Român în Poliția din Suedia: „Din Academie ne-au spus că lucrul cel mai periculos în munca noastră o să fie conducerea mașinii”

Aceste două accidente din anul curent se adaugă la statisticile sumbre ale morților și victimelor rezultate în urma accidentelor rutiere în România. Libertatea a arătat într-o serie de articole cât de periculoase și, deseori, letale sunt drumurile naționale.  

Răzvan Pîrvu s-a născut în București și a plecat împreună cu părinții în Suedia când avea 12 ani. La 30 de ani s-a înscris în Academia de Poliție din țara nordică. Înainte a lucrat în IT, industria alimentară și industria grea. „Am ales această slujbă pentru că mi-a plăcut să lucrez cu oamenii. Nu e un fel de job mot-a-mot, în fiecare zi e ceva nou e și puțină aventură. Conduci mașină de poliție, to protect and serve (să protejezi și să slujești, n.r.), cum se zice”, spune Răzvan Pîrvu într-un interviu telefonic. 

Infrastructură și amenzi severe, pentru a reduce numărul de accidente mortale

Libertatea: Din 1997, când s-a introdus Viziunea Zero, prin care se dorește reducerea la zero a morților în urma accidentelor rutiere, până în prezent, în Suedia s-au redus cu mai mult de jumătate accidentele rutiere mortale. Cum s-a reușit asta și cum ar putea fi implementată strategia și în România?
Răzvan Pîrvu: Viziunea Zero a fost implementată ca să scadă la zero toate accidentele mortale sau cu persoane grav accidentate. Nu au reușit, au fost și critici care au spus că această viziune nu va fi niciodată îndeplinită. Suedia a investit foarte multe miliarde în drumuri, în poliție, în Ministerul Transporturilor, ca să scadă numărul de morți. Anul trecut au fost, cred, 200 în toată Suedia. Deci nu au ajuns la zero, dar încet, încet o să ajungă. 

– Ca să se implementeze Viziunea Zero în România, de unde credeți că ar trebui să se înceapă?
– Le-aș recomanda să se uite cum au început suedezii să facă: îmbunătățirea drumurilor, infrastructura contează foarte mult. Poliția să fie implicată, radare de viteză, amenzi severe, așa aș începe. 

– Iar accidentele în care au fost implicați polițiști?
– Majoritatea accidentelor s-au întâmplat în misiuni, deci tot așa, viteză mare. Viteza ucide. Sunt două colege care au avut un accident cu câțiva ani în urmă, pe un drum alunecos, în nordul Suediei, s-au răsturnat cu mașina și au căzut într-un râu. Șoferița n-a mai ieșit de la volan, s-a înecat, dar pasagera a supraviețuit. Majoritatea s-au întâmplat în misiune, de aceea mașinile pe care le folosim sunt foarte sigure. Avem Volvo, BMW, Mercedes, Volkswagen, deci mașini bune, mari, sigure. 

– Cum sunt soluționate cazurile de accidente în care sunt implicați polițiști care conduc mașina de poliție?
– Când noi folosim girofarul, răspunderea este tot pe noi. Deci trebuie să fim siguri pe noi, mai ales când mergem în oraș, doar că avem girofarul, asta nu înseamnă că toată lumea ne vede, noi trebuie să mergem sigur în trafic, nu putem să ne așteptăm să se dea ceilalți la o parte. În cazul în care sunt situații în care se crede că polițistul a greșit, aici cazul se dă mai departe, la o Procuratură, un Parchet special, care se ocupă doar de cazuri din poliție. Eu, ca anchetator, nu pot să lucrez la cazuri în care sunt implicați polițiști, se duc direct la acest Parchet, să fie obiectiv. 

– Cum comentați incidentul de pe 13 ianuarie, când un polițist în mașina de serviciu și a călcat două fete care traversau strada pe trecerea de pietoni?
– Orice accident e tragic, mai ales când e un copil la mijloc. Este foarte tragic. Nu am cum să comentez decât cum am spus mai devreme, răspunderea tot pe noi este. Aici, în Suedia, legislația din România nu o cunosc. Cred că pentru toate părțile care au fost implicate nu este ușor. 

Suedezii au cea mai mare încredere în Poliție

– Au existat accidente similare în Suedia? Ce măsuri s-au luat? Dacă au fost astfel de accidente, a existat o reacție vehementă și din partea miniștrilor? Dar a societății? 
– La noi, în patrula de poliție sunt două persoane tot timpul. Cei care merg singuri sunt patrulele de câini și șeful de tură. Am găsit un articol din 2016 în care un polițist a dat peste două persoane adulte pe trecerea de pietoni. Un bărbat și o femeie. El a decedat la spital și ea a supraviețuit. Polițistul a fost dat în judecată și găsit vinovat pentru: cauzarea morții altei persoane și cauzarea vătămării corporale. A primit pedeapsă cu suspendare și amendă. 

– Care este acolo imaginea poliției? Au suedezii încredere în autorități, în poliție? 
– 73% dintre cetățenii din Suedia au încredere în poliție și sunt mulțumiți de serviciul de poliție de aici. E cel mai mare număr statistic de încredere dintre toate instituțiile statului în Suedia. 

Cum ajungi polițist în Suedia 

– În ce constă pregătirea pentru a deveni polițist în Suedia?
– Ca să dai la Academie, trebuie să ai cetățenia suedeză, să ai cazierul curat și să ai minimum 20 de ani. Ei vor ca majoritatea să aibă câțiva ani lucrați și în altă parte, pentru experiență, pentru viața socială, deci nu sunt mulți care intră la vârsta asta la Academie. 

– Cum ați ales momentul în care v-ați înscris la Academie?
– La jobul din industria semipreparatelor urma să mute linia în altă țară, deci urma să-mi pierd locul de muncă. Și am zis hai să văd, dacă cu tot ce-am făcut eu, cu toate cursurile, notele pe care le am e de ajuns ca să intru la academie. 

10% dintre aplicanți intră în Academie

– Ce a urmat?
– Primul pas a fost să trimit o cerere de înscriere, apoi a fost test de limba suedeză, scris și înțelegere, un test psihologic, un interviu de o oră, o oră jumătate cu alt coleg polițist. Să vadă viața ta, ce fel de conexiuni ai, cum vezi anumite lucruri în viață, în munca ta, dacă ai deveni polițist ș.a.m.d. Și pe urmă au fost testele fizice: test de înot, alergare, test de forță. Testele durează cam șase luni. Pe urmă, de acolo, se mai face o selecție. Când am intrat eu am fost în jur de 7.000-8.000 de solicitanți și vreo 700 de locuri. Deci 10% intră. 

Este foarte solicitantă ca meserie. Academia durează doi ani la universitate. În ăștia doi ani aveam câte o săptămână de practică per semestru. Oriunde voiam noi, în toată Suedia. Pe perioada de vacanță de la universitate ni se oferea posibilitatea să lucrăm cu salariu plătit, la o stație de poliție. Eu am lucrat în zona în care locuiam, în vara dintre primul an și al doilea an. Academia este cu plată, poți să o plătești din venitul propriu sau poți să iei împrumut de studiu. 

Salariile încep de la 2.500 de euro

– Ce urmează după acești doi ani?
– Urmează șase luni de practică plătită. Te angajează la locul în care o să lucrezi în viitor. În timpul Academiei, soliciți unde vrei să lucrezi și ei îți oferă anumite locuri. Dacă au loc, după ce ai absolvit Academia, te primesc să faci practică la ei, formare care face parte tot din Academie. În aceste șase luni te trimit la tot felul: în trafic, la investigații, la anchete, ca să încerci peste tot. Ești notat și dacă nu ai luat notă (de trecere – n.r.), pot să îți prelungească perioada. 

În perioada aceasta de șase luni, se face și un curs de conducere, ca să poți să mergi cu mașina cu girofaruri. Până atunci nu avem voie. Aceste cursuri încep de fapt de la Academie, se fac săptămânal, doar că nu ai voie să folosești girofarul până nu ai absolvit cursul de după acești doi ani. Cursul este de două săptămâni, zilnic, 8-10 ore pe zi, condus în trafic cu profesori tot polițiști.

Răzvan Pîrvu, comandant în poliție:

– Ce ați învățat în aceste două săptămâni, față de ceea ce se învață la școala de șoferi?
– Ne-au învățat să mergem preventiv, conducere de urgență, plasarea mașinii pe drum, cum să accelerezi în fața unei curbe, cum să frânezi în fața unei curbe, cum să nu frânezi. Tot felul de tactici de conducere. O parte dintre aceste zile le-am făcut pe o pistă de întreceri, pe urmă te scoate în trafic. Te plimbă peste tot: pe autostrăzi, pe drumuri înguste, prin orașe. Condusul pe timp de noapte, luminile de la girofar sunt foarte obositoare când le folosești pe timp de noapte. 

– Apoi v-ați angajat la o secție de poliție?
– După ce am terminat practica, deci am absolvit Academia, am primit locul de muncă permanent, am intrat la poliția de ordine, poliția în uniformă, cu „mașină colorată” cum se spune la noi, mașină cu inscripție de poliție și răspundeam la alarme trimise de dispecer. Asta am făcut o perioadă de cinci ani. Noi lucrăm săptămâna o perioadă de 36 de ore, în trei schimburi: 5.30 – 14.30, 13.30-22.30, 21.30-6.30. Avem cam o oră în care predăm ce trebuie predat colegilor care vin în următorul schimb. 

Apoi, am lucrat ca investigator până în 2017 și după aceea am început un curs ca anchetator și din 2019 sunt anchetator, dar cu funcție de comandat la o stație din Helsingborg. 

„Mai mulți colegi au murit conducând mașina decât din vina armelor sau altceva”

– Aveți peste 10 ani în această meserie, care a fost cea mai mare satisfacție?
– Îmi place să ajut oamenii. Plus surpriza asta de azi pe mâine, că nu știi ce se va întâmpla când te duci la muncă. Am colegii foarte faini, cu care mă înțeleg bine și asta contează foarte mult. 

– Aveți vreun coleg din România?
– Nu, știu că mai sunt în Suedia, dar aici la mine, în zona mea, nu. Sunt arabi, sârbi, albanezi. 

– Și minusurile care sunt?
– Suedia e o țară destul de safe (sigură, n.r.). Bineînțeles că munca de polițist aduce și anumite riscuri. Sunt și la noi polițiști care au fost agresați, poate maltratați, le-au atacat familiile. Depinde în ce domeniu lucrezi, dar de obicei se rezolvă cu bine. Avem un sistem foarte bine pus la punct, îți dă ajutorul, și pentru tine, și pentru familie, în cazul în care sunt amenințări. 

De la Academie ne-au spus că lucrul cel mai periculos pe care o să-l facem în munca de zi de zi ca polițist o să fie conducerea mașinii. Mai mulți colegi au murit conducând mașina decât din vina armelor sau altceva. 

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.

ABONEAZĂ-TE

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro