 12 ani
Cristi Borcea si Valentina Pelinel
Exclusiv
10 sept.
Valentina Pelinel, dezvăluiri după 8 ani de mariaj cu Cristi Borcea: „Ne știm parolele, telefoanele noastre sunt la liber”
POLITIC
Ilie Bolojan este premierul României din iunie 2025, dar a fost demis prin moțiune de cenzură în mai 2026. Foto: Profimedia
10 sept.
Ilie Bolojan vorbește despre varianta Luca Niculescu premier și spune că nu se agață de scaun: „Mi-am luat rămas bun și de la doamnele care fac curat”
Arhiva foto
10 sept.
Călin Georgescu a reacționat după ce Administrația Prezidențială a anunțat că România nu trimite soldați în Ucraina: „Un pas sinucigaș spre angajarea într-un război care nu este al nostru”
Ultimele știri
10 sept.
Mai mulți morți și răniți într-un accident de autocar în Elveția
10 sept.
Rebelii Houthi au cucerit un oraș-port de la Marea Roșie și amenință o nouă rută maritimă vitală
10 sept.
Nadia Comăneci, primele declarații după ce a semnat cu PRO TV: „Înțeleg din tot sufletul”. Va fi în juriul „Românii au talent”
10 sept.
Sute de mii de BMW-uri din seriile 3, 5 și 7, rechemate în service din cauza riscului de incendiu
TRENDING
10 sept.
28 de TIR-uri ale unei firme românești, confiscate în Belgia. Șoferii dormeau de săptămâni întregi în cabine
10 sept.
Loto 6/49 din 10 septembrie 2026. Report de peste un milion de euro la 6/49, categoria I
10 sept.
Horoscop 11 septembrie 2026. Leii au multe pe cap, mai ales din domeniul financiar, multe de organizat, de ordonat și administrat
Lemne de foc. Foto: Profimedia.
10 sept.
Lemnul de foc cu cea mai mare putere calorică, ce arde lent și ține căldura mai mult decât stejarul
Pașaport, fotografie ilustrativă. Foto: Profimedia
10 sept.
A vrut să intre în Germania, dar polițiștii i-au desenat o literă în pașaport și l-au urcat în primul avion. Ce înseamnă marcajul „C”
Bine pentru tine, cu Dr Erna Stoian - despre infertilitate la bărbați și femei
10 sept.
Când devine infertilitatea o problemă de cuplu. Avertismentul medicului ginecolog Erna Stoian despre amânarea unei sarcini și diagnosticul corect
Catalin Cirstoveanu, seful sectiei ATI despre primul RMN Neonatal la Spitalul Maria Curie
10 sept.
Primul RMN neonatal din România, aproape de funcționare: Examinările la Spitalul „Maria Curie” ar putea începe în octombrie
Bancnote și monede euro într-un borcan pe plajă, la apusul soarelui
10 sept.
Românii au cheltuit aproape 5 miliarde de euro pe vacanțe în străinătate, în timp ce stațiunile din țară rămân pustii: „Este o bătălie pierdută”
Patru ardei grași roșii proaspeți și lucioși, ideali pentru gătit, așezați pe un tocător de lemn rustic
9 sept.
Gogoșarii: proprietăți, beneficii și diferențe față de ardeii roșii
Un bărbat verifică și alege vinete mari, lucioase și închise la culoare dintr-o ladă plină de legume proaspăt culese.
10 sept.
Cum alegi vinetele potrivite pentru congelare și zacuscă
 Morman de gogonele murate
9 sept.
De ce să înțepi gogonelele înainte să le pui la murat
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas. Sursă foto: Shutterstock
7 sept.
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas
Lucian Pahonțu a reacționat după acuzațiile privind Revoluția din 1989 și Mineriada 1990. Niciun cuvânt despre Vasile Milea
10 sept.
Press One: Teza de doctorat a lui Lucian Pahonțu va fi analizată de Comisia de etică a Universității Naționale de Apărare
Imagine din timpul arestării unuia dintre presupușii ucigași ai românului omorât în Danemarca Sursa foto: captură YouTube/ Poliția Română
10 sept.
Un român a fost ucis, legat de o baterie și aruncat într-un râu, în Danemarca. Suspecții au fost arestați în patru județe din țară
Secretarul general al PSD, Claudiu Manda, dă mâna cu președintele Nicușor Dan pe 18 mai 2026, la Cotroceni, înaintea consultărilor pentru noul premier. Președintele PSD, Sorin Grindeanu, privește. Foto: Profimedia
10 sept.
„Toate partidele fac acest gen de propagandă!”. Claudiu Manda susține că PSD-ului nu-i e frică de anticipate, dar „România va plăti nişte costuri, ca ţară”
Dronă pe cer. Imagine cu caracter ilustrativ Sursa foto: Profimedia
10 sept.
Mesaj RO-Alert în județul Tulcea, din cauza riscului căderii unor obiecte din spaţiul aerian. Au fost ridicate 2 avioane F-18 și un elicopter
Educație juridică în școli
10 sept.
PISA provoacă noi răgete de plăcere și disperare
Arhiva foto
9 sept.
La muncă, cetățene președinte! România nu mai are timp de pierdut
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
8 sept.
România perplexă
Bancnote euro
8 sept.
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate