Întoarsă acasă, după problemele de la o fermă de căpșuni din Germania, o femeie are o întrebare pentru ministrul muncii: “Cine mă mai angajează pe mine, la 56 de ani?”
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește Libertatea in Google Discover
Elisabeta Moldovan e o femeie de 56 de ani, dintr-un sat din județul Mureș, dedicată celor doi nepoți pe care îi crește și florilor din gospodăria ei. Fostă angajată într-o țesătorie de bumbac din Sighișoara, Elisabeta este de zece ani muncitoare sezonieră în Germania. Anul ăsta, a învățat un rol nou, pe care nu și l-a dorit neapărat. Cel de protestatară, la ferma din Bornheim, acolo unde românii s-au revoltat pentru a-și primi salariile și unde a ajuns și ministrul muncii, Violeta Alexandru.
Cuprins:
Elisabeta Moldovan și-a petrecut una din ultimele zile ale lunii mai punând zarzavaturi și făcând temele cu nepoții ei, “în direct cu doamna învățătoare”. Se întorsese de câteva zile de la o fermă din Germania, unde ar fi trebuit să muncească până la mijlocul lui iulie. Lucrurile nu au mers cum s-a așteptat.
“Nu e prea târziu să plantați acum zarzavaturi?”, o întreb la telefon.
“Acuma se plantează la noi. Pe 25 mai, sărbătorim «Orbán napja». Ziua lui Orbán, în românește. Sunt considerate ultimele zile de îngheț. Bunica și mama mea plantau în 26, 27 mai. Două zile plantau întruna”, povestește Elisabeta.
Orbán e Sfântul Ocrotitor al strugurilor, producătorilor de vinuri și al recoltei în folclorul maghiar. “Vinul va fi acru dacă ziua lui Orbán este ploioasă, dulce dacă vremea este senină”, spune o vorbă populară.
Anii ’90. Agricultoare și șefă de echipă în Mureș
Elisabeta locuiește în Goreni, un sat de lângă Reghin, în județul Mureș. “Eu m-am născut aici. Casa ce mi-am făcut-o e chiar pe locul părintesc. Am ridicat casă de la zero. Am luat împrumut din bancă, am avut și noi ceva bani”, povestește femeia.
A lucrat 15 ani într-o țesătorie de bumbac din Sighișoara, până la începutul anilor ’90. A renunțat la munca în fabrică când a rămas însărcinată cu cel care a devenit soțul ei.
“O fost mici discuții de familie, dar până la urmă dragostea a învins. El nu o vrut să vină la Sighișoara, era tractorist aici la o asociație”, își amintește Elisabeta, cu un ușor accent ardelenesc.
Așa că s-a întors în satul natal și a început să lucreze și ea în agricultură. A ajuns șefă de echipă, un fel de “brigadier”. “Mergeam la recoltat la mere, la struguri, la prășit la vie, iarna mergeam la sortat fructe în depozit”, adaugă femeia.
S-a dus însă de râpă și agricultura locală, explică Elisabeta. Au mai rămas câțiva fermieri, dar suprafețele cultivate erau mai mici. Iar salariile “le dau așa, cu țârâita”.
În 2010, femeia rămăsese fără loc de muncă, dar cu datorii la bancă.
Primul drum în Germania
Soțul verișoarei ei lucra pe atunci la un fermier german pe nume Claus Ritter.
“El era angajat acolo, noi aveam probleme cu băncile, era iarnă. Ne-a spus «nu veniți la lucru la salată? Uite, caută oameni harnici. Ionuț o vorbit cu fermierul de voi, o zis că sunteți harnici, nu consumați alcool. Sunteți oameni la locul vostru, dar cu probleme financiare»”.
Așa că în 2010, Elisabeta și soțul ei au mers “la căpșună”, la ferma lui Claus Ritter și a soției lui, Sabina, la Bornheim.
“Condițiile nu erau grozave”, își amintește femeia. “La baie lăsa de dorit. Dar mizeria o făceau tot muncitorii. Ce o făcut rău fermierii e că nu erau mașini de spălat pentru muncitori. Asta o fost singura problemă”, spune Elisabeta.
Apoi își drege repede tonul, cu rigoare spartană. “Eu nu m-am plâns”.
Oamenii care merg să facă bani mai lasă condițiile. Și le fac singuri. Eu dacă am vrut să am în cameră și frumos, mi-am făcut curățenie, mi-am amenajat, să mă simt ca la mine acasă. Cât de cât.Elisabeta:
S-au întors an de an la fermă
Elisabeta nu venise în Germania în vacanță, ci să facă bani. Și bani se făceau, mai ales comparativ cu România. Așa că au continuat să meargă an de an. Ea muncea la fermă câte 2, 3 luni pe an, soțul, chiar și 5 luni.
Au urcat în ierarhia fermei. De la culegător, soțul a devenit șef de echipă, iar Elisabeta, controlor.
“Anul trecut am fost la control, nu eram culegătoare. Am luat 3.700 de euro în mână pentru două luni”, povestește aceasta.
Plănuiau să vină și anul acesta la ferma lui Ritter, de la 1 aprilie. Dar lucrurile au luat-o razna. A început pandemia, iar frontierele s-au închis. Foarte curând, s-a deschis însă o fereastră pentru sezonieri, care le-a permis să meargă în Germania, cu zboruri organizate de asociațiile de fermieri.
Dar pandemia nu a fost singura provocare.
Ferma a intrat în insolvență
Elisabeta și soțul ei au primit un telefon din Germania, de la Ritter. Acesta le-a zis că ferma intrase în insolvență și că e administrată de doi avocați, dar că încearcă să o salveze.
I-a întrebat dacă vor să vină la muncă, în ciuda problemelor, și dacă pot aduce și alți oameni de prin satele din Mureș.
“Anual noi duceam oameni”, povestește Elisabeta. Aveau o rețea amplă de contacte locale, pe care și-o puteau activa cu ușurință.
Anul ăsta au găsit 75 de oameni din zonă dispuși să vină la cules de căpșuni pe timp de pandemie. Au ajuns în Germania pe 20 aprilie.
La fermă nu i-au așteptat Ritter cu soția, ci cei doi avocați. Aceștia le-ar fi zis oamenilor că nu se va reține nici un impozit anul acesta, având în vedere contextul pandemiei.
“Nu se rețin nici 5 bani. Anul ăsta toți muncitorii lucrează pentru ei”, își amintește femeia că ar fi zis administratorii fermei.
Avocații le-au promis câte 3,3 euro pentru o lădiță de căpșuni, respectiv 9,35 euro la oră pentru alte activități decât culesul.
“Era o combinație de plată. Dimineața se culegea căpșuna la lădiță. După-masa, dacă nu era de cules căpșuna, că erau zile când nu era coaptă căpșuna, ne ducea la împrăștiat la paie, în solare, la smuls buruiana. Duceau oamenii să-și mai facă ore, să fie mulțumiți, să nu facă scandal că stau pe camere”, explică femeia.
Înțelegerea era ca sezonierii să stea trei luni, până la mijlocul lui iulie.
25.917 muncitori români sezonieri au plecat în Germania de la începutul lui aprilie până pe 10 mai.
Cum a început scandalul
Problemele au început la mijlocul lui mai, când patru dintre muncitorii români au vrut să se întoarcă mai repede în România. Aveau diferite probleme personale. Printre cei patru era și un cuplu: o femeie însărcinată în luna a 6-a și soțul ei.
După 23 de zile lucrate, oamenii s-au trezit cu sume mult mai mici decât cele promise, povestește Elisabeta.
“Era familia asta. Soț și soție. El lucra foarte repede. Ei i-o dat 550 de euro, lui i-o dat 170 de euro. Au luat împreună în jur de 700 de euro”.
Un alt angajat a luat 350 de euro, adaugă femeia.
Chiar dacă oamenilor li s-a spus că nu se plătește impozit, totuși banii le-au fost reținuți. Muncitorilor li s-a spus că pentru drumul cu avionul trebuie să plătească 100 de euro, dar au avut de plătit, de fapt, 200 de euro. Plus banii de cazare și masă. La final, au avut de plătit aproape mai mult decât au câștigat.
Vestea că cei patru muncitori au lucrat aproape o lună pentru bani foarte puțini s-a răspândit ca un foc.
Revolta
“Noi nu mai stăm la lucru, au zis oamenii. Când o zis unii noi nu mai stăm la lucru, o pornit toți. Eu nu puteam să-i opresc”, își amintește Elisabeta.
Muncitorii s-au strâns în fața biroului avocaților, la fermă. Elisabeta spune că a încercat să atenueze situația.
“Domnu, e corect ca femeia asta și soțul ei să ia 700 de euro într-o lună? De ce i-ai băgat la Steuer (taxe, n.r.), și pe el, și pe ea? Elisabet, nu s-o respectat contractul”, povestește femeia că i-ar fi răspuns unul dintre cei doi avocați.
Practic, muncitorii erau “sancționați” pentru că plecau mai repede acasă.
“Cumva, cumva, am calmat oamenii, o zis că dau foc la birouri, că dau foc la containere. Le-am zis, mă oameni, stați așa! I-am zis, stai liniștit, Mircea, că tu până mâine la amiază îți primești banii înapoi. Dar am avut cu cine vorbi”, își amintește Elisabeta.
A sperat că lucrurile se vor liniști dacă oamenii își vor primi restul de bani. Însă tensiunea a crescut și mai mult și s-a răspândit printre toți muncitorii. Sezonierii au cerut să fie plătiți pentru munca prestată până atunci.
A doua zi, cineva a sunat la Protecția Muncii și Sănătății. A venit presa, apoi au apărut și sindicatele. Situația de la ferma aflată în insolvență a explodat.
Proteste cu ajutorul sindicatelor
Primul protest a avut loc pe data de 15 mai și a fost organizat cu ajutorul sindicatului FAU Bonn. Au urmat alte proteste în zilele următoare, la care s-au alăturat și localnici.
Oamenii erau nemulțumiți de condițiile de cazare, de mâncarea primită, dar mai ales de banii primiți. Nu li se luaseră în calcul toate orele muncite. Unii nu își primiseră contractele de muncă, deși erau acolo de aproape o lună deja.
Elisabeta s-a alăturat protestelor abia după câteva zile. Sperase până atunci că lucrurile se vor rezolva. Dar pe 18 mai, unul dintre avocați l-a chemat pe soțul ei, care era șef de echipă, la birou.
Practic, i-a dat afară în urma protestelor, povestește Elisabeta. Asta a deranjat-o cel mai tare. Ea venise să muncească trei luni, nu una.
“Zoli, să faci lista cu toți oamenii tăi, că mergeți acasă”, i-ar fi spus avocatul.
“O zis că luni ne dau banii și marți trebuie să evacuăm containerele. Dar unde să plecăm? E treaba voastră. Nu avem mașini. Ne scoateți în stradă? Oamenii s-au supărat, iar au sunat la televiziune, iar au venit sindicaliștii marți. Atunci am declarat și eu că ne vrem banii, să ieșim în stradă”, își amintește femeia.
Așa a ajuns Elisabeta, pentru prima dată în viața ei, în poziția de protestatară.
Întâlnirea cu ministrul muncii
Pe 21 mai, Violeta Alexandru, ministrul muncii român, aflată în vizită de lucru în Germania, a venit la ferma unde izbucnise scandalul din cauza salariilor neplătite.
“Am ieșit, am văzut-o. Am întrebat-o de ce își bat joc de noi. Știți ce mi-o spus?”, își amintește femeia.
“V-a obligat cineva să veniți?”, ar fi întrebat ministrul.
“Da, ne-a obligat sărăcia din România. Cine mă mai angajează pe mine? Uitați-vă la mine, așa brunetă cum sunt. Și eu am școală și studii. Dar cine mă mai angajează pe mine la 56 de ani. Și dacă te angajează, primești în mână 1.000 de lei. Dumneata te descurci cu 1.000 de lei pe lună, cu familie, cu copii? Asta ne-o obligat să venim în Germania”, povestește Elisabeta.
La presiunea sindicatelor care au fost acolo zi de zi, a mass-mediei, dar și datorită prezenței Poliției și vizitei oficialilor români, salariile s-au plătit într-un final. Dar nu complete, spune Elisabeta.
A fost haos. Unii oameni s-au întors cu câte 300, 400 de euro după aproape o lună lucrată.
Soțul Elisabetei a primit inițial cu 600 de euro mai puțin decât ar fi trebuit. Și-a recuperat banii abia după două zile, după multe insistențe.
Întoarcerea la nepoți
Elisabeta s-a întors la nepoți cu două luni mai repede. Femeia are grijă de aceștia, de când fiica ei s-a recăsătorit. Un băiat și o fetiță de 10 ani, gemeni.
“Ei sunt lumina ochilor mei”, spune femeia la telefon.
Pe fundal se aude vocea gemenilor, curioși cu cine vorbește bunica lor. “Sărut mâna!”, strigă aceștia.
“Eu am crescut tot așa, alături de bunici. Mama o avut alt bărbat și tata, altă femeie. Eu știu cum e să ai mamă vitregă și tată vitreg. Știu ce înseamnă. Eu nu îmi las nepoții să fie bătaie de joc la cineva. Cât pot, mă chinui și îi cresc eu”, adaugă Elisabeta.
