Începând cu 15 iunie 2026, șoferii care tranzitează Podul Prieteniei spre Bulgaria vor putea scăpa de aglomerația de la ghișee. Ministerul Transporturilor a pus în transparență decizională proiectul care introduce eTarifGiurgiuPod, un sistem de plată electronică menit să fluidizeze traficul pe una dintre cele mai aglomerate rute de vacanță ale românilor, relatează Digi24.
Plata se va putea face online, fie pe un portal web, fie prin aplicații mobile disponibile pentru Android și iOS, prin introducerea numărului de înmatriculare și a categoriei auto.
Vor fi amenajate două benzi speciale dedicate exclusiv celor care au plătit anticipat.
Pentru ca sistemul să deschidă bariera automat și instantaneu, taxa trebuie achitată cu cel puțin 3 minute înainte de a ajunge la punctul de trecere.
În prezent, încasarea taxei se face pe 8 benzi de tranzit, unde șoferii plătesc fizic, cu numerar sau card bancar.
Acest sistem tradițional generează frecvent cozi kilometrice, în special în weekenduri și în sezonul estival, când zeci de mii de turiști se îndreaptă spre litoralul din Bulgaria sau Grecia.
Noul sistem va deveni operațional imediat după finalizarea testelor tehnice și publicarea ordinului de ministru (lansat în dezbatere publică pe 6 mai 2026) în Monitorul Oficial.
După intrarea în vigoare, Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) va lansa oficial platforma și va deschide benzile rapide.
Costurile de tranzit rămân la nivelul actualizat anterior de CNAIR, fiind diferențiate în funcție de tonaj, capacitate și numărul de axe. Pentru o singură trecere, șoferii vor achita următoarele sume: