Primarii și pensiile speciale - banii, viața și DNA. ”Primarul e cel mai deștept pe Pământ”

Comentează

Cu promisiunea că, la pensie, vor primi bani frumoși de la stat, primarii n-au ce să facă. Oricum, puțini prind pensia și, oricum, banii le trebuie acum, cât sunt în funcție, nu când vor pleca. Asta ne-au spus aleșii locali cu care am vorbit despre pensiile speciale, proaspăt adoptate de Parlament.

Am reținut, însă, câteva lucruri. Primarul ”e cel mai deștept om pe Pământ”, ”primarul e și când guiță porcul, și când se cunună unii”, ”primarul e sclavul oamenilor, nu stăpânul satului” și ”primarul e demnitar la salariu, dar funcționar când e chemat la DNA”. Stăpân sau nestăpân, prost sau neprost, legea adoptată spune cam așa: cea mai mica pensie specială va fi de 1.200 de lei, iar cea mai mare – 8.000 de lei.

Am încercat să vorbim cu mai mulți primari, și PSD, și PNL, să ne facem o idee. Se bucură sau nu de pensiile speciale? Numai că, din vorbă-n vorbă, am ajuns să aflăm ce e, cu adevărat, Primarul.

Primarul

Dicționarul ne învață că primarul este reprezentantul și șeful administrației publice locale. Primarii, însă, ne învață definiția la firul ierbii.

Gheorghe Dobre, edilul comunei Modelu, județul Călărași, spune că, printre altele, ”ca primar, ai un stres maxim”. Asta pentru că oamenii vin la tine cu toate problemele lor. Inclusiv să ceară bani.

”Toate se rezolvă în ziua de azi numai cu bani. Iar la primar mai vin oameni cu probleme financiare și trebuie să-l ajuți pe om...Îl și împrumuți, dar, cel mai des, îi dai și un ajutor, nu mai ceri înapoi... eu recunosc asta”, spune primarul din Modelu.

Arhiva foto
FOTO: argumentpress

De la Gheorghe Boțârcă, edilul din Topoloveni, județul Argeș, am învățat programul. Care nu e unul de bugetar, deși e plătit din bani publici.

”Un prăpădit de primar nu e de la 8 la 16, e de când guiță porcul, până când vine potopul, se întrerupe lumina și când se cunună unii”.

Arhiva foto

Primarul din Ghindărești, Simion Vasile, ne-a spus că n-are liber niciodată, dar că nu se consideră deloc special.

”Eu sunt sclavul oamenilor, nu stăpânul satului!”Primarul din Mioveni - Argeș, Ion Georgescu, vrea egalitate de drepturi. Și atunci când încasează salariul, și atunci când ajunge la mâna procurorilor.

”Primarul, în viziunea tuturor, este cel mai deștept om pe Pământul ăsta și are cea mai mare responsabilitate. În 25 de ani de primărie, are pensia mai mică decât dacă ar fi rămas profesor la catedră. Or este penibil. Primarul este demnitar și iei o indemnizație, da? Dar când te cheamă DNA, ești funcționar public. Păi, funcționarii publici au salariu”.

Arhiva foto

Salariul

Odată ce am înțeles importanța primarului, am trecut la bani. Niciodată nu sunt suficienți, se pare, căci, deși abia le-au crescut considerabil salariile, edilii tot nu-s mulțumiți.

”4.000 de lei pe lună nu mi se pare un salariu bun. Nu-s eu finanțist, dar cred că un 2.000 de euro ar fi bunicel, să zic așa, pentru primarii din localitățile mici, nu la alea mari”, ne-a spus primarul comunei Modelu, județul Călărași.

Pe de altă parte, Gheorghe Dobre nu-și face griji de bani, căci are ”părinții care au moștenit o avere”.

”Mă întrebați pe mine, care-s primar de 30 de ani și n-am luat niciodată spor de vechime? Noi avem indemnizație, ne dă soldă, ca la militari”, ne-a spus și primarul din Topoloveni, județul Argeș.

Primarul comunei Peștera, județul Constanța, e mulțumit de bani, în raport cu munca lui.

”Nimeni nu-i obligă pe primari să ocupe această funcție, iar pensia specială e nemeritată. Guvernul doar vrea să-și apropie aleșii”, ne-a spus Marius Petre.

Pensia 

Ajungem, în sfârșit, la pensii. Primarii spun că n-are prea vrea ceva special, mai ales că, zic ei, oricum nu prind vârsta de pensionare. Și-ar vrea doar drepturile egale. Iar asta înseamnă inclusiv sporul de vechime.

”Nu era nevoie de pomeni. Era nevoie de sporul de vechime. De unde vom avea atâția bani să dăm? Nu există în Europa o diferență așa de mare între pensii, în nicio țară, acolo se respectă cu cât ai contribuit. Eu am impresia că o să ies primar cu picioarele în față, n-apuc eu pensia. Mulți nu mai apucă să le ia. Am 70 de ani, ce pensie specială mai iau eu?”, spune, aproape revoltat, primarul PSD din Albota, județul Argeș, Ion Dumitru.

Arhiva foto

Gheorghe Boțârcă, din Topoloveni, nu refuză pensia, căci oricum ”a fost sancționat 30 de ani”, neprimind spor de vechime. Iar bani la bugetul de stat pentru indemnizațiile de vârstă ar fi.

”Nu m-am născut în Zimbabwe, România a avut tot timpul resurse, romanii au plecat cu bogățiile, aurul îl avem la ruși. Draga mea, noi trebuie să valorificăm pentru noi ce avem în țara asta, nu pentru alții. Ajunge cât le-am dat”, ne-a spus primarul argeșean.

”Unii au murit înainte să iasă la pensie, cu ce-i mai încălzește?”, ne-a spus și primarul din Ghindărești, județul Constanța. Simion Vasile vede pensia specială, mai degrabă, ca o corvoadă. ”Mi-aduce oprobriul publicului, doamnă”.

Vestea că Parlamentul le dă pensii speciale n-a ajuns și la Gheorghe Dobre. Oricum, pe primarul din Modelu nu-l interesează prea mult. ”Dar, stați, doamnă, că mai e mult. Pe mine nici nu mă deranjează, nici nu mă avantajează”.Parlamentul a decis că fiecare ales local ar trebui să primească o pensie specială, în funcție de numărul de mandate și de salariul în plată. Iar asta înseamnă între 1.200 de lei pentru un primar de comună cu un singur mandat, până la aproximativ 8.000 de lei pentru primarul Capitalei, în limita a trei mandate. În orice caz, aleșii locali mai au de așteptat puțin. Opoziția a contestat legea la Curtea Constituțională.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Mașină de poliție parcată lângă un bloc
2 oct.
Doi români au agresat și jefuit o femeie în propria casă, în Austria. Victima a murit la câteva săptămâni după atac
Nicușor Dan a postat o fotografie alături de Donald Trump la o săptămână după Adunarea Generală a ONU, Foto: X
2 oct.
Imagini cu Donald Trump și liderii din Balcani, inclusiv Nicușor Dan, la Adunarea Generală ONU, manipulate cu Inteligența Artificială. Precizările Administrației Prezidențiale
MONDEN
Elena Ionescu In Oglinda Kanal D2
2 oct.
Dezvăluirea emoționantă făcută de Elena Ionescu despre fiul ei, Răzvan. „L-am făcut să devină un pic din mine”
Dan Pavel | sursa foto: arhiva personală
Exclusiv
2 oct.
Ce studii are Dan Pavel de la Antena 1: „Poate m-aș fi făcut bucătar”. Cum a ajuns să lucreze în presă
POLITIC
Nicușor Dan și Giorgia Meloni, front comun pentru agricultură și coeziune în bugetul UE. Foto: Profimedia
2 oct.
Nicușor Dan și Giorgia Meloni, front comun pentru agricultură și coeziune în bugetul UE. Scrisoare semnată de 17 lideri europeni care se opun tăierilor - Surse
Nicușor Dan a postat o fotografie alături de Donald Trump la o săptămână după Adunarea Generală a ONU, Foto: X
2 oct.
Nicușor Dan a postat o fotografie alături de Donald Trump la o săptămână după Adunarea Generală a ONU. Care este motivul
Ultimele știri
2 oct.
Polonia - România 6-0. Rușine istorică pentru „tricolori”, într-o seară fără speranță la Varșovia
2 oct.
Mesaj gigant de ajutor scris pe fundul unui lac secat din Elveția de către locuitorii din zonă: „Am oprit navigația în plin sezon”
2 oct.
România a scăpat deocamdată de retrogradarea în junk. Standard & Poor's menține ratingul suveran la „BBB-", dar cu perspectivă negativă. Reacția ministrului Nazare
2 oct.
Preţurile petrolului au scăzut vineri după ce Europa a fost de acord să elibereze motorină din rezerve
TRENDING
2 oct.
Consiliul Concurenței, precizări despre AnimaWings: „Intrarea noilor acţionari în AnimaWings nu intră sub incidenţa Legii Concurenţei”
Analiză
2 oct.
Euro, nou record negativ la cursul BNR, din cauza instabilității politice: 5,3447 lei. Ce înseamnă deprecierea bruscă a monedei naționale
2 oct.
Ion Țiriac vrea să construiască un hotel de 4 stele în Otopeni: patru etaje cu 136 de unități de cazare
2 oct.
Horoscop Urania | Previziuni astrologice pentru perioada 3 - 9 octombrie 2026. Venus va intra într-o retrogradare lungă
horoscopul zilei de astăzi 11 septembrie 2026 pentru zodia ta - dragoste, bani sau sanatate
2 oct.
Horoscop 3 octombrie 2026. Scorpionilor le convine, nu le convine, existența lor este pe cale să se complice foarte mult din cauza unor probleme
Își închide frunzele noaptea și „dansează” după soare! Greșeala frecventă care usucă trifoiul violet în apartament. Sursă foto: Profimedia.
2 oct.
Planta cu frunze mov care se deschid la lumină și se închid noaptea: pe timpul zilei, se „mișcă” la fel ca un fluture
Castraveți bulgărești
2 oct.
Castraveți bulgărești pentru iarnă - rețeta tradițională
Spectacol într-o sauna Therme
2 oct.
Locul din București unde saunele devin scene: povești din Harry Potter și spectacole de stand-up comedy
Horoscop berbec pentru perioada 19 - 25 septembrie 2026
2 oct.
Horoscop Urania săptămânal pentru Berbec. Previziuni pentru perioada 3 - 9 octombrie 2026
De ce se face floare albă în borcanul cu murături
20 sept.
De ce se face floare albă la murături și cum o previi. Greșeala frecventă din borcan
Cum știi când începe să fermenteze mustul
24 sept.
Cum îți dai seama că mustul începe să fermenteze
De ce să pui bicarbonat în coșul de gunoi
22 sept.
De ce să pui bicarbonat în coșul de gunoi
Cristian Tudor Popescu este gazetar din 1990. Foto: Shutterstock
2 oct.
Cristian Tudor Popescu, deranjat de atitudinea lui Nicușor Dan: „De unde știm că nu e o minciună sfruntată, încă una?”
Imaginea surprinde traficul bară la bară și poluarea aerului cauzată de emisiile de eșapament ale mașinilor
2 oct.
Bucureștiul, cea mai poluată capitală din UE. PMB propune interzicerea accesului de la 1 noiembrie 2027 a peste 80 de mii de mașini în zona centrală
Campanie pentru sanatate minata lansata la Administratia Prezidentiala. Prima doamna despre pericole
2 oct.
Un adolescent din 16 a experimentat droguri. Proiectul de 11,7 milioane de franci elvețieni lansat la inițiativa Administrației Prezidențiale: Ce spune prima-doamnă despre pericole
Simona Halep reziliază contractul cu AnimaWings după ce compania aeriană a cerut insolvența. Sursă foto: Andrei Crăițoiu /GSP
2 oct.
Simona Halep, decizie radicală după ce compania aeriană AnimaWings a cerut intrarea în insolvență
Nicusor Dan
Analiză
2 oct.
Extremismul economic se bate cu extremismul politic, ăsta e adevărul
oameni-romani-strada-guvernul-romaniei
2 oct.
„Vox populi, vox Dei”
grafic-crestere-online-economie-inteligenta-artificiala
2 oct.
Creșterea economică în era inteligenței artificiale
Actriță repetând pe scena unui teatru
Analiză
2 oct.
Artiști din toate țările, uniți-vă! Jos capitalismul, trăiască ideologia!