INTERVIU Ciprian Mihali, despre manipulare înainte de alegeri: „Vedem periodic înflorind figura cuiva care ne vrea răul, fie el sorosist, globalist, musulman, evreu”
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește Libertatea in Google Discover
Ciprian Mihali, profesor de filosofie la Universitatea Babeş-Bolyai din Cluj, a lansat recent volumul „Dicționar ilustrat de educație socială”, cu ilustrații de Dan Perjovschi. Într-un dialog cu Vasile Ernu, autorul vorbește despre cum lipsa investițiilor în educație și manipularea merg de mână și despre cum atragerea mai multor oameni onești în politică poate începe de la schimbarea paradigmei că „politica este murdară”.
- Volumul semnat de Ciprian Mihali a apărut la Editura Humanitas.
Vasile Ernu: De ce educație și de ce socială? Sau mai degrabă care este miza unui astfel de dicționar?
Ciprian Mihali: Acest volum adună texte scrise de mine în ultimii ani, texte născute din confruntarea mea cotidiană cu realitatea românească. O realitate care nu ne poate lăsa indiferenți, care ne solicită mental și afectiv, care ne entuziasmează, ne deprimă sau ne revoltă și care, ca orice realitate, își caută descifrările. Cred că aceasta este miza cărții: cum pot contribui eu la descifrarea semnelor vremii noastre? Cum putem deosebi între mulțimea de stimuli și semnale transmise pe nenumărate canale, în nenumărate feluri, cu diferite intensități, și semnele propriu-zise, care ne indică mutațiile de durată din lumea de azi? Altfel spus, ce anume este efemer, mundan până la divertisment, și ce anume poate să miște plăcile tectonice pe care stă realitatea noastră de zi cu zi.
I-am spus „dicționar” mai întâi pentru a continua ce am început, tot la Humanitas, acum trei ani, cu „Dicționarul subiectiv de cultură civică”, dar și pentru că am încercat apoi să grupez întrebările mele și unele răspunsuri pe care le dau în capitole privitoare la câteva mari teme care ne dor pe toți: educația, infodemiile, valorile, conflictele și dușmanii sau discriminarea socială.
Rămâne și această carte tot un dicționar subiectiv, pentru că ea nu este scrisă după rigorile Academiei, ci propune un decupaj personal, o incizie subiectivă în profilul realității.
- Tu începi în demersul tău cu o întrebare: ce înseamnă să fii un intelectual public moderat? Bun: ce este pentru tine un intelectual public și de ce moderat?
- Mă fascinează figura intelectualului în societate. Am văzut cu toții în ultimele decenii cât de mult s-au investit unii intelectuali în viața publică de la noi, cât de mult s-au înșelat unii dintre ei, câte speranțe și iluzii și-au făcut, cum au reușit sau au eșuat unii dintre ei.
Cu toate acestea, mi se pare că intelectualul are un rol public major în societate, ca un intermediar între evenimente și oamenii de rând, ca un neguțător de înțelesuri. Da, un neguțător care poate fi cinstit sau necinstit, care poate lămuri lucruri sau poate manipula persoane, care poate falsifica semne și sensuri. Dar cred în continuare că e nevoie de figuri intelectuale în spațiul public și e nevoie ca ele să rămână moderate - ceea ce nu înseamnă împăciuitoare sau căutând să se pună bine cu toată lumea, conformiste. Ci înseamnă că pot evita ispitele extremelor, ale radicalizării sau ale adevărurilor ultime.
A fi public și moderat înseamnă, cred eu, pentru un intelectual să aibă curajul adevărului, care trebuie spus cu fermitate, fără vulgaritate sau ură.
„Resursele industriilor manipulării par tot mai bogate”
- Adevărul are nevoie de curaj, dar există, cum bine observi, și o „minciună care ne face liberi”: cum ne face minciuna liberi, cum distingem între adevăr și minciună și cum luptăm cu ele?
- Când spun că „minciuna ne face liberi”, mă gândesc la două lucruri: mai întâi, că adevărul cere efort, cere căutare și capacitate de a gândi cu mintea ta. El ne obligă, ne constrânge la întrebări, la contestări, la negarea unor adevăruri prealabile. Căutarea lui este un angajament, o îndatorire, un drum cu limite și obstacole.
Apoi, mă gândesc la felul în care se construiesc adevărurile alternative, acele scurtături prin care toate aceste etape care conduc spre adevăr sunt scurtcircuitate, toate constrângerile, toți pașii critici și toate metodele de găsire a adevărului sunt suprimate, iar asta oferă celor leneși și lași, cum ar spune Kant, o formă de întâlnire simplificată, fără efort, fără lectură, fără cercetare, la ceea ce se numește adevărul lor.
E ca o revelație, oameni care nu citesc, oameni care nu dialoghează, oameni care nu au niciun raport cu cunoașterea se află brusc în posesia unei „comori”, care este post-adevărul sau adevărul lor. Un adevăr pe care îl impun, îl afirmă și îl apără într-o solidaritate greu de spart.
Cât privește lupta împotriva acestei virulențe a adevărurilor alternative, adică a minciunilor și informațiilor false, ea este abia la început și își caută încă metodele. Dar e o luptă inegală, pentru că resursele industriilor manipulării par tot mai bogate, iar disponibilitatea oamenilor de știință sau a intelectualilor atașați gândirii critice, tot mai redusă.
- Vorbești mult despre extremism și despre felul în care ne construim dușmani - interni și externi. Cum se construiește această „mașină de produs halucinații” care deseori ne împinge spre război?
- Extremismul se hrănește dintotdeauna din figura dușmanului: un dușman uneori real, dar cel mai adesea, așa cum se întâmplă astăzi, inventat. Ficțiunea dușmanului e vitală pentru crearea de ostilitate și pentru replierea pe identități tari, non-negociabile. Iar o asemenea ficțiune nu se naște întâmplător, ci după strategii bine puse la punct înăuntrul unor laboratoare care lucrează după metode riguroase.
Vedem periodic în jurul nostru înflorind figura cuiva care ne vrea răul, fie el bruxellez, sorosist, globalist, musulman, evreu, homosexual etc. Aceste figuri sunt veritabile creații halucinatorii, pentru că pun la lucru multe elemente de imaginație, de emoție, de delir sau paranoia, de anxietate și frică, iar combinația lor ajunge să sfideze orice realitate, producând propria lor realitate.
Ele folosesc, pentru a funcționa, ceea ce este mai irațional și mai necontrolabil în fiecare dintre noi și, de aceea, îi fac pe cei care le cad pradă neputincioși în a raționaliza și stăpâni critic ura care se naște din impunerea agresivă pe piața produselor mediatice a diferitelor forme ale dușmăniei. Ele pot împinge într-adevăr către ostilitate publică, violență interpersonală sau chiar războaie, pentru că au o contribuție majoră la hrănirea solului din care cresc pe urmă fructele mâniei și ale motivațiilor care ne împing spre a dori moartea celuilalt.
- Există un text al lui Thomas Mann despre cauzele apariției regimului hitlerist. El susține că una dintre cauzele centrale ale acestui flagel politic vine și din cauza unei gândiri „elitiste” în care politica e văzută precum ceva murdar, nedemn pentru oamenii „corecți și buni”. El parcă spune, parafrazez: „dacă politica e ceva murdar o vor face oamenii murdari”. Tu cumva văd că ești adeptul acestei linii: de implicare politică cât mai largă...
- Noi avem, cel puțin în România, o percepție foarte sărăcăcioasă și deformată a politicii. E drept, ea a fost deformată mai ales de calitatea execrabilă, tot mai degradată a clasei politice și de felul în care ea s-a impus astăzi ca o rețea bine organizată de jefuire a bunurilor publice.
Politica este murdară dacă o fac oamenii murdari, mai degrabă, adică oameni care provin ei înșiși deja din medii ale infracționalității, ale corupției, ale minciunii și fraudei.
Au intrat tot mai mult în politică bărbați și femei lipsiți de orice pricepere anterioară, oameni care s-au realizat (adică și-au găsit un rost, o meserie și o avere) prin politică, văzând deci în politică o modalitate de a se căpătui, și nu un serviciu public. De aceea oamenii au devenit, pe bună dreptate, foarte neîncrezători în politicieni: ei știu că ori pe cine ar vota nu se va schimba nimic sau, dacă se va schimba, va fi doar cu prețul greu de plătit al hoției, al comisionului, al dijmei plătite celor care sunt chemați să-i reprezinte.
În ce mă privește, eu cred că e nevoie, tot mai nevoie, de o primenire a clasei politice, de intrarea în politică a altor oameni, fie ei adulți care au deja profiluri profesionale recunoscute, fie a unor tineri care pot să-și asume cu onestitate și pricepere misiunea construirii unui viitor mai bun pentru generațiile ce vin.
Cu cât astfel de bărbați și de femei vor decide că nu au ce să caute în viața politică, ei bine, cu atât locurile libere vor fi ocupate de oamenii sistemului, de impostori și oportuniști care nu vor face decât să perpetueze această calitate deplorabilă a clasei politice românești.
- Tu vorbești de un „curaj public în lupta de zi cu zi”: în ce constă acest curaj public politic?
- Curajul public și politic este capacitatea de a-ți asuma o postură critică în chestiuni în care, pe de o parte, ești priceput (eu, ca filosof, nu pot fi priceput în chestiuni tehnice, de pildă), iar pe de altă parte, în chestiuni care privesc viața noastră, a tuturor. Acest curaj public este cel care stimulează formele nesupunerii civice, care nu înseamnă nerespectarea legii și a ordinii sociale, ci mai degrabă care nu îi îndeamnă pe oameni la servitute, la conformism și la acceptarea a tot ce ni se întâmplă.
Auzim frecvent spunându-se în jurul nostru că „asta nu-i treaba mea”, „de ce să mă bag eu, să o facă alții”, „tot ce-mi doresc e bunăstarea mea privată și a familiei mele”, ceea ce face să se răspândească în societate abandonarea de către tot mai mulți cetățeni a rolului lor de actori ai propriilor lor vieți și să ațâțe diferitele puteri publice (politice, economice, informaționale) în a-și extinde controlul asupra vieților noastre.
Curajul public aduce cu sine risc și disconfort, și tocmai de aceea e greu să le ceri astăzi oamenilor să iasă din dependența lor de confortul existențelor lor sau din grijile lor pentru plata ratelor, școala copiilor, sănătatea celor dragi. Avem încă mult de lucru la curajul public și la felul în care îl putem distinge pe acesta de formele agresivității verbale sau fizice, ale intoleranței care au ajuns astăzi să ocupe scena publică a nesupunerii.
Foto: 123rf
laurlaur2180 13.12.2023, 10:03
Asa este inainte de fiecare rand de alegeri.
traianberchiu 13.12.2023, 10:26
Inainte de alegeti, politicienii joaca dublu, simuleaza dragostea pentru popor, fac promisiuni desarte, fara finalizare, se acuza reciproc recurg la atacuri suburbane asupra adversarilor politici. Cand ajung la putere uita de promisiuni, devin egoisti actioneaza in stilul "totul pentru sine", practic, devini dusmanii alegatorilor care le-au dat votul.
Claudea 13.12.2023, 10:59
Inainte de alegeri toti dau sarutmana si la pietre si borduri, pana se vad alesi, apoi nici nu ne baga in seama.
Bazilus 13.12.2023, 11:00
Manipularea inainte de alegeri.
Simona.T 13.12.2023, 11:05
lucrul asta se intampla de 30 de ani, practic muscam aceiasi momeala