„Ne consacrăm ajutării Taiwanului să-şi dezvolte capacitatea de a se apăra singur”, a declarat duminică Austin, la CNN.
Declarațiile sale vin după ce luna trecută, președintele american Joe Biden, a spus, la postul CBS, că armata SUA ar apăra Taiwanul „în cazul în care ar avea loc un atac fără precedent”.
Întrebat, în acest context, dacă SUA se pregătesc să trimită militari în Taiwan, șeful Pentagonului a răspuns: „Armata americană este în continuare pregătită să ne apere interesele şi să se ridice la înălţimea angajamentelor noastre. Cred că preşedintele a fost clar în răspunsurile pe care le-a dat unei întrebări ipotetice”.
„Însă, încă o dată, continuăm să acţionăm pentru a ne asigura că avem capacităţi potrivite, la locul potrivit” și pentru a „ne ajuta aliaţii să menţină o regiune indo-pacifică liberă şi deschisă”, a adăugat Lloyd Austin.
Totodată, oficialul american a precizat că nu vede nicio „ameninţare iminentă” de invadare a insulei de către China, dar creșterea activităților militare în Strâmtoarea Taiwan arată că Beijingul încearcă să stabilească „o nouă normalitate” în zonă.
SUA au o politică de „ambiguitate strategică” în privința Taiwanului și Chinei, care prespune să descurajeze Beijingul să invadeze insula, precum și să îi împiedice pe liderii Taiwanului să provoace China.
Deși au întrerupt relațiile diplomatice cu Taiwanul în 1979, SUA păstrează un rol important în susținerea insulei.
China, care consideră că Taiwanul este parte din propriul său teritoriu, a organizat execiții militare de amploare în jurul insulei, la începutul lunii august, ca răspuns la vizita la Taipei a președintei Camerei Reprezentanților, Nancy Pelosi.
Foto: EPA
ivryernest • 03.10.2022, 16:06
Este exact ceeace fac Statele Unite cu Ucraina — le dau (fie direct, fie prin UE) arme și muniții de miliarde de dolari și-i lasă să se apere singuri. Fiindcă Ucraina nu-i nici Coreea, nici Vietnam, nici Afganistan — aici este într-adevăr primejdios să-și trimită trupele de GI și de marines.