Autoritățile au spus că edilul plecat la război este în concediu și că el se află în continuare pe lista persoanelor căutate, scrie Novaia Gazeta.
Rustiam Abușaev, primarul din Bolșoi Kamen, un orășel din Orientul Îndepărtat al Rusiei, plasat în prezent pe lista de urmăriți federali, a publicat un mesaj video pentru a anunța că se află în Ucraina, pentru a lua parte la campania militară a Kremlinului.
„Dragi prieteni! În prezent mă aflu în zona de operațiuni militare speciale. Am luat decizia de a veni aici cu mult timp în urmă, dar am simțit nevoia acută de a face acest lucru atunci când am participat la evenimentele organizate pentru familiile recruților”, a spus el.
„Am înțeles că trebuie să vin fără întârziere și să apăr interesele patriei noastre”, a spus Abușaev.
Prezența pe front îl ajută pe edil să evite măcar temporar problemele penale. Primarul a fost arestat în lipsă în martie pentru o afacere frauduloasă cu terenuri într-o suburbie din Vladivostok și pentru operațiuni comerciale ilegale.
Anchetatorii consideră că Abușaev și alte două persoane au oferit unei persoane cu dizabilități proprietatea fictivă a două terenuri de peste 3 hectare în peninsula De-Friz și în satul Klucevoi.
Procuratura a estimat valoarea de piață a acestora la 54 de milioane de ruble (605.000 de euro). Apoi, terenul a fost reînregistrat pe numele unor terțe părți și împărțit în 22 de parcele, pe care inculpații din dosarul penal „le-au folosit la discreția lor”.
RIA Novosti a relatat, citând administrația municipală, că Abușaev nu a demisionat, ci se află în concediu. Biroul regional al Comitetului de Investigații a menționat că primarul se află în continuare pe lista persoanelor căutate.
Este neclar dacă Abușaev speră într-o eventuală clemență a autorităților - el nu a menționat nimic despre problemele cu legea în clipul video de pe front.
Numeroși deținuți ruși au fost însă eliberați din închisoare în ultimele luni pentru a lupta pe frontul din Ucraina, în special în rândul forței de mercenari Wagner.