În declaraţiile date presei sâmbătă în timpul summitului european de la Porto, preşedintele francez a apreciat că eventuala ridicare a brevetelor asupra vaccinurilor „este o falsă dezbatere”, întrucât „urgenţa acum este să producem mai mult şi să fim mai solidari” cu ţările sărace.
În prezent, în lume au fost administrate în jur de 1,25 miliarde de doze. Cu toate acestea, mai puțin de 1% au fost acordate celor mai sărace 29 de țări din lume, potrivit agenției de știri AFP.
În schimb, țările bogate își accelerează campaniile de vaccinare. În Marea Britanie, 67% din populație a primit o primă doză, iar în SUA 56% dintre cei eligibili au fost vaccinați.
Macron a amintit că în timp ce UE a exportat aproape jumătate din vaccinurile anti-COVID-19 produse, SUA şi Marea Britanie au păstrat pentru ele „100% din ce au produs”.
„Trebuie ca anglo-saxonii să pună capăt interdicţiilor la export, nu doar pentru vaccinuri, ci şi pentru componentele acestor vaccinuri”, a insistat preşedintele francez.
Ideea lui Macron are sprijinul Organizației Mondiale a Sănătății (OMS) și a Papei Francisc, care a declarat sâmbătă că lumea este infectată cu „virusul individualismului”.
În aceste rădăcini bolnave găsim virusul individualismului, care nu ne face mai liberi, nici mai egali, nici mai frați, ci ne transformă mai degrabă în persoane indiferente la suferința celorlalți. O variantă a acestui virus este naționalismul închis, care împiedică, de exemplu, un internaționalism al vaccinurilor.
Papa Francisc:
SUA au anunțat că vor începe negocierile cu OMS pentru a încerca să se ajungă la suspendarea temporară a brevetelor. Chiar dacă administrația Biden a anunțat că e dispusă să suspende drepturile de proprietate asupra vaccinurilor, marile companii producătoare se opun să-și facă publice „rețetele”.
India și Africa de Sud sunt printre cele mai vocale țări care cer statelor producătoare de vaccinuri să împărtășească tehnologia acestora cu țările sărace, pentru a permite imunizarea a cât mai multor oameni.
Macron a conchis că mai importantă este creşterea producţiei prin adaptarea uzinelor farmaceutice şi transferul de tehnologie, simpla ridicare a brevetelor nefiind de folos din moment ce multe ţări, cum sunt cele africane, nu dispun de capacitatea tehnică şi nici de specialişti pentru a le produce.
Foto: EPA