„Pentru ca protestul să se încheie odată cu căderea regimului, numărul protestatarilor trebuie să crească. Trebuie să scoatem din ce în ce mai mulți oameni, iar pentru asta avem nevoie de ajutorul tău. Altfel, nimic nu va funcționa”, a transmis mișcarea rusă antirăzboi „Vesna” (Primăvara) pe Telegram.
Joi, în jurul orelor prânzului, cel puțin 1.320 de oameni erau reținuți în Rusia, după ce cu o seară în urmă au ieșit în stradă ca să protesteze împotriva mobilizării militare parțiale, potrivit OVD News, portalul asociației care ține evidența abuzurilor comise de autoritățile din Rusia asupra cetățenilor.
„În cele din urmă, este mai bine să primești o amendă sau să primești câteva zile de arest decât să obții o înmormântare”, transmit activiștii din „Vesna”.
Rusia s-a confruntat miercuri cu protestele în toate orașele majore ca urmare a decretării mobilizării parțiale. Primele manifestări au avut loc în Siberia și în estul îndepărtat, de unde au apărut imagini cu forțele de ordine intervenind violent pentru a-i risipi pe protestatari sau pentru a-i reține. Protestele s-au extins apoi, culminând în Moscova și Sankt Petersburg.
Mobilizarea a început în Rusia imediat după decretarea ei de către președintele Vladimir Putin. Ministrul apărării Serghei Șoigu a precizat că vor fi convocați aproximativ 300.000 de rezerviști, dintr-un total estimat la 25 de milioane de cetățeni.
Dar Articolul 7, paragraful ascuns din ordinul de mobilizare semnat de președintele Vladimir Putin, permite Ministerului rus al Apărării să recruteze un milion de persoane pentru armată, a declarat pentru ediția europeană a publicației ruse independente Novaia Gazeta un oficial apropiat de Kremlin.