REPORTAJ. Strigătul românilor din Ucraina care nu mai au voie să învețe în limba maternă: „Ne doare, că noi nu am venit de undeva, noi suntem la noi acasă”
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește Libertatea in Google Discover
În Bucovina de dincolo de graniță, directorul unei școli românești vechi de două veacuri aruncă în joc opționale și cercuri de studiu pentru ca elevii să nu piardă limba română. E singura rezistență pe care și-o poate permite în fața noii legi a educației promulgate de Kiev, care va reduce drastic din toamnă învățarea în limba maternă a minorităților recunoscute. Reporterii Libertatea au mers în două comunități românești și au vorbit cu cei care se tem că asimilarea pândește de după colț în Ucraina.
Cuprins:
„Bine ați venit”, scrie cu litere roșii pe o plăcuță galbenă lipită în dreptul intrării principale a Liceului nr. 1 din localitatea Ciudei. E prima plăcuță în limba română pe care o zărim după o zi și jumătate de cutreierat prin comunitățile românești din regiunea Cernăuți, unde trăiesc undeva la 180.000 de etnici români. E la loc de cinste, bătută în cuie în peretele unei școli în care limba română se predă încă din 1816, într-o clădire ridicată de Imperiul Habsburgic.
Profesorul Radu Emanoil Petrașescu își face drum printr-un strat proaspăt de omăt și deschide ușa spre o lume mult mai călduroasă. Poartă o căciulă de blană și o servietă ușoară din material textil în care sunt îndesate lucrările pe care trebuie să le noteze acasă. În anii ‘60 termina școala în aceeași clădire și apoi pleca la studii în Tiraspol. În anii ‘90 se întorcea, dar de data asta în calitate de director al Liceului nr. 1 din Ciudei.
De atunci a rămas în fruntea școlii cu predare în limba română, singura din Ciudei. Ajuns la 74 de ani, Petrașescu trebuie să se împace cu gândul că școala pe care o va lăsa generațiilor viitoare ar putea să fie una substanțial diferită de cea moștenită în anii ‘90. O urmare a legilor stabilite la Kiev.
„Copiii nu au posibilitatea să învețe română acasă”
„Vedeți că legea e lege. Noi suntem ascultători, respectăm legea respectivă. Cu părere de rău, dar situația e de așa natură că se va trece la o studiere desfășurată în mare parte în limba ucraineană”, spune Petrașescu.
Subiectul descumpănirii e noua lege a educației promulgată în 2017, a cărei aplicare deplină va începe odată cu anul școlar 2022-2023.
În ciuda asigurărilor venite de la Kiev cu privire la faptul că „extinderea predării în limba de stat nu va reduce nivelul de cunoaștere și folosire a limbilor minorităților naționale”, următorul an școlar va aduce o schimbare drastică a modelului de predare în școlile românești din regiunile Cernăuți și Transcarpatia, unde locuiesc jumătate din cei aproximativ 500.000 de vorbitori de limba română din Ucraina.
„La noi în raionul Storojineț sunt 16 școli medii complete și incomplete (n.r. - gimnazii și licee) cu predare în limba română”, completează directorul Liceului nr. 1 Ciudei. În spatele său, rafturile se lasă sub greutatea cataloagelor claselor 1-11, toate etichetate în ucraineană, dar și a dicționarelor literaturii române. În mijlocul tuturor tronează DEX-ul, dar mai des îl folosește Petrașescu.
„Limba literară nu prea o vorbesc copiii. Ei nu prea au posibilitatea să învețe limba literară. Acasă vorbesc limba populară ori limba de bucătărie, cum îi zicem noi. Iar pe internet e mai mult ucraineană și rusă”, spune cu amărăciune directorul Liceului nr. 1.
Prin urmare, nu-i este greu să vadă cum lucrurile s-ar putea înrăutăți începând cu septembrie 2022, când legea educației va introduce cote obligatorii de predare în limba ucraineană. Dacă copiii de școală primară vor învăța concomitent în limba maternă și în cea ucraineană, odată ajunși în clasa a V-a, aceștia vor trebui să studieze cel puțin 20% din discipline în ucraineană. Acest procent va crește anual, iar până în clasa a IX-a va fi de minimum 40%.
În practică, legea procentelor va însemna că elevii de clasa a X-a și a XI-a din școlile românești, poloneze ori maghiare vor studia limba și literatura maternă doar două ore pe săptămână.
De când s-au înjumătățit orele de limba română, normal că s-a înrăutățit și nivelul limbii vorbit de copii. Și se va înrăutăți în continuare. Și ne doare, că noi nu am venit de undeva, noi suntem la noi acasă.Radu Emanoil Petrașescu, director al Liceului nr. 1 din Ciudei:
Etnicii români își pun speranța în Guvernul de la București
Directorul Liceului nr. 1 speră în continuare la o intervenție a Bucureștiului în disputa noii legi a educației din Ucraina.
„Noi contăm pe faptul că ceva se va schimba. Mai avem o speranță. Mai visăm pe o intervenție mai concretă, mai dură, mai respectabilă, a patriei noastre istorice, a președintelui”, spune Radu Petrașescu.
Etnicii români își compară de multe ori soarta cu cea a celor 150.000 de maghiari din Transcarpatia. Declarațiile Budapestei vizavi de noua lege a educației au fost în repetate rânduri extrem de dure. În 2020, ministrul ungar de externe a spus că situația etnicilor maghiari din țara vecină este una inacceptabilă, acuzând în același timp serioase încălcări ale legii din partea autorităților ucrainene, așa cum notează Radio Europa Liberă Moldova. Iar cu un an mai devreme, Kievul a reacționat vehement după ce șeful de cabinet al lui Viktor Orban a calificat drept „semifascistă” legea educației din Ucraina.
Susținerea Budapestei este și una financiară, așa cum a arătat recent și o investigație a jurnaliștilor de la Radio Europa Liberă Ucraina. În ultimul deceniu, Guvernul maghiar a investit cel puțin 115 milioane de euro în comunitățile etnice din vestul Ucrainei.
Și Bucureștiul a criticat legea educației, dar cu ceva mai multă diplomație. În 2017, <a href="https://www.mae.ro/node/43347" target="_blank" rel="noreferrer noopener">MAE a transmis o poziție oficială</a> imediat după promulgarea legii, solicitând ca „autoritățile ucrainene să adopte toate măsurile pentru a asigura dreptul persoanelor aparținând minorităților naționale române de a învăța în limba lor maternă”.
Iar vara trecută s-au organizat inclusiv consultări pe această temă cu liderii comunității românești la MAE. În cadrul acestei întâlniri s-a discutat despre faptul că România negociază un protocol de colaborare bilaterală în domeniul educației cu autoritățile de la Kiev, potrivit Agerpres.
Soluția de avarie - cercuri opționale de limba română
Dar până ce lucrurile astea se vor întâmpla, există un plan ceva mai ancorat în realitate de a menține vie limba română în școala românească de două veacuri din Ciudei.
„Facem ore suplimentare sub formă de cercuri ori studiu individual. Activitățile extrașcolare nu le interzice nimeni. Noi credem că majoritatea copiilor din școala noastră vor alege la opțional să studieze în limba română”, completează Petrașescu.
Dar adevărul e că legea nu e singurul obstacol în calea studierii limbii române în comunitățile de peste graniță.
„Părinții români, în ultimul timp, vor să îi dea pe copii la școala cu predare în limba ucraineană, pentru că nu văd nicio perspectivă pentru o educație viitoare. În urmă cu câțiva ani, de la noi a plecat o fetiță de clasa a VII-a. Am căutat să o conving pe mamă. I-am zis «nu da copilul așa de devreme, că nu o să o poți ajuta pe fată la teme, pentru că la rândul tău nu stăpânești limba de stat și o să decadă la învățătură». Dar mama respectivă mi-a spus că mai bine e ultima la învățătură, atât timp cât măcar studiază în ucraineană”, zice oftând adânc Radu Petrașescu.
E un argument pe care directorul de școală nu-l înțelege. Simte că elevii săi sunt pregătiți deja să urmeze orice facultate vor, fie în România, Ucraina ori Republica Moldova. De altfel, dintre cei 374 de absolvenți pe care i-a avut liceul între 2007 și 2017, 65 au mers la facultate, iar aproape toți au ales Ucraina.
„Oamenii nu simt amenințarea asimilării. Nu-și dau seama”
Dar atitudinile părinților sunt influențate și de cum se plasează Bucureștiul vizavi de comunitatea românească din Ucraina, completează vocea Elenei Nandriș, care a condus timp de aproape un deceniu și jumătate Mahala, o comună cu 7.200 de etnici români de la marginea orașului Cernăuți.
„Da, suntem uitați de România. Nu simțim o susținere. Existau niște burse, 200 de euro pe care îi primeau școlarii din clasele primare la început de an din partea României. Erau niște bani care tare mult ajutau și mai simțeau oamenii de aici că există și ei în ochii Bucureștiului. Anul ăsta nu s-au dat. Nici nu știm dacă le vom mai primi. Și să știți că mi-au tot intrat în birou consăteni să-mi spună: «Dar ce e cu România? Nu ne mai ajută?»”, spune Nandriș, care acum e directoarea departamentului de cultură, sport și relații internaționale din Mahala.
Femeia se întoarce și privește în tăcere pe fereastră la copiii care se aleargă în fața școlii de vizavi. O fac în românește. Dar pentru Nandriș, asimilarea comunității românești pândește de mult la colț. Noua lege a educației este doar ultimul cui.
„Oamenii nu simt amenințarea asimilării. Nu-și dau seama. Ei zic că de atâtea veacuri noi am fost mereu români. Lumea nu-și închipuie că poate cineva să ne distrugă. Asta e problema. Nu-și închipuie ce o să fie mai departe, că ai noștri copii oricum nu posedă bine limba română, vin acasă și vorbesc două cuvinte românești și unul în ucraineană. Eu cred că ne ucrainizează pe noi cu totul în 10 ani”, punctează Nandriș.
„Pierderea identității lingvistice. Spre asta mergem”
Problema e că, deși asimilarea șuieră pe la urechile tuturor, de ascultat ascultă mai degrabă liderii comunității românești, explică Marin Gherman.
„E cumva un subiect umflat de liderii comunității românești, care gândesc altfel. Strategic vedem pericolul asimilării de peste zece ani, de când mergem spre pierderea identității lingvistice. Noua lege spune că limba română nu se va mai studia ca înainte, iar asta îi va lua din prestigiu și atractivitate. Vom ajunge într-o situație proastă peste ani”, spune Gherman, care e atât analist politic, cât și jurnalist la Cernăuți, unde conduce Centrul Media BucPress.
Asta se întâmplă și pentru că generația tânără are preocupări mai reale, legate mai mult de supraviețuire și mai puțin de identitate.
„Foarte mulți tineri caută acum să supraviețuiască, se orientează asupra altor valori, se mută în Belgia, Franța ori Germania. Se renunță în mare parte la preocupări de identitate, de limbă, națiune, biserică, pentru că oamenii își caută cum să lucreze, cum să facă bani, cum să-și facă o casă”, încheie Gherman.
