Atacurile de tip ransomware exploatează găurile de securitate ale unei companii sau ale unui individ pentru a cripta şi a bloca sistemele sale computerizate, solicitând ulterior o răscumpărare pentru a le debloca.

Compus, potrivit experţilor, din infractori cibernetici experimentaţi, DarkSide fură date confidenţiale de la companii adesea cu sediul în ţări occidentale şi cer o răscumpărare pentru a le înapoia.

„Prin oferirea acestei recompense, Statele Unite îşi demonstrează angajamentul de a împiedica exploatarea victimelor ransomware din întreaga lume de către infractorii cibernetici”, a declarat Departamentul de Stat într-un comunicat.

Washingtonul a oferit, de asemenea, cinci milioane de dolari pentru orice informaţie care contribuie la arestarea sau acuzarea, în orice ţară, a oricărei persoane care încearcă să participe la un atac alături de DarkSide.

Criminalitatea cibernetică este o activitate în creştere. Conform unor noi date publicate în luna octombrie, în prima jumătate a anului 2021 au fost raportate autorităţilor americane plăţi în valoare de 590 de milioane de dolari legate de ransomware. Cu 42% mai mult decât suma făcută publică de instituţiile financiare americane pentru întreg anul 2020, potrivit raportului Trezoreriei, existând indicatori serioşi conform cărora costul real ar putea fi de miliarde.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.