mie mi se pare tare ciudata atitudunea americanilor. daca imi amintesc bine in al doilea razboi mondial singurul lor scrupul tinea de rezultatul bombardamentelor impotriva germaniei raportat la pierderile de avioane. si nu-i interesa de nici un fel faptul ca distrugeau orase intregi pentru cate o fabrica(vezi schweinfurt) iar acum au pretentia ca ucrainienii sa ierte una din componentele de baza ale industriei de razboi ruseasca-carburantii. e un proverb care spune daca ai intrat in joc trebuie sa joci pana la capat si atat timp cat rusii n-au nici un scrupul in a distruge infrastructura energetica civila nu inteleg de ce nu li se poate plati cu aceiasi moneda
Cu ce rămâne Ucraina? Hai că-ți spun: cu LIBERTATE. Fără ruși. Auzi, nu te duci prin școli să le ții discursuri și elevilor la ora de istorie despre cât de id-i0_ți au fost toți ăia din imn (știi tu, ăla al nostru, cu Mihai, Ștefan, Corvi-iine!, care le stătea în gât iubiților voștri comuniști) care, în loc să se predea imediat, "și-au distrus țara" apărând-o? Ce zici, o fi fost și Vlad Țepeș marioneta CIA-ului? Mircea era plătit de ***?
Nu, mersi. Parcă aș prefera să citesc un articol fără 100 de emoji și 50 de trigger warnings. Și, dacă se poate, într-o gramatică măcar relativ corectă.
Nu conteaza cat costa, conteaza cati si-o permit. Nu uita ca o rubla valoreaza un cent.
Și nu mai au ce să jefuiască sărăcuții eliberatori ruși, așa-i? Vor trebui să se mulțumească doar să omoare și să violeze, dar ce să-i faci, măcar 2 din 3.
Nu e nevoie sa intelegi. Multumeste-te ca le distrugem rafinariile.

Hai sa nu-i plangem pe rusi....Si Cosmin Avram (un vlogger care a fost pe acolo) si preotul respectiv confirma ca viata in Rusia nu e atat de grea pe cat aflam din propaganda de la noi..Si-n plus Ucraina e indatorata pe 1000 de ani de acum incolo si risca ramana si fara 20% din tara..
Rusia, lăsată fără combustibil de „țânțarul” ucrainean. „Kievul a descoperit vulnerabilitatea tehnologică a Moscovei”
« Înapoi la articol
valihaita 01.05.2024, 13:51
Preotul care a fost la festivalul de film de la Moscov a spus ca un litru de benzina costa 3 lei in banii nostri...
altcomentator 01.05.2024, 14:11
mie mi se pare tare ciudata atitudunea americanilor. daca imi amintesc bine in al doilea razboi mondial singurul lor scrupul tinea de rezultatul bombardamentelor impotriva germaniei raportat la pierderile de avioane. si nu-i interesa de nici un fel faptul ca distrugeau orase intregi pentru cate o fabrica(vezi schweinfurt) iar acum au pretentia ca ucrainienii sa ierte una din componentele de baza ale industriei de razboi ruseasca-carburantii. e un proverb care spune daca ai intrat in joc trebuie sa joci pana la capat si atat timp cat rusii n-au nici un scrupul in a distruge infrastructura energetica civila nu inteleg de ce nu li se poate plati cu aceiasi moneda
Horea33 01.05.2024, 14:15
Sfantul__Cuvios_Pafnutie • 21.09.2024, 22:05
Cu ce rămâne Ucraina? Hai că-ți spun: cu LIBERTATE. Fără ruși. Auzi, nu te duci prin școli să le ții discursuri și elevilor la ora de istorie despre cât de id-i0_ți au fost toți ăia din imn (știi tu, ăla al nostru, cu Mihai, Ștefan, Corvi-iine!, care le stătea în gât iubiților voștri comuniști) care, în loc să se predea imediat, "și-au distrus țara" apărând-o? Ce zici, o fi fost și Vlad Țepeș marioneta CIA-ului? Mircea era plătit de ***?
Așa e, dar înainte de scumpire era 1,5.
Horea33 01.05.2024, 14:17
La cât petrol și derivate are Rusia, ucrainenii au spart două bidoane! Rușii le-au făcut praf jumătate din teritoriu și i-au lăsat în beznă pe toți.
Trandafir 01.05.2024, 15:01
Succes la distrugerea reciproca !
VolodimirZelenski 01.05.2024, 15:03
Sfantul__Cuvios_Pafnutie • 21.09.2024, 22:26
Nu-i dau ăștia și președinția României? Că parcă și aia-i fusese furată. Pe cel puțin 2 mandate.
Minti. Infrastructura a fost refacuta. Singurul in bezna esti tu.
VolodimirZelenski 01.05.2024, 15:04
Sfantul__Cuvios_Pafnutie • 21.09.2024, 22:25
Nu, mersi. Parcă aș prefera să citesc un articol fără 100 de emoji și 50 de trigger warnings. Și, dacă se poate, într-o gramatică măcar relativ corectă.
Nu conteaza cat costa, conteaza cati si-o permit. Nu uita ca o rubla valoreaza un cent.
VolodimirZelenski 01.05.2024, 15:04
Sfantul__Cuvios_Pafnutie • 21.09.2024, 22:16
Și nu mai au ce să jefuiască sărăcuții eliberatori ruși, așa-i? Vor trebui să se mulțumească doar să omoare și să violeze, dar ce să-i faci, măcar 2 din 3.
Nu e nevoie sa intelegi. Multumeste-te ca le distrugem rafinariile.
valihaita 01.05.2024, 15:29
Sfantul__Cuvios_Pafnutie • 21.09.2024, 22:25
Nu, mersi. Parcă aș prefera să citesc un articol fără 100 de emoji și 50 de trigger warnings. Și, dacă se poate, într-o gramatică măcar relativ corectă.
Hai sa nu-i plangem pe rusi....Si Cosmin Avram (un vlogger care a fost pe acolo) si preotul respectiv confirma ca viata in Rusia nu e atat de grea pe cat aflam din propaganda de la noi..Si-n plus Ucraina e indatorata pe 1000 de ani de acum incolo si risca ramana si fara 20% din tara..
VolodimirZelenski 01.05.2024, 15:56
Irinel • 22.09.2024, 06:38
Felicitari celor care vor stopa asta.Ei incearca........
Ruzzia nu inseamna numai Moscova si alte 3-4 orase. Ia du-te in Vorkuta sau Ojmjakon.
1 2 3 … 6 ›
Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.