Preşedintele Colegiului Psihologilor din România a susţinut, zilele trecute, o conferinţă de presă, în care a explicat atât cauzele, dar mai ales afectele stresului la locul de muncă. Aceste manifestări pornesc de la senzaţia de diminuare a energiei şi a resurselor şi capacităţii de muncă, depresie, neîncredere în sine, conflicte, creşterea nivelului de agresivitate. O altă problemă este cea legată de hărţuirea la locul de muncă, pentru că nu sunt reglementări clare în România.
„Nu avem o lege foarte clară în România, aşa cum este în alte ţări şi nici un ajutor bun pe care să-l acordăm acestor persoane. Astfel de probleme ar putea să se soldeze cu consiliere, cu servicii psihologice de consiliere ar putea să se rezolve mai uşor problemele”, a susţinut prof. dr. Mihai Aniţei.
Referitor la hărţuirea la locul de muncă, acesta a declarat că nu este vorba de hărţuirea sexuală, ci mai ales de cea exercitată de persoane care deţin o funcţie de autoritate şi care şi-o pot exercita pe această cale.
„Este nevoia de a-ţi exercita puterea, de a arăta că eşti mai puternic, că eşti într-o poziţie superioară şi ceilalţi trebuie să se supună, să fie obedienţi în totalitate. Sunt multe persoane care în momentul în care ajung într-o funcţie îşi pierd pur şi simplu uzul raţiunii. Nu vă puteţi imagina ceea ce se poate întâmpla în anumite instituţii. Este foarte uşor în ziua de astăzi să pui microfoane, camere, să supraveghezi angajaţii”, a spus Mihai Aniţei.

„Te face mai prost”. Celebrul doctor Mihail Pautov trage un semnal de alarmă: nu consuma asta
GSP.RO
„Te face mai prost”. Celebrul doctor Mihail Pautov trage un semnal de alarmă: nu consuma asta
Urmărește-ne pe Google News
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

China trădează Rusia?! Ce a făcut președintele Xi Jinping la Moscova, nici Putin nu a știut
Playtech.ro
China trădează Rusia?! Ce a făcut președintele Xi Jinping la Moscova, nici Putin nu a știut
Îți amintești de Marinela Nițu, iubita lui Miron Cozma? Cum arăta Marinela Nițu la 53 de ani, după ce s-a retras din showbiz
Viva.ro
Îți amintești de Marinela Nițu, iubita lui Miron Cozma? Cum arăta Marinela Nițu la 53 de ani, după ce s-a retras din showbiz
La marginea unui oraş mare din România, oamenii şi-au construit vile pe bandă rulantă. Primarul, uluit când a mers prima dată să le vadă
Observatornews.ro
La marginea unui oraş mare din România, oamenii şi-au construit vile pe bandă rulantă. Primarul, uluit când a mers prima dată să le vadă
O româncă, dansatoare într-un club de noapte, a devenit eroină în Italia, după ce și-a salvat angajatorul de la un atac cu cuțitul. Cum a procedat femeia
Știrileprotv.ro
O româncă, dansatoare într-un club de noapte, a devenit eroină în Italia, după ce și-a salvat angajatorul de la un atac cu cuțitul. Cum a procedat femeia
DOC dezvăluie ce nu s-a văzut la TV la Survivor România 2023: “E foarte ciudat”
FANATIK.RO
DOC dezvăluie ce nu s-a văzut la TV la Survivor România 2023: “E foarte ciudat”
FOTO | Ce făcea acest tânăr într-o parcare. Trecătorii au fost şocaţi când au văzut ce face şi cine este
Orangesport.ro
FOTO | Ce făcea acest tânăr într-o parcare. Trecătorii au fost şocaţi când au văzut ce face şi cine este
Adevărul din spatele divorțului dintre Deea și Dinu Maxer. Apropiații cuplului dau detalii din spatele ușilor închise
Unica.ro
Adevărul din spatele divorțului dintre Deea și Dinu Maxer. Apropiații cuplului dau detalii din spatele ușilor închise
Horoscop 29 martie 2023. Peștii sunt foarte activi și dornici de emancipare, poate chiar caută să aducă un pic de lux în existența lor
HOROSCOP
Horoscop 29 martie 2023. Peștii sunt foarte activi și dornici de emancipare, poate chiar caută să aducă un pic de lux în existența lor
Moda circulară ca mod de viață alături de Remix
PUBLICITATE
Moda circulară ca mod de viață alături de Remix