REPORTAJ | Radioamatorii, precursorii celor care ”înfierbântă” Facebook-ul, o tagmă ce refuză ”să se predea” (FOTO&VIDEO)

Comentează

Radioamatorismul este ca un virus de care, odată ce ți-a intrat în sânge, nu mai poți scăpa. Așa s-ar ”traduce” în câteva cuvinte pasiunea unei tagme de aproape 3.500 de oameni din România pentru comunicarea prin intermediul undelor radio. Precursori ai celor care, în societatea actuală, ”înfierbântă” rețelele de socializare, radioamatorii refuză să predea ”armele” și investesc în continuare în pasiunea lor care, în anumite situații de criză, cum ar fi cutremure sau alte calamități naturale, poate fi vitală.

Spre deosebire de cei care acum nu pot trăi fără Facebook, cu mii de prieteni în listă, pasionații de radioamatorism pot fi numărați pe degetele de la mâini la nivelul unor comunități. Un exemplu în acest sens, deși poate nu foarte elocvent, este municipiul Vaslui, unde mai există activi doar șapte localnici. Unii dintre ei au investit zeci de mii de euro în aparatură pentru a face chiar performanță în acest ”sport”, răsplătit cu diplome la nivel internațional. Este cazul lui Cristian Toșu, care de mic este pasionat de electronică și de tot ceea ce înseamnă comunicații. Pentru el, ca pentru mulți alți colegi de-ai săi din rețeua de radioamatorism, ”virusul” l-a luat de la un meșter care venea să repare televizorul părinților.

”De fiecare dată îmi băgam nasul acolo, să văd și eu ce se întâmplă, deși aveam doar câțiva ani. Apoi, prin clasa a II-a, m-am dus la Casa Pionerilor și m-am înscris la Cercul de Electronică, unde l-am avut instructor pe Pavel Chircă. Am învățat ABC-ul acestei meserii, să-i spunem, la care nu am mai renunțat nici în ziua de azi. Atunci, ca pionier, am câștigat de trei ori la rând concursul național ”Start spre viitor”. Am mai cochetat și cu kartingul și navomodelele, dar la care am renunțat tot pentru electronică”, povestește Cristian Toșu.

”Microbul” acestei pasiuni i l-a transmis și fiicei sale care, după absolvirea liceului în Vaslui, a urmat cursurile Hamk University din Finlanda, iar acum, la 26 de ani, este inginer în automatizări și robotică la o companie multinațională din Anglia.

Primul radioclub nu a rezistat la Palatul Copiilor din lipsă de spații

În anul 1997, Cristian Toșu a vrut să ducă tradiția radioamatorismului mai departe. Alături de un alt coleg de breaslă, a reușit să înființeze la Palatul Copiilor Vaslui primul radioclub din județ, însă care, din păcate, nu a rezistat foarte mult.

”Radioclubul se intitula ”Podul Înalt” și a primit indicativul, la fel ca oricare utilizator de radiofrecvență, YO8KVS. Au venit câțiva elevi de liceu, din care patru au reușit să obțină și indicative, în urma examenului dat la Autoritatea Națională pentru Administrare și Reglementare în Comunicații (ANCOM). Clubul a funcționat vreo patru ani, iar la schimbarea conducerii Palatului Copiilor am fost efectiv dați afară pentru că nu mai era nevoie de noi, deși făceam totul benevol. Noi nu am vrut decât să promovăm radioamatorismul în Vaslui, dar nu am fost lăsați”, susține Cristian Toșu.

Acesta nu a renunțat la ideea sa și, după câțiva ani, a încercat din nou să redeschidă clubul la Palatul Copiilor. Răspunsul nu a fost unul favorabil nici atunci pe motiv că nu există spații disponibile.

”În radioamatorism, bunul simț și respectul sunt pe primul plan, nu ca pe internet”

De fapt, ce înseamnă și cum se comunică prin intermediul undelor radio? În acest sens, legislația prevede foarte clar lucrurile care pot fi comunicate de radioamatori în emisiile lor. Fiecare are un indicativ, iar atunci când intră pe frecvență face un apel general. În funcție de cine este pe recepție, răspunde la apel cu indicativul său.

”Ca regulă, spui numele, localitatea de unde transmiți și comunici puterea și calitatea semnalului, care sunt indicate de către stația radio. Ești recepționat în funcție de condițiile de propagare și de cele tehnice pe care ale corespondentul tău. Ultimul gest, unul de politețe într-o legătură radio, îl reprezintă transmiterea unei cărți de confirmare, intitulată QSL, către corespondent, prin intermediul poștei, la cluburile de radioamatori. Însă, poate cel mai important de spus este faptul că, în radioamatorism, disciplina, bunul simț și respectul sunt pe primul plan, spre deosebire de comunicarea pe internet”, a explicat Cristian Toșu.

Pentru a putea intra în tagma radioamatorilor, pe lângă obținerea acelui certificat de la ANCOM, eliberat în urma unui examen, cei interesați trebuie să investească în trei lucruri esențiale: o stație de emisie-recepție, o antenă verticală și un computer. Evident, un alt lucru esențial este conexiunea la o rețea de internet. Astfel,  investiția minimă, fără a mai lua în calcul locația, care poate fi propria locuință, ar presupune cel puțin 2.000 de euro.

România, promovată inclusiv în stațiile științifice din Antarctica și în cea spațială internațională

Principala satisfacție a radioamatorilor este, potrivit vasluianului Cristian Toșu, promovarea imaginii pozitive a României pe plan mondial. Ei comunică și cunosc oameni din întreaga lume, inclusiv cercetători care lucrează în stațiile științifice din Antarctica și cosmonauți de pe stația spațială internațională. Aceștia din urmă pot fi ”prinși” în câmpul undelor radio în intervale cuprinse între 7 și 11 minute, care pot fi aflate în baza unor softuri care calculează orbita.

Ca o dovadă a promovării imaginii României de către radioamatori este și lansarea, de la 1 ianuarie 2018, a unui indicativ special, YR100R, cu ocazia sărbătoririi centenarului Marii Uniri.

”Federația Română de Radioamatorism (FRR) promovează evenimentul național numărul 1 din 2018. În acest fel, află întreaga planetă că acest indicativ este unul special, eliberat de ANCOM la solicitarea FRR și utilizat de către mai mulți radioamatori din țară, în baza listei comunicată de către federație”, ne-a precizat Cristian Toșu.

FRR a instituit și o diplomă omagială ce va fi conferită tuturor radioamatorilor care îndeplinesc condițiile de atribuire a acesteia, respectiv efectuarea unui anumit număr de legături în moduri și benzi diferite de lucru.

Diplome și locuri onorabile în competițiile internaționale de profil

Deși nu este foarte cunoscut pe plan național, radioamatorismul românesc își are locul său de cinste la nivel mondial. Drept dovadă sunt diplomele și pozițiile obținute în ultimii ani în competițiile internaționale. Marcante în acest sens sunt locul III (anul 2016) și locul VII (2017) la Campionatul Mondial IARU în bandă de 50 MHz, precum și locul IV la concursul internațional ”Russian CQ World Wilde PSK Contest”, obținut de Clubul ”Podul Înalt” Vaslui.

”La campionatul mondial din acest an, ne-am propus să ieșim pe podium. Împreună cu bunul meu prieten și colaborator Dorin Tănase, ne vom organiza foarte bine la baza proprie de concurs de la Lacu Babei, din județul Vaslui, acolo unde vor veni colegi radioamatori din mai multe zone ale țării”, este convins Cristian Toșu.

În ceea ce privește predarea ștafetei, Cristian Toșu își dorește ca radioamatorismul să ocupe un loc printre celelalte pasiuni ale copiilor din România.

”Personal, mi-aș dori ca radioamatorismul să fie promovat în palatele copiilor. Cercurile tehnico-aplicative, care, din păcate, nu prea mai există în cluburile elevilor din țară, au dat o direcție în viață, din punct de vedere profesional, copiilor care au participat la cursurile acestora. Astăzi, când vorbim, sunt tineri care, la terminarea facultății, când ar trebui să pornească pe propriile picioare în viață, nu sunt capabili să facă operații simple, banale chiar, cum ar fi bătutul unui cui cu ciocanul sau schimbatul unui bec”, crede Cristian Toșu.

În opinia acestuia, radioamatorii sunt tratați cu superficialitate în România de către autoritățile centrale și locale, în condițiile în care își pot ocupa un loc important în situații de criză, cum ar fi cutremure, inundații sau alte fenomene meteo extreme, atunci când alte rețele de comunicații devin inoperaționale. Un exemplu în acest caz este chiar din județul Vaslui, din primăvara anului trecut, când municipiul Bârlad a rămas, la propriu, rupt de lume, după ce stâlpii de electricitate au fost rupți sub greutatea zăpezii umede depusă pe conductori, iar orașul a stat fără curent și telefonie mai bine de o jumătate de zi.

Citește și: REPORTAJ/Doi bunici îşi cresc cu dăruire nepoatele, ca să nu simtă lipsurile: „Eu pot bea apă în loc să mănânc”|FOTO

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Elena Mateescu
12:56
Ce spune șefa ANM, Elena Mateescu, despre parfumurile de aproape 120.000 de lei și lenjeria de lux: „Nu mă absolv, Doamne ferește”
Vânt, lapovită și ninsoare (1)
11:35
ANM anunță ploi, lapoviță, ninsori și vânt de până la 90 km/h. Zonele în care vine frigul de duminică
MONDEN
Smiley pe scana Vocea Romaniei
12:01
Antrenorii de la „Vocea României” 2026 și-au mărit echipele. Cine a urcat pe scenă în ediția de aseară
Radu Valcan si Armina la Insula Iubirii
11:24
„Insula Iubirii” 10 octombrie 2026. Ies la iveală detalii șocante despre unii concurenți. Iubita lui Marcel vrea să plece acasă
POLITIC
Sorin Grindeanu și Ilie Bolojan
10:52
Sorin Grindeanu, replică lui Ilie Bolojan: „Lipsurile cu care se confruntă românii nu dispar pentru că alegeți să le tratați cu ironie”
Cătălin Predoiu
9 oct.
Cătălin Predoiu, atac la liderii politici din România: „Trebuie să treacă dincolo de stereotipul PNRR și gestiunea de costuri”
Ultimele știri
13:47
O broască țestoasă de 194 de ani ar putea deține secretul tinereții veșnice
13:22
Cum se conservă frunzele de dafin, cimbru și mărar pentru iarnă
13:12
România va exporta din nou carne către Libia. ANSVSA a semnat 6 certificate sanitar-veterinare
13:04
Transformarea Ozanei Barabancea, la o lună după operația de lifting facial. Cum arată acum. „Eu nu mă vindec foarte bine”
TRENDING
Reportaj
10:00
Brașov 2026: „Trăiască în veci prietenia româno-sovietică”, sloganul scris mare pe clădirea Uzinei Tractorul, pe care nimeni nu l-a șters de peste 70 de ani
12:30
„Sutien de lux cu prețul de peste 1.000 de lei” la ANM: Diana Buzoianu denunță cumpărături de peste 300.000 de lei din bani publici. Ce spune Elena Mateescu
08:36
Pensii indexate prudent și ordine în finanțele publice: ce a scris Luca Niculescu, la primele ore ale dimineții, pe Facebook
9 oct.
Horoscop Urania | Previziuni astrologice pentru perioada 10 - 16 octombrie 2026. Luna Nouă în Balanță
O femeie practică tehnici de respirație și meditație acasă
Exclusiv
11:49
Cum îți gestionezi stresul zilnic: tehnici de mindfulness pentru 10 minute pe zi
Turku, Marea Baltică
11:49
Salariu de 2.000 de euro pentru o săptămână de muncă, dar angajatul trebuie să aibă un nas fin. Locul de muncă inedit din insulele Mării Baltice
Câtă apă se pune la orez
11:09
Câtă apă se pune la orez pentru a ieși pufos de fiecare dată
fost profesor universitar de 100 de ani, din nou student, se uită la cărțile de pe un raft
08:02
Un fost profesor universitar de 100 de ani s-a înscris din nou la facultate: „Sunt de două ori mai în vârstă decât profesorii de acolo”
O femeie care aranjează cărțile pe un raft
06:00
Cum să-ți organizezi casa cu regula de 80/20: „Mai mult spațiu, mai puțin stres”
Ce condimente se pun la murături
9 oct.
Ce condimente se pun la murături
Cum menții masa musculară după 40 de ani
16 sept.
Cum îți menții masa musculară după 40 de ani. Ghid simplu de alimentație și antrenament
Murături asortate la borcan
9 oct.
Cum se fac murăturile asortate pentru iarnă? Rețetă simplă și gustoasă
Arhiva foto
11:00
Cristian Mungiu vrea să-ți testeze empatia, nu să-ți valideze opiniile, scrie The New York Times. Presa franceză spune că „Fjord” e reacționar
Dumitru Stelea (1)
09:31
Un sibian de 57 de ani a plecat de acasă cu o bicicletă de la Decathlon și un cort. În 100 de zile a parcurs 13.080 de kilometri și a trecut prin 24 de țări
Avion F-18
08:45
Mesaje RO-Alert, emise în Tulcea după ce două ținte aeriene au fost detectate în apropierea graniței cu România. Două avioane F-18 au fost ridicate pentru monitorizare
Poliția a declanșat mecanismul „Alertă răpire copil”. Poză cu o fată minoră și datele ei de identificare
9 oct.
Fata de 12 ani urcată cu forța într-o mașină în Teleorman a fost găsită, iar alerta de răpire a fost ridicată
Nicușor Dan, președintele României
9 oct.
Votați ce vreți, dar dup-aia anticipate. Asta trebuie să spună Dan
Luca Niculescu. Sursa foto: Dumitru Angelescu
Analiză
9 oct.
Luca Niculescu, reformatorul sau doar încă un premier desemnat?
guvernul-romaniei-sigla
7 oct.
A avea sau a nu avea guvern…
VIDEO Cine este Luca Niculescu
6 oct.
Mă cheamă Luca și-mi place-ntre golani...