Rusia a raportat duminică, 4 iulie, 25.142 de noi contaminări cu COVID-19 în ultimele 24 de ore. Acesta este un record după data de 2 ianuarie pentru ţara puternic afectată de varianta indiană Delta a coronavirusului, a informat AFP, preluată de Agerpres.
În această săptămână, Rusia a anunțat și un număr record de decese asociate COVID-19, timp de cinci zile consecutiv. Bilanţul deceselor în ultimele 24 de ore anunţat astăzi este de 663 de morţi.
În capitala Moscova, principalul focar al epidemiei, s-au înregistrat 111 decese și 7.624 de noi infectări în ultimele 24 de ore.
Campania de vaccinare, lansată în luna decembrie în Rusia, a convins până acum doar 23,6 milioane din cei 146 de milioane de cetăţeni ruşi, adică 16% din populaţia ţării.
La nivelul întregii ţări, pandemia de COVID-19 a provocat până acum peste 5,6 milioane de infectări şi 137.925 de decese, potrivit statisticilor oficiale. Unii experţi consideră însă că guvernul rus a oferit un număr al deceselor subevaluat, fiind luaţi în considerare doar cei pentru care o autopsie a stabilit că COVID-19 a fost cauza principală a decesului.