REPORTAJ. Băile Herculane riscă să-și piardă singura librărie. Povestea familiei care a deținut-o timp de 50 de ani
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește Libertatea in Google Discover
Librăria Sabin Opreanu din Băile Herculane, administrată de familia Opreanu în ultimele cinci decenii, este aproape de închidere. Numărul turiștilor, principalii cumpărători, a scăzut în ultimii ani, iar viitorul ei a devenit la fel de gri ca al întregii stațiuni. Speranța vine însă de la donatori: aproape 300 au contribuit într-o campanie de strângere de fonduri.
Cuprins:
- „Se făcea coadă până la ieșirea din librărie”
- Cu sprijinul scriitorului Mircea Nedelciu
- Prăbușirea unei stațiuni
- „Cred că e un fel de manifest al unei părți din populația României”
- „În 2021, erau zile în care nu mai intra nimeni”
- „Nu aveam bani nici de pâine. Au venit doi studenți și au cumpărat cărți”
- Uși cu citate
- Citește povestea acestei librării și dacă poți și vrei să contribui, pentru ca ea să continue să existe, donațiile se fac aici: donorbox.org/libraria_sabin_opreanu
Mirela Opreanu trece cu băgare de seamă pe lângă niște cutii așezate în dreptul unei mese doldora de cărți. „Sunt cutii pentru retururi”, spune aceasta. Mai multe rafturi cafenii au rămas goale, căci a returnat deja 10.000 de volume la depozitele editurilor. În librărie mai sunt acum vreo 7.000 de cărți, de la cele clasice, precum „Căpitan la 15 ani” de Jules Verne, la „Anii tinereții mele”, autobiografia lui Winston Churchill, și „Minți împrăștiate” a medicului Gabor Maté.
Librăria Sabin Opreanu, din centrul istoric al stațiunii Băile Herculane, e în proces de închidere, după aproape 50 de ani de activitate. Retururile durează deja de câteva luni, timp în care Mirela, proprietara, s-a obișnuit cu gândul că trebuie să se despartă de cărți și să tragă draperiile.
Principalii „prieteni” ai librăriei, cum preferă să-i numească în loc de clienți, erau turiștii, iar numărul lor a scăzut în special în ultimii trei ani, de la debutul pandemiei de COVID-19. Localnicii intrau rar în singurul magazin cu literatură al orașului.
Cu toate că mesajul „Închis definitiv”, scris cu pix negru pe o coală albă, stă lipit pe-o fereastră deja de câteva luni, cei din Herculane până și vestea închiderii au aflat-o de pe Facebook, la finele lui octombrie, povestește ea, când a prezentat online situația.
„Se făcea coadă până la ieșirea din librărie”
Au trecut 44 de ani de când Mirela Opreanu a început să lucreze în această librărie preluată de tatăl ei în 1975. La 9 ani, după școală, venea aici să vândă ilustrate cu peisaje și clădiri celebre din Herculane. Oamenii cumpărau atunci entuziaști și cărți, și vederi. „Se făcea coadă până la ieșirea din librărie”, mai povestește aceasta.
Pe geamurile Librăriei Sabin Opreanu se zărește o pădure împachetată în roșu, verde și galben, care amintește că suntem în mijlocul lui noiembrie. Izvoarele termale ale stațiunii adunau cândva o mulțime de oameni pe valea râului Cerna, între Munții Mehedinți și Munții Cernei.
Cu sprijinul scriitorului Mircea Nedelciu
Sabin Opreanu, poet din Banat, a devenit, în 1975, directorul librăriei din Herculane, parte din Centrul de librării Reșița, de stat. După căderea comunismului, când centrul s-a desființat, Opreanu a vrut ca povestea ei să continue. Așa că a înființat o firmă, Eurosoft, și s-a ocupat de dezvoltarea singurei librării din Herculane.
Nu am fi vorbit niciodată de Eurosoft, dacă nu ar fi fost scriitorul Mircea Nedelciu, care avea firma Euromedia. A existat un contract de colaborare între firme. Era un bun prieten al tatălui meu și i-a întins o mână de ajutor. Mirela Opreanu:
După ce Sabin Opreanu a murit, în 2010, aceasta a avut grijă în continuare de librăria care poartă numele tatălui ei și unde lucrează, cu unele întreruperi, încă de la 9 ani. Acum, după aproape cinci decenii în care librăria a făcut parte din familia Opreanu, Mirela nu e dezamăgită doar pentru că se încheie o etapă. Ci mai ales pentru că va renunța să lucreze printre cărți și să le ofere cititorilor.
„Este vorba despre dragoste față de carte”, explică ea. „Pentru un librar e greu, sunt multe emoții”.
Prăbușirea unei stațiuni
În 2022, într-o după-amiază noroasă de joi, doar câte un om înfrigurat se mai strecoară pe străzi. În această staiune cu aproape 5.000 de locuitori, puținii turiști vin de obicei vara, spune Mirela Opreanu, nu în sezonul rece.
„Turismul este o ramură a culturii, inclusiv să mergi la apele termale”, consideră ea. „Dacă nu le aduci o formă minimă de respect, să faci un bazin unde să se țină cont de igienă, omul se gândește că nu e în regulă”. Doar la hoteluri turiștii mai găsesc un astfel de bazin.
Clădirea Băilor Imperiale Austriece, numite și Băile Neptun, a adăpostit două bazine lungi - primeau apă de la izvoarele Neptun I și IV -, până după căderea comunismului, când construcția a început să se degradeze. Austriecii au ridicat complexul la sfârșitul secolului al XIX-lea, iar aici se retrăgeau, de pildă, împărăteasa Elisabeta, cunoscută drept Sissi, și împăratul Franz Joseph I. În comunism, românii petreceau în Herculane câteva săptămâni pe an ca să-și amelioreze afecțiuni respiratorii, posttraumatice sau neurologice.
„S-a prăbușit acoperișul Băilor Imperiale Neptun”, anunța Europa FM în 2019. Despre cum au ajuns în paragină monumentele din această stațiune populară printre europeni în secolele trecute, Libertatea a scris pe larg în 2021.
„Cred că e un fel de manifest al unei părți din populația României”
Două arhitecte au creat Herculane Project și au fondat acum câțiva ani o asociație, iar din donații au reușit, între altele, să repare o parte din acoperișul Băilor Neptun. Tot Herculane Project a lansat o campanie de strângere de fonduri pentru unica librărie din oraș, cu speranța că totuși va supraviețui. S-au strâns, într-o lună, aproape 27.000 de lei, din 70.000, cât este obiectivul.
„Nu știu la ce să mă aștept”, spune Mirela Opreanu despre această campanie. N-are idee acum dacă va reuși să salveze librăria și o surprinde că o susțin aproape 300 de donatori din țară. „În spatele fiecărei librării închise există o poveste. Mi-am dat seama că nu mai e vorba în particular despre Librăria Sabin Opreanu. Există oameni în a căror conștiință cartea nu e o marfă, ci un bun esențial. Cred că e un fel de manifest al unei părți din populația României”.
„În 2021, erau zile în care nu mai intra nimeni”
Mirela Opreanu aduce un calculator de buzunar și împreună cu Sabina, fiica ei de 26 de ani, socotește de ce profit lunar ar avea nevoie ca să acopere toate cheltuielile librăriei: taxe, chirie, utilități. „Ar trebui un profit de 5.000-6.000 de ei pe lună”, spune librarul, adică în jur de 70.000 de lei pe an. Asta înseamnă o vânzare zilnică de 660 de lei, explică Sabina.
În plus, apar și alte cheltuieli. De exemplu, deasupra spațiului pe care-l închiriază e o încăpere cu tavanul spart. A trebuit să-l peticească de câteva ori, ca să se ferească de inundații. După niște ploi a ajuns apa până la cărți și a distrus o parte dintre ele. Acum, ține un lighean în dreptul crăpăturilor neastupate.
Când a văzut cât de greu se descurcă mama ei cu librăria, Sabina s-a hotărât să o ajute. Nu s-a mutat în Timișoara, unde a studiat traducere și interpretare în engleză și franceză, ci a plătit o chirie mai ieftină în Herculane, a lucrat pentru call center-uri de acasă și a reușit să acopere din datorii. „În 2021, erau zile în care nu mai intra nimeni în librărie”, își amintește tânăra.
Vreme de doi ani, au plătit și un domeniu web, să aibă un site de unde cititorii să-și comande cărți. Dar livrările le numărau pe degete. Se bazau tot pe „prietenii librăriei”, oameni din Iași, Timișoara, București, Cluj, care o vizitaseră și voiau să o susțină.
„Cartea apasă întotdeauna butonul magic pentru fiecare dintre noi”, spune Mirela Opreanu. În cazul său, prima dată au apăsat butonul volumele „Legendele Olimpului” de Alexandru Mitru și așa a început să îndrăgească lectura. În clasa a V-a, de pildă, a descoperit în biblioteca tatălui ei, Sabin Opreanu, cartea polițistă „Misterul camerei galbene” de Gaston Leroux.
„Nu aveam bani nici de pâine. Au venit doi studenți și au cumpărat cărți”
Mirela Opreanu, 53 de ani, poartă la gât un colier cu o carte în miniatură; cu degetele sale subțiri îi răsfoiește paginile albe.
Pentru ea, „o gură de aer proaspăt” era tabără internațională de yoga, ținută anual în orașul natal, la care participau mii de persoane. În cele două săptămâni de primăvară, ușa librăriei se deschidea mai des ca în orice altă perioadă a anului. În ultimii trei ani însă, din cauza pandemiei, tabăra nu s-a mai organizat. Participanții cumpărau volume de istorie și de beletristică, își amintește Mirela Opreanu.
„În cele două-trei luni pe an de vacanță, când erau turiști, aveam profit”, spune librarul. „Rar le vindeam celor din Herculane”. Nici măcar de Crăciun nu intrau părinții. Elevii și profesorii de la școala primară și de la liceul cu clasele V-XII erau, de asemenea, indiferenți față de acest spațiu.
Amintirile sale pregnante au legătură, firește, cu turiștii: „Într-o iarnă, m-am trezit cu doi tineri din Cluj. Era vineri seară, nu aveam bani nici de pâine. Au venit ei și au cumpărat cărți”. Pe cei din generațiile mai tinere, de pildă, această încăpere îi întoarce cumva în timp. „E aerul librăriei de la colț de stradă”, crede Mirela Opreanu. „A intrat o dată o adolescentă cu tatăl și din ușă a strigat: «Doamnă, mai există așa ceva?»”.
Uși cu citate
Deși o grămadă de rafturi s-au golit, librăria încă are puls. Pereții sunt decorați cu portrete alb-negru ale unor scriitori precum Franz Kafka, Octavian Paler și Ion Luca Caragiale. Iar ușile au devenit și ele pagini de carte.
În pandemie, Mirela Opreanu a scris cu vopsea albă, pe o ușă din capătul încăperii, un citat din Tolstoi: „Liber cugetătorii sunt aceia care vor să-și folosească mintea fără teama de a înțelege lucruri care vin în contradicție cu propriile lor limite, privilegii sau credințe. Această stare a minții nu este obișnuită, dar este esențială pentru a ajunge la dreapta judecată”.
ivryernest 25.11.2022, 13:07
În 1988, am venit, ca turist străin, în stațiunea Băile Herculane. La hotelul unde eram, se găseau de toate, din abundență. Însă, cum ieșeam în exterior, bătea vântul — parcă era sfârșitul lumii, ca în filmele de anticipație : blocuri-turn deteriorate, oameni care se strecurau timid cu sacoșele goale, tristețe... Deci, declinul orașului a început foarte devreme !