Acasă la Brâncuși. De la Artă la genialitate: motocicliști în ie, drone desenând Măiastra, ikebana cu imortele și Turneul Stradivarius

A tot amânat să ia cireșe, la Oradea, la Brașov. Acum, a avut timp în capul lui să ia cireșe. În turneu, unde totul e planificat, cel mai greu e să ai timp în mintea ta. Se găsește timp mereu, dar trebuie să dai drumul cumva frâielor minții. Să te relaxezi. 

Când ai concert aproape în fiecare zi „ești rupt”, ți-e teamă că nu ajungi la timp la locul „execuției”, să nu ajungi să exersezi, să nu ai timp să simți oamenii. La Târgu Jiu, echipa Stradivarius s-a putut juca „de-a cireșele”. Adică, a avut timp să privească avioanele colorând cerul în tricolor, ikebanele cu imortele, puse, cum altfel sub statuile lui Brâncuși realizate din pai rezistent la intemperii. 

Să audă de drone în spectacol imersiv, de parada motocicliștilor îmbrăcați în ie și de povestea clopoțelului cu chip de Brâncuși. Ca să spun altfel, Tomescu, Ilie și Massa au cântat la Târgu Jiu și Hobița. Au fost concurați de alte povești: insectele, soarele, avioanele desenând cerul în tricolor, dronele desenând Măiastra, ceremoniile „Acasă la Brâncuși. De la Artă la genialitate”.

Târgu Jiu – Alexandru Tomescu: Asaltul insectelor

„N-am început concertul exact la opt. Am așteptat să apună soarele. Razele cădeau exact pe vioară, pe chitara lui Dragoș și bandoneon-ul lui Omar. Lumina directă a soarelui deformează instrumentele. Strică sunetul. Am avut grijă de instrumente, întâi. Am amânat puțin concertul. Dar povestea nu s-a oprit aici. 

Cum a apus soarele, au năvălit peste noi, insectele. De toate felurile. Erau târâtoare, pișcătoare, zburătoare. Zburătăceau toate în jurul nostru. La un moment dat, am aspirat o muscă. Mișunau pe iPad-urile noastre, de pe care citeam partiturile. O gărgăriță se suise pe arcușul meu, o altă insectă intrase între ochelarii mei și ochi și își făcuse culcuș acolo. Lui Dragoș i-a intrat în ureche un țânțar. Insectele ne-au asaltat pentru că reflectoarele erau pe noi. Eram oare vedete!?”.

Hobița – Dragoș Ilie: Am avut timp să văd apusul 

„Totul a fost neprevăzut. N-am avut timp de repetiție. Cumva, s-a făcut la repezeală sonorizarea. Eu și cu Alexandru ne amuzam când încercau să lipească cu scotch un al doilea pupitru de microfon pentru Omar. Chestiile astea apar tot timpul. Acum, am mai strâns o piuliță, am mai tras de o coardă. Și, am intrat în concert. De obicei, vorbim despre ce n-a mers în concertul anterior. Acum n-am avut timp. 

Deasupra noastră, avioanele desenau tricolorul, în grădina lui Brâncuși, la Hobița, venea publicul. Cum să spun, asta-i frumusețea turneului, să cânți printre oameni, să poți să înfrunți necunoscutele. Pentru mine a fost fain. E a treia oară când vin la Hobița. Prima dată, am fost intimidat de faptul că sunt acasă la Brâncuși. În pauza de acum, când n-am cântat eu, am putut să stau acolo în spatele casei, pe un scaun, să ascult Bach și să mă uit la apus și să nu fie nimeni lângă mine. Ai nevoie de mai mult?

Și stăteam acolo în spatele casei și mă gândeam. L-o fi auzit Nea Costache Brâncuși de acolo pe unde e, pe Satie, pe care noi l-am cântat și l-am adus în bordeiul lui? Am realizat că nici mie nu-mi trebuie mai mult. O căsuță ca a lui Brâncuși, o ogradă cu găini și un soare la apus. Cu o zi înainte iar m-am jucat cu soarele. La Târgu Jiu, am întârziat concertul din cauza soarelui prea puternic pentru a expune chitara. 

La Târgu Jiu m-am așezat în fața Coloanei și am privit-o. Mi s-a părut fantastic. În turnee n-ai timp de respiro, dar uite, la Brâncuși mi s-a întâmplat. Un respiro. Nu știu cum să-l explic. E foarte intim. Eram foarte mic, dar și foarte bucuros. Am văzut cu voluptate geometria Coloanei. Câteodată mi se păreau romburi, câteodată triunghiuri, câteodată vedeam cercuri. De ce nu, spice de grâu. Bucurie curată. Efectiv ca un copil m-am bucurat”.

Omar Massa – „bandoneon-ul” de la biserică în bordel

Turneul ăsta gândit de Tomescu este foarte dificil. Nu este ceva normal, pentru mine, să călătoresc o zi după alta. Este foarte intens deja pentru mine. Eu fac yoga, fac tot felul de sporturi, de felul meu, aici mi-e greu să integrez programele mele. Cred că momentul meu bun este în pauza de cântare. Sunt Alexandru și Dragoș pe scenă. Cântă. Eu, în culise, cu bandoneon-ul așteptând, închid ochii, sunt liber. 

Uneori, mă fură și somnul. Orice greutate merită pentru că proiectul acesta, de a cânta în locuri prea puțin cunoscute pe hartă, e senzațional. Aseară, la Târgu Jiu, a venit un tip și vorbeam despre Argentina. Și l-am întrebat cum de știi atâtea? Ai fost acolo? Mi-a spus: „Trebuie să merg acolo în viitor”. 

Era fantastic cum stăteam de vorbă despre ceva ce putea să fie. E ceva ce i s-a întâmplat „bandoneon-ului. Și el a avut o istorie pe care n-o putea prevedea. Era un instrument folosit în biserică, în loc de orgă. A ajuns să acompanieze tangoul, de ce nu, în bordel. Acum, redescoperit de Astor Piazzolla, este în Hobița. Cine ar fi crezut?”

Peste Turneul Stradivarius au venit Cortegii, Ceremonii. Manifestarea culturală „150 de ani de Brâncuși. Acasă la Brâncuși. De la Artă la genialitate: 5 zile de cultură, emoție și spectacol la Hobița, Gorj”

VEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 17

A fost Parada iilor. Dar și Motocicliști în ie

Ce simbolizează motociclistul în ie? Bărbăția ce nu se lasă furată de ispitele de fiecare zi. Mândria de a trăi pe motocicletă vine alături de cea de a îmbrăca ia, acest simbol al tradiției ce duce la daci. Pe motocicletă cauți libertatea totală, conexiunea cu drumul și cu natura. Când îmbraci o ie, te conectezi cu ceva la fel de liber și de pur: spiritul celor care au trăit pe pământul ăsta înaintea noastră. Ambele îți dau un sentiment de autenticitate. Nu ești ascuns în spatele unor fiare, ești tu, drumul și istoria ta”.

Am ie cu motive geometrice din Oltenia. Broderia asta are bonus +50 la protecție împotriva deochiului și a radarelor!”

Comunitatea moto funcționează după reguli nescrise de ajutor reciproc și respect – exact ca vechile comunități rurale unde ia era purtată cu mândrie”

Așa cum vestele moto spun o poveste despre clubul din care faci parte, motivele geometrice de pe ie spun povestea zonei din care vii. Este tot un «cod de identificare» între cunoscători”

Suntem duri pe șosea când vine vorba de siguranță, dar ne iubim țara, rădăcinile și valorile. Suntem duri, una cu iubita noastră motocicletă, dar sufletul nostru e de bumbac moale, are delicatețea unei ii românești”

VEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 5

A fost ikebana și cu imortele. Realizate de Momente divine SRL

Spectatori ai ikebanelor, ne-au împărtășit din opinia lor: „Când privim o floare de imortelă, vedem o petală care a refuzat să moară. În Japonia, *Ikebana* este calea florilor vii – o artă a efemerului, a sevei care curge și se stinge. Însă astăzi, am ales să aduc în fața dumneavoastră nu fragilitatea primăverii, ci eternitatea. Am ales imortelele pentru a vorbi o limbă pe care un alt mare sculptor al sufletului, Constantin Brâncuși, a tradus-o în bronz și piatră.

Priviți această compoziție. Structura nu mai este susținută de crengi flexibile de salcie, ci de tulpini rigide, noduroase și perfect drepte de imortele, fixate în *kenzan*.

În Ikebana, linia verticală,  reprezintă Cerul. Aici, am suprapus rânduri de imortele în nuanțe de galben-solar și ocru, alternând unghiurile deschise cu cele închise, pentru a recrea ritmul romburilor brâncușiene. Fiecare modul de flori uscate este o bătaie de inimă care tinde în sus.

Nu este un buchet; este o coloană de lumină împietrită. Spațiul gol dintre flori – ceea ce maeștrii japonezi numesc *ma* – este la fel de important ca florile înseși. Este aerul prin care coloana respiră și urcă la cer. Imortela nu se va ofili mâine; ea va rămâne neschimbată, fixată în această tensiune verticală, amintindu-ne că infinitul se măsoară în statornicie.

A doua lucrare: Pasărea Măiastră (*Zborul ca esență*)

Dincolo, veți vedea o singură linie curbă, fluidă, obținută dintr-o tulpină puternică, îmbrăcată în inflorescențe de imortele albe și aurii.

În mod tradițional, o pasăre în Ikebana ar fi sugerată de o frunză exotică sau de o pasăre-paradisului. Însă *Pasărea Măiastră* a lui Brâncuși nu este despre pene și aripi; este despre *ideea de zbor*. De aceea, am eliminat orice detaliu inutil.

Am folosit textura aspră, aproape metalică a imortelelor pentru a capta lumina exact așa cum o captează bronzul șlefuit al lui Brâncuși. Textura uscată, dar vibrantă a florii dă senzația că pasărea s-a desprins de pământ și a înghețat în momentul ei de grație supremă. Baza aranjamentului este grea, din ceramică neagră, brută – pământul –, din care izbucnește această dâră aurie, zveltă, care sfidează gravitația.

De ce imortele și Brâncuși? Pentru că Brâncuși a căutat esența ascunsă a lucrurilor, eliminând decorativul. La fel și Ikebana. Iar imortela este floarea redusă la esența ei: nu mai are nevoie de apă, nu se mai schimbă, a depășit timpul. Arta nu moare niciodată atunci când își găsește rădăcinile”.

VEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 8

Au fost 8 tezaure vii. Dar și Ionuț Zărnescu de la „Clocote de Clopote”

Eu sunt pasionat să confecționez, din bronz, tot felul de clopoței. Eu, ca un amic artist cu Brâncuși, am făcut clopoței cu bustul lui Brâncuși. Este o poză a dumnealui care stă cu mâinile așa peste genunchi în atelier. Pe aia am reprodus-o pe vârf de clopoțel. Lumea nu a apreciat asta. Clopoțelul Brâncuși este un aliaj între cupru staniu și argint, dar și alte zece metale în compoziție. Eu doar colecționam de-o viață și a venit nevasta mea și mi-a spus: Toarnă și tu! 

Am turnat și așa a ieșit. Am venit la Hobița în costum popular și în opinci. Știți, când am scos ciorapul de lână și ițarii aseară de pe mine, nici pic de transpirație. Este tradiție românească. Bună tradiție. Noi românii zicem că facem de toate. Domnule, când faci cinci lucruri nu faci niciunul. Fă unul, fă-l bun, du-l la nivelul de artă și va fi bine. 

Mie îmi spunea un tezaur viu: Unu, nu mai fugiți după bani, fugiți după meserie. Duceți-vă la nivelul de artă, fiecare la locul vostru și vor veni banii. Doi zice: Să mă ferească bunul Dumnezeu să fiu atât de sărac încât în afară de bani să n-am nimic. Noi ce facem acum? Vrem bani mulți, mulți, mulți. Nu ne mai ajung. Vrem. Dacă vrem mai mulți, ce facem? Păi, schimbăm mașina. Dacă am schimbat-o, schimbăm și casa. După aia schimbăm și nevasta. 

Măsura? Am un duhovnic care m-a apropiat de Dumnezeu și-mi zice așa: „Când o să ne dăm seama că suntem nimic pe lumea asta, începem să trăim”. Păi, până atunci avem doar ambiții, avem doar de astea ambiții poate înspre bine, înspre rău și să amestecă lucrurile și din păcate, uitați și societatea asta în care trăim cu toții se axează mult pe a cumpăra, pe a consuma. Mai puțin pe a crea cu mânuța. 

Reporter: Reușiți să trăiți din clopoței?

• Să știți că nu. Eu am un service auto de la vârsta de șase ani. Da, la vârsta de șase ani, m-a luat tatăl meu și m-a băgat sub mașini. De la șase ani, stând între fiare, mi-am format urechea. Nu era aparat de diagnosticare pe atunci. Ascultai mașina cu urechea. Și de la mașini la clopoței a fost un pas. Prin clopoței l-am întâlnit pe Dumnezeu.

Doar el ne respectă cu adevărat, să știți. M-a întrebat cineva: Pe Dumnezeu cum l-ai face clopoțel? Am zis: n-am eu materiale pentru Dumnezeu-clopoțel.

Foto: Ioana Chiriță și Asociația Discover Peștișani

Citește și Turneul Stradivarius 2026. Cum se văd minciuna și trădarea, fake-ul și respectul la Siret Suceava, la Bălcescu-Bacău și Șumuleu Ciuc

Programul Turneului Stradivarius 

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.

ABONEAZĂ-TE

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro