“Costi Rogozanu a scris în Libertatea o critică a serialului «Las Fierbinți». De multe ori sunt de acord cu pozițiile lui, dar aici am câteva observații punctuale. Autocritică: am văzut destul de multe episoade din «Las Fierbinți» și nu pot spune că mi-au displăcut, dimpotrivă. Îl consider cel mai profesionist serial românesc de după 1989. Deși se prezintă ca o comedie rurală bazată pe un umor nu întotdeauna foarte subtil, păstrează totuși un nivel artistic satisfăcător pentru cine dorește o oră de entertainment TV (cu tot cu reclame)”, scrie Mihai Iovănel, pe Facebook.

Reacție la criticile lui Costi Rogozanu pe tema serialului Las Fierbinți de la PRO TV: “Presupun că nu ar avea nimic împotriva unei comedii despre corporatiști”
Mihai Iovănel. Foto: Suplimentul de cultură

Apoi, Iovănel ia două dintre tezele enunțate de Rogozanu și le “demontează”.

“Discut în continuare câteva afirmații făcute de Costi.

«Țăranul nu există. E o construcție de showbiz, bine ideologizată, vândută la kil de zeci de ani, cu un efect dărâmător» (Costi Rogozanu – n.red.)

Da, țăranul nu există. Dar tot așa nu există nici corporatistul, nici finanțistul, nici preotul. Altfel spus, ceea ce ne vinde literatura/filmul nu este decât o formă abstractă/mult simplificată a acestor clase. Să nu ne imaginăm că dacă am citit «American Psycho» (sau, după caz, am văzut filmul) știm ce e cu corporatiștii. «Las Fierbinți» e o comedie bazată pe niște tipologii ce pot fi imaginate și în alte contexte sociale, nu un tratat antropologic despre viața țăranilor așa cum e ea, și își prelucrează materialul printr-o caricaturizare tipică comediilor.

Rufin Zamfir, expert în dezinformare rusească: „Este obligatoriu ca instituțiile competente să verifice dacă Rusia a interferat în procesul electoral din România”
Recomandări
Rufin Zamfir, expert în dezinformare rusească: „Este obligatoriu ca instituțiile competente să verifice dacă Rusia a interferat în procesul electoral din România”

Problema mai spinoasă pe care o sugerează articolul lui Costi e următoarea: este etic să râzi de o clasă în care oricum toți au dat cu picioarele? (Presupun că el n-ar avea nimic împotriva unei comedii de acest tip despre corporatiști). Dar, pe de altă parte, nici cele două secole de mitologizare sămănătorist-populistă a țăranului n-au dus prea departe. Ba dimpotrivă. Imaginea de azi a țăranilor datează de fapt cam din anii 80, fiind construită de o clasă de mijloc intelectuală (reprezentată în literatură de Mircea Cărtărescu din ciclul «Georgicele», de Ioan Groșan ș.a.) care reacționa la felul grotesc în care țăranii erau prezentați propagandistic de ceaușismul terminal.

În comedioarele astea e foarte important să ascunzi munca. Mesajul nu e subliminal, ci pe față

Costi Rogozanu
Reacție la criticile lui Costi Rogozanu pe tema serialului Las Fierbinți de la PRO TV: “Presupun că nu ar avea nimic împotriva unei comedii despre corporatiști”
Costi Rogozanu
Mircea Geoană, când ocupa funcția de ministru de externe, l-a angajat pe Călin Georgescu drept consilier personal
Recomandări
Mircea Geoană, când ocupa funcția de ministru de externe, l-a angajat pe Călin Georgescu drept consilier personal

În primul rând, munca e mai întotdeauna greu de reprezentat. Nici filmele despre corporatiști și bancheri nu-i arată muncind 14 ore pe zi (și nu doar pentru că munca lor este mai abstractă decât cea a țăranilor), ci mai curând socializând. Dar nici în primul volum din «Moromeții» nu vedem prea multă muncă. Moromete își petrece în roman mai mult timp stând de vorbă și luându-i peste picior pe ceilalți decât muncind. Iar când ajunge în sfârșit să muncească (scena de la treierat), preferă să se tragă la umbră și să bea tutun, lăsându-și familia să ducă greul.

Dar, de fapt, dincolo de aceste precauții, «Las Fierbinți» nu ascunde munca. Dimpotrivă, expune un spectru larg de îndeletniciri. Bobiță este mic comerciant/cârciumar, Giani și-a încercat norocul pe afară, Firicel e genul de zilier care împușcă francul, Celentano un meșter mândru de meserie lui, Robi e polițist, Dalida lucrează în aparatul administrativ, Aspirina e lucrătoare sexuală și în general un spirit întreprinzător, Gianina este fată de bani gata, Vasile este primar, Ardiles, hoț, Doru, învățător, Nicu Rață, taximetrist, Brânzoi, crește găini de rasă. În plus, majoritatea femeilor fac muncă domestică neretribuită.

Mulțumim, Klaus! Aroganța, lăcomia și servilismul au produs, în mod uimitor, speranță
Recomandări
Mulțumim, Klaus! Aroganța, lăcomia și servilismul au produs, în mod uimitor, speranță

Deci nu munca lipsește (apare chiar și un scriitor retras la țară), lipsește cel mult eficiența ei – cam toți intră în combinații păguboase. Dar nu tocmai asta ne învață teoria marxistă despre reproducerea inegalităților? Că, în condițiile capitalismului global, odată ce ai tras bățul scurt născându-te într-un mediu defavorizat, e greu să mai ieși la suprafață oricât ai încerca?”, scrie Iovănel.

foto: PRO TV

   

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

VIDEO. Călin Georgescu pune la îndoială existența războiului din Ucraina: ”Ați fost acolo? Puteți să spuneți 100% că așa e?”
Știrileprotv.ro
VIDEO. Călin Georgescu pune la îndoială existența războiului din Ucraina: ”Ați fost acolo? Puteți să spuneți 100% că așa e?”
Ce AVERE are Călin Georgescu. Acest detaliu din CV-ul lui a atras în mod special atenția multora. Despre ce e vorba
Viva.ro
Ce AVERE are Călin Georgescu. Acest detaliu din CV-ul lui a atras în mod special atenția multora. Despre ce e vorba
Colegii de scenă și-au luat adio de la Gabriel Cotabiță. Fiicele artistului, un monument de tristețe. Imagini emoționante de la Cimitirul Bellu
Libertateapentrufemei.ro
Colegii de scenă și-au luat adio de la Gabriel Cotabiță. Fiicele artistului, un monument de tristețe. Imagini emoționante de la Cimitirul Bellu
Locul din România unde Împărăteasa Sissi își găsea liniștea. A fost construit la ordinul soțului său
FANATIK.RO
Locul din România unde Împărăteasa Sissi își găsea liniștea. A fost construit la ordinul soțului său
Ion Țiriac, întrebat despre lupta dintre Lasconi și Georgescu: „Știți ce președinte mi-aș dori?”
GSP.RO
Ion Țiriac, întrebat despre lupta dintre Lasconi și Georgescu: „Știți ce președinte mi-aș dori?”
Ce se întâmplă mai departe cu referendumul inițiat de Nicușor Dan după ce a fost validat de bucureșteni
Elle.ro
Ce se întâmplă mai departe cu referendumul inițiat de Nicușor Dan după ce a fost validat de bucureșteni
Trecutul neștiut al femeii care aspiră la titlul de Prima Doamnă a României. Ce s-a aflat acum despre Cristela Georgescu, soția lui Călin Georgescu
Unica.ro
Trecutul neștiut al femeii care aspiră la titlul de Prima Doamnă a României. Ce s-a aflat acum despre Cristela Georgescu, soția lui Călin Georgescu
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Financiarul.ro
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Top 10 declaraţii controversate ale lui Călin Georgescu: "Aia a fost o manipulare, cu mersul omului pe lună"
Observatornews.ro
Top 10 declaraţii controversate ale lui Călin Georgescu: "Aia a fost o manipulare, cu mersul omului pe lună"
Horoscop 26 noiembrie 2024. Taurii intră într-o perioadă în care încearcă să obțină beneficii de pe urma eforturilor făcute în asociere cu alții
HOROSCOP
Horoscop 26 noiembrie 2024. Taurii intră într-o perioadă în care încearcă să obțină beneficii de pe urma eforturilor făcute în asociere cu alții

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI