La Festivalul de Film de la Cannes sunt anunţaţi sâmbătă seară câştigătorii secţiunii 'Un certain regard', competiţie în care se află şi doi regizori români, Radu Muntean şi Cristi Puiu.
Printre cele 19 filme din cadrul secţiunii figurează 'Aurora', semnat Cristi Puiu şi 'Marţi, după Crăciun' al lui Radu Muntean, ambele primite foarte bine de publicul de pe Croazetă, dar şi de presa de specialitate, relatează Agerpres.
În timp ce 'Aurora' este povestea unui bărbat trecut de 40 de ani care traversează o perioadă sumbră a vieţii sale, 'Marţi, după Crăciun' este cea a unui bărbat care iubeşte două femei.
Scurtmetrajul 'Căutare' ('Quest') de Ionuţ Piţurescu a primit premiul pentru scurtmetraj al Societăţii Realizatorilor de Film la secţiunea 'Quinzaine des Realisateus'.