Cel mai bun falsificator de bancnote din istoria României, Radu Theodor Croitoriu, a tipărit timp de 6 ani bancnote de 100 de lei cu care a păcălit inclusiv SRI-ul

 5 comentarii
AnalizăExclusiv

2.549 de părți vătămate vor fi citate în procesul celui mai bun falsificator de bancnote din istoria României, Radu Theodor Croitoriu, a cărui judecată pe fond a început pe rolul Tribunalului București, cu următorul termen pe 16 aprilie 2026.

22.716 bancnote produse în 6 ani

Radu Theodor Croitoriu este artizanul „Super Leului” - bancnota falsă de 100 de lei, atât de bine executată, încât acesta a păcălit până și băncile sau Direcția Suport Operațional a SRI.

Arhiva foto

Povestea lui Radu Theodor Croitoriu se aseamănă mult cu cea a falsificatorului rus Anatoly Kuznetsov, care pe vremea Uniunii Sovietice a reușit să reproducă atât de fidel bancnotele de 25 și 50 de ruble, încât acestea au rămas în circulație ani întregi, fără a fi depistate.

Odată cu trecerea României la „leul greu”, din anul 2005 au fost puse în circulație noile bancnote din polimer, cu 11 elemente de siguranță, tocmai pentru a descuraja falsurile.

Unul dintre aceste elemente este chiar polimerul pe care sunt imprimate, un film polipropilenă de 75-100 de microni, care ajută aparatele bancare să identifice falsurile.

Noile bancnote au fost proiectate cu o fereastră transparentă, watermark, imprimare în relief, fir de siguranță, imagine latentă, microperforații laser, cerneală care își schimbă culoarea din auriu în verde și elemente de suprapunere.

Pe toate astea le-a falsificat cu succes Radu Theodor Croitoriu - nu o dată, ci de 22.716 ori, vreme de șase ani, din 2014 până în 2020.

Fotografii de la percheziții. Foto: DIICOT

Amprenta găsită între două straturi de plastic

Cu ajutorul Elenei Daniela Balog și al lui Ion Enache, acesta și-a cumpărat aparatură performantă și materiale (vopseluri, cerneluri, folie polimer, imprimante, site serigrafice, sisteme informatice și altele) pentru a reproduce bancnota de 100 de lei, pe care a studiat-o vreme de un an.

Cupiura era oricum cea preferată de falsificatori - nici prea mică pentru a justifica efortul, dar nici prea mare pentru a atrage atenția - dar până la Croitoriu toate falsurile erau grosolane, menite să „ia ochii” pe moment. În general, aceste falsuri de 100 de lei erau imprimate pe hârtie lucioasă, care nu avea nici textura, nici elementele de siguranță ale originalului.

În schimb, Radu Theodor Croitoriu dispunea de aparatură performantă de imprimare și a folosit două foi foarte subțiri de polimer pe care le lipea el însuși, pentru a reproduce majoritatea elementelor de siguranță ale bancnotei.

Așa l-au și pus sub acuzare anchetatorii, după ce i-au găsit o amprentă între cele două straturi de plastic.

Radu Theodor Croitoriu a fost reținut pe 24 iunie 2020, a doua zi fiind arestat preventiv, în timp ce complicii lui au fost puși sub control judiciar.

El a recunoscut acuzațiile, însă a susținut că Elena Daniela Balog și Ion Enache nu au participat în niciun fel în procesul de falsificare.

Aparatură performantă și materiale folosite de Radu Theodor Croitoriu pentru reproducerea bancnotei de 100 de lei. Foto: DIICOT

Complicii lui Croitoriu au încercat să scape de dosar

Dosarul în care Radu Theodor Croitoriu și complicii lui sunt acuzați de fals și constituire de grup infracțional organizat a ajuns pe rolul Tribunalului București abia pe data de 11 decembrie 2020.

Primul termen în procedura de cameră preliminară a avut loc pe data de 9 februarie 2021, iar ultimul - pe 9 februarie 2022.

Pe data de 14 martie 2022, Tribunalul București a respins cererile și excepțiile invocate de Elena Daniela Balog și Ion Enache și a dispus începerea judecății.

În procedura de cameră preliminară, Radu Theodor Croitoriu nu a formulat nicio critică cu privire la legalitatea întocmirii rechizitoriului.

  • „Apărarea inculpatei (Balog Daniela Elena - n.r.) a susținut, sub un prim aspect, că în actul de sesizare a instanței nu se face nicio diferență între acuzațiile aduse fiecărui inculpat, probele invocate dorind a dovedi vinovăția tuturor inculpaților trimiși în judecată, la modul general, fără nicio distincție între actele infracționale reținute și atitudinea procesuală a fiecărei persoane implicate.
  • Potrivit apărării, majoritatea actelor de urmărire penală s-au concentrat asupra expertizării bancnotelor false și în foarte mică măsură asupra urmăririi și supravegherii suspecților, iar actele de urmărire penală au fost efectuate în faza incipientă de către lucrători de poliție judiciară, fără însă a exista ordonanțe de delegare în acest sens.
  • A mai invocat apărarea inculpatei (Balog Daniela Elena - n.r.) că, deși au fost atașate mandatele de supraveghere tehnică emise de judecătorul de drepturi și libertăți în cursul urmăririi penale, la dosarul cauzei nu se regăsesc materialele video obținute, fiind întocmite doar procese-verbale de urmărire a suspecților.
  • Pe de altă parte, a susținut apărarea inculpatei că singurele imagini cu prezumtivii suspecți sunt redate în procesul verbal din 22 iunie 2017, în care sunt expuse câteva imagini cu unele persoane care se deplasează pe o stradă din Gura Humorului la data de 30.07.2016, însă pentru aceste imagini nu există niciun mandat de supraveghere tehnică, iar la dosar nu există nici o cerere formulată către autoritățile publice sau persoane fizice sau juridice pentru a fi puse la dispoziția organelor de urmărire penală a vreunui material video.
  • S-a mai arătat că din coroborarea acestui proces-verbal cu mijloacele de probă administrate în cauză nu rezultă că ar fi fost identificate bancnote false în Gura Humorului în perioada de referință, aspect în raport cu care a solicitat apărarea să se constate nelegalitatea probei constând în procesul-verbal întocmit la data de 22.06.2016 de către ofițerii DIICOT.
  • A mai criticat apărarea reținerea în sarcina inculpatei (Balog Daniela Elena - n.r.) a infracțiunii de falsificare de monedă, fără niciun fel de referire la rolul acesteia în activitatea de falsificare a bancnotelor de 100 lei, cu toate că din materialul probator rezultă foarte clar că infracțiunea a fost săvârșită în exclusivitate de către inculpatul (Croitoriu Radu Theodor - n.r.).
  • Relativ la infracțiunea de punere în circulație de valori falsificate, apărarea a subliniat că au fost reținute un număr de 17.534 de acte materiale, fără însă ca acest aspect să fie probat în vreun fel, probele fiind unele generice.
  • Potrivit apărării, în cauză nu au fost identificate mijloace de probă directe față de inculpată, unica probă fiind o declarație dată în ziua în care a fost condusă la sediul DIICOT, care însă a fost obținută de către organele de urmărire penală cu încălcarea flagrantă a prevederilor art.101 alin. (1) din Codul de procedură penală.
  • Detaliind, apărarea a susținut că inculpata (Balog Daniela Elena - n.r.)  a fost amenințată că va fi arestată și că mama acesteia, femeie în vârstă și grav bolnavă, va fi adusă la sediul DIICOT, fiind astfel determinată să confirme toate afirmațiile organelor de urmărire penală. (…)
  • Inculpatului (Enache Ion - n.r.) a invocat, sub un prim aspect, încălcarea dreptului la apărare, având în vedere că rechizitoriul a fost emis în cauză înainte de a primi vreun răspuns la cererea de consultare a dosarului constituit sub nr. 529/D/P/2014.
  • Pe de altă parte, s-a susținut că toate mijloacele de probă au fost administrate anterior încuviințării participării la efectuarea actelor de urmărire penală - toți martorii au fost audiați înainte ca inculpatul (Enache Ion - n.r.) să aibă vreo calitate procesuală în cauză, obiectele ridicate nu au fost vizualizate de apărătorii acestuia, iar mare parte din mijloacele de probă au administrate cu trei ani înainte de a-i fi adusă la cunoștință calitatea deținută în dosarul penal.
  • Sub un al doilea aspect, apărarea inculpatului a susținut că faptele reținute în rechizitoriu ca reprezentând infracțiunea de deținere de instrumente în vederea falsificării de valori (…) sunt cuprinse și în descrierea infracțiunii de complicitate la falsificare de monedă (…).
  • În opinia apărării, din datele privitoare la fapta reținută în sarcina inculpatului (Enache Ion - n.r.) nu se poate aprecia dacă suntem în prezența unei fapte unice căreia i s-au dat trei încadrări juridice sau dacă sunt trei fapte diferite, aferente celor trei infracțiuni pentru care inculpatul a fost trimis în judecată”, se arată în Încheiere finală camera consiliu nr. 853/2025 din 11 decembrie 2025.

Procesul: peste 2.500 de părți vătămate, printre care și o unitate a SRI

Din Încheierea de ședință de la data respectivă rezultă că în dosar sunt 2.549 de victime, pe care instanța este nevoită să le citeze la fiecare termen și să le întrebe dacă se constituie părți civile (dacă cer daune) sau dacă rămân cu calitatea procesuală de parte vătămată (nu cer daune).

Pe lângă persoanele fizice înșelate cu bancnote false de 100 de lei se află și firme sau instituții:

  • Serviciul Român de Informații - Unitatea Militară 0221 (n.r. - Direcția Generală Suport Operațional)
  • Banca Transilvania SA
  • Țiriac Auto SRL
  • Untold SRL
  • Universitatea Petrol și Gaze Ploieşti
  • SNCFR
  • Metrorex SA
  • Oficiul Naţional al Registrului Comerţului
  • Arhiepiscopia Buzăului și a Vrancei
  • Mânăstirea Voroneţ
  • Banca Comercială Română SA
  • Banca Naţională a României
  • Compania Națională Poșta Română SA

Acuzațiile DIICOT: Peste 22.000 de acte materiale de înșelăciune

Prin rechizitoriul din data de 8 decembrie 2020 din dosarul 529/D/P/2014, procurorii DIICOT i-au trimis în judecată pe:

Croitoriu Radu Theodor, pentru săvârșirea infracțiunilor de constituirea unui grup infracțional organizat

  • falsificare de monedă
  • punerea în circulație de valori (22.716 acte materiale);
  • deținerea de instrumente în vederea falsificării de valori
  • înșelăciune, (22.716 acte materiale), toate cu aplicarea art. 38 alin. (1) din Codul penal.

Balog Daniela Elena, pentru săvârșirea infracțiunilor de constituirea unui grup infracțional organizat,

  • falsificare de monedă (17.534 de acte materiale),
  • punerea în circulație de valori falsificate (17.534 de acte materiale),
  • deținerea de instrumente în vederea falsificării de valori,
  • înșelăciune (17.534 de acte materiale).

Enache Ion, pentru săvârșirea infracțiunilor de constituirea unui grup infracțional organizat,

  • complicitate la falsificare de monedă (14.631 de acte materiale),
  • deținerea de instrumente în vederea falsificării de valori.

În actul de sesizare a instanței, anchetatorii au reținut următoarele:

  • „Cel mai târziu în primăvara anului 2014, împreună cu inculpații Balog Daniela Elena și Enache Ion au constituit un grup infracțional organizat în scopul săvârșirii infracțiunilor de falsificare de monedă, punerea în circulație de valori falsificate, deținerea de instrumente în vederea falsificării de valori și înșelăciune, grup ce și-a desfășurat activitatea până în luna decembrie 2017, inclusiv.
  • S-a mai reţinut că, în calitate de lider al grupului, inculpatul Croitoriu Radu Theodor îi coordona pe ceilalți membri, fiind implicat în procurarea/deținerea de materiale și instrumente necesare falsificării, în falsificarea de monede și punerea acestora în circulație, inducând astfel în eroare mai multe persoane.
  • Cu privire la falsificarea de monedă în formă continuată DIICOT arată că, în perioada 2014-24.06.2020, în mod repetat și în baza aceleiași rezoluții infracționale, atât împreună cu inculpata Balog Daniela Elena, cât și singur, Croitoriu Radu Theodor a falsificat și a pus în circulație un număr de 23.042 bancnote din cupiura de 100 lei.
  • Alte 326 de bancnote falsificate au fost găsire la perchezițiile efectuate de anchetatori la Croitoriu Radu Theodor, unde au mai fost descoperite instrumente și materiale (vopseluri, cerneluri, folie polimer, imprimante, site serigrafice, sisteme informatice și altele) folosite la falsificarea bancnotelor din cupiura de 100 lei”, se arată în rechizitoriu.

Bancnotele lui Croitoriu, cele mai bune falsuri din istoria României

DIICOT a stabilit că vreme de șase ani, Croitoriu Radu Theodor a indus în eroare mai multe persoane, producându-le o pagubă în valoare de 2.271.600 de lei.

  • „Liderul grupului infracțional avea rolul de a-i coordona pe ceilalți membri, fiind implicat în procurarea/deținerea de materiale și instrumente necesare falsificării, în falsificarea de monede și punerea acestora în circulație, inducând astfel în eroare mai multe persoane.
  • În urma cercetărilor, s-a constatat faptul că, într-un interval relativ scurt de timp, liderul grupului a reușit să producă cele mai bune falsuri din istoria României și să devină cel mai mare falsificator de bancnote din plastic din lume. 
  • Anchetatorii au desfășurat activități de monitorizare a fenomenului de plasare a acestui tip de contrafacere, iar ca urmare a calității superioare a reproducerii, fiind realizate pe suport de polimer și având imitate toate elementele de siguranță destinate publicului (inclusiv microperforațiile, banda iridescentă, imagine latentă, fereastră transparentă, cerneala care își schimbă culoarea, imprimare vizibilă în lumină ultravioletă), fals aproape imposibil de identificat de către persoanele care intră în posesia acestora, din acest motiv a fost denumit generic «Super Leu».
  • Evoluția acestui tip de fals la nivelul anului 2014 a fost una spectaculoasă fiind pentru prima dată în istoria falsului de monedă din România când aceasta era identificată în circuitul financiar cu precădere în centrele de procesare de numerar, ceea ce îndepărta practic momentul punerii în circulație de momentul identificării bancnotei”, arătau procurorii DIICOT.
Bancnotele Croitoriu Radu Theodor, cele mai bune falsuri din România. Foto: DIICOT

Potrivit procurorilor, în toate situațiile în care erau identificați martori (casieri ai unităților comerciale sau ai băncilor), niciunul nu a putut oferi suport informațional, întrucât nu și-a dat seama la momentul încasării că bancnota este un fals.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
Comentarii (5)
  • Avatar comentarii

    schuau 24.03.2026, 07:36

    Uite ca si noi avem specialisti de clasa mondiala

  • Avatar comentarii

    Van__Basten__ 24.03.2026, 09:38

    Bravo, tati! Respect!....

  • Avatar comentarii

    symy 24.03.2026, 12:09

    Dupa eliberare sa treaca la EURO,...este mai rentabil ca leul nostru cazut in kkt!!!!!

    • Avatar comentarii

      DinuV 24.03.2026, 21:17

      Euro este pe hârtie specială. Plasticul este mai ușor de făcut rost!

  • Avatar comentarii

    Enki 24.03.2026, 13:05

    Oare cît îi costa o bancnotă?

  • Avatar comentarii

    beldeanioan 04.05.2026, 22:05

    Daca-l tin inchis, ce castiga? Platim noi toti hrana, adapost si paza. Mai bine il iau experta la BNR !

ALTE ȘTIRI
Mihai Chirica
AnalizăExclusiv
12:30
Dosarul „Păcura”: Cum s-a ales Mihai Chirica cu urmărire penală și sechestru pe avere. Totul a început cu o donație către Republica Moldova
O femeie umple un pahar de apă la robinetul chiuvetei din bucătărie
11:18
Cât costă un metru cub de apă în România. Orașul în care plătești de peste două ori mai mult
MONDEN
Adela Popescu la premiera filmului „3 Zile in Septembrie”
InterviuExclusiv
13:00
Cum a reușit Adela Popescu să facă față presiunii pe platourile de filmare: „Eu sunt din Șușani. Nu se supără nimeni”
Bella Santiago, alături de soțul ei Nicu Grigore
ExclusivInterviu
12:51
Bella Santiago și soțul ei, Nicu Grigore, dezvăluiri savuroase despre viața de cuplu: „Când ne certăm zici că joacă România-Filipine”
POLITIC
Ilie Bolojan transmite că țintele de deficit și limitarea cheltuielilor statului sunt linii roșii în negocierile cu premierul desemnat Luca Niculescu. Foto: Hepta
11:51
Ilie Bolojan, condiții pentru noul guvern condus de Luca Niculescu: „Țintele de deficit nu sunt negociabile, iar cheltuielile statului nu trebuie să crească”
Prim-ministrul desemnat, Luca Niculescu, începe joi, 8 octombrie, o serie de consultări cu partidele parlamentare pentru formarea noului Guvern și stabilirea programului de guvernare. Sursă foto: Profimedia Images
LiveText
09:12
Au început negocierile pentru formarea noului Guvern. Luca Niculescu, după discuțiile cu PSD: Prioriățile sunt rectificarea bugetară, bugetul pe 2027 și traiectoria fiscală
Ultimele știri
13:16
Cel mai puternic laptop Surface creat vreodată: ce au prezentat Microsoft și Nvidia și cum arată viitorul PC-ului tău
13:16
Un șofer polonez de 26 de ani a rămas fără BMW-ul nou-nouț de 320.000 de lei la vama Sculeni
13:15
Condițiile impuse de PSD pentru a vota Guvernul Luca Niculescu. Memorandum pentru necreșterea taxelor în 2027, indexarea pensiilor și reforma administrativă - Surse PSD
13:09
Ema Viziru, primele declarații după ce a fost eliminată de la MasterChef: „Pe unii nu vreau să-i mai văd nici în poze”
TRENDING
Interviu
06:55
Generalul Dorin Toma: Armata Română are o problemă de model organizațional. Este construită în mare măsură pentru administrarea instituției și insuficient pentru generarea rapidă a puterii de luptă”
11:08
Valul de COVID-19 aduce simptome digestive și complicații de sezon. Atenție la capcana testelor ieftine comandate online!
06:17
Gigantul european Girteka a înmatriculat primul camion în România și oferă salarii de până la 3.500 de euro pentru șoferii români
07:00
Tragerile loto din 8 octombrie 2026. Report de peste 2,4 milioane de euro la Loto 6 din 49
Femeie din SUA de 100 ani cu o coca cola în mână
12:39
O femeie de o sută de ani are aceeași cină în fiecare seară: hot dog și o Coca-Cola. „Sunt în rai”
Cum păstrezi hreanul pentru iarnă
11:40
Cum se păstrează hreanul pentru iarnă: metode simple ca să rămână proaspăt şi iute
Fotografia a două femei care își plimbă câinii în Cagliari. Cagliari, Sardinia, Italia, 6 iunie 2025.
10:21
Satul din Italia unde femeile trăiesc 100 de ani. Cercetătorii au descoperit o nouă „zonă albastră” în Sardinia
Geanta Dior, decorată cu modele de pești koi, de culoare verde și roz
08:46
A dat 94 de euro pe o geantă, dar când a dus-o la licitație, a aflat că deține un „Sfânt Graal”
O turistă cu bagaje care priveşte apusul de soare pe fereastra unui aeroport. Imagine cu caracter reprezentativ.
7 oct.
Turismul din Europa va crește cu 3,1% pana la finalul anului 2026, depășind ritmul economiei generale. Ce au anunțat experții la summitul mondial din Malta
Scorțișoară în cafea
7 oct.
De ce e bine să pui scorţişoară în cafea? Ce efect are
De ce cade părul toamna
7 oct.
De ce cade părul mai mult toamna și când ar trebui să te îngrijorezi
Crenguțe de vișin în borcanul cu murături
6 oct.
De ce se pun frunze sau crenguţe de vişin la murături - secretul bunicilor
Castraveți bulgărești
2 oct.
Castraveți bulgărești pentru iarnă - rețeta tradițională
Imagine cu sigla Inaltei Curti de Casatie si Justitie (ICCJ)
10:28
ÎCCJ decide joi, după șase amânări, dacă obligă Guvernul să plătească restanțe salariale de aproape 5 miliarde de lei pentru magistrați
Cristela Georgescu intră în sediul DIICOT - octombrie 2026
09:27
Cristela Georgescu a ajuns, pentru a treia zi consecutiv, la audieri la DIICOT, în dosarul în care Călin Georgescu e acuzat de înşelăciune continuă
Giigi Nețoiu
07:49
Gigi Nețoiu se revoltă după amenzi de 160.000 de lei la ferma sa Black Angus de 6 milioane de euro: „Cu ce deranjează vacile Apele Române?”
Patru copii și un ghiozdan rupt. Sursa foto: Vlad Chirea
Reportaj
06:55
Patru copii și un ghiozdan rupt. De ce școala și grădinița sunt un lux pentru Carina, Esmeralda, Bianca și Damian, crescuți de o mamă singură, într-un sat din Covasna
guvernul-romaniei-sigla
7 oct.
A avea sau a nu avea guvern…
VIDEO Cine este Luca Niculescu
6 oct.
Mă cheamă Luca și-mi place-ntre golani...
Arhiva foto
6 oct.
Acea zi din octombrie
fermier-roman-tractor
5 oct.
Programul de clemență din care fermierul lipsește