Sergiu, „tăticul călăreț”, primele declarații după ce a vândut casa primită. Ce spune despre Cătălin Moroșanu

Comentează

Sergiu Ciobotariu a făcut primele declarații după ce s-a aflat că a vândut casa primită din donații. Tânărul a precizat că are o nouă locuință acum și un loc de muncă. Iată ce spune despre Cătălin Moroșanu, vedeta care l-a ajutat să aibă un trai mai bun.

Povestea lui Sergiu Ciobotariu a devenit cunoscută în întreaga țară primăvara trecută. Când a aflat că soţia lui a născut, bărbatul a vrut neapărat să-şi vadă fiul la maternitate şi să le ducă mâncare. Fiindcă n-a avut bani de taxi, a mers călare de la Răducăneni, 40 de kilometri de Iași! Cătălin Moroșanu a fost impresionat de gestul tânărului încât a făcut tot ce i-a stat în putință pentru a-l ajuta. Mulți s-au mobilizat, mulți au donat bani și așa tânărul a primit în dar o casă în Miroslava și o anumită sumă de bani.

Tânărul a făcut declarații acum, a dezvăluit de ce a vândut casa primită, dar și că are un nou loc de muncă. „Eu sunt la muncă acum, lucrez la Cotnari, la vie. Am vândut casa pe care am primit-o inițial, pentru că nu mă mai puteam descurca acolo. Am dat-o cu aceeași sumă cu care am luat-o, 37.000 de euro. Cu banii, mi-am luat o altă casă, pe Cicoarei, și mi-am ajutat și frații cu restul de bani. Pe casa aceasta am dat peste 20.000 de euro, am acte pe teren, pe tot. Eu nu mă puteam descurca acolo unde eram inițial”, a spus acesta pentru BZI.

Arhiva foto

Tânărul de 23 de ani a mai dezvăluit că a fost prins de două ori la volan fără permis. Și-a dorit să urmeze o școală de șoferi, dar nu mai are voie legal, abia peste cinci ani poate face asta.

„M-a prins Poliția de două ori la volan fără permis, nu aveam cu ce să mă deplasez, era foarte greu. (...) Inițial, îmi luasem un Golf 4 și nu aveam permis. M-a prins Poliția și mi-a făcut dosar, de asta am și plecat de acolo. Am vrut să mă înscriu la școala de șoferi, numai că m-au prins la volan cu o zi înainte de a mă înscrie. Acum, nu mai am voie timp de 5 ani să mă înscriu la școala de șoferi. Am și dat mașina, ca să nu mai fiu tentat să urc iarăși la volan”, a mai adăugat „tăticul călăreț”.

Pentru aceeași sursă, Sergiu a declarat că familia lui e bine, soția stă cu copiii acasă, ea are grijă de ei.

Și despre Cătălin Moroșanu, vedeta care l-a ajutat, a făcut declarații.

„Cu Cătălin (Moroșanu) am vorbit doar atunci când am vândut casa. El mi-a spus că dacă nu mă pot descurca acolo, să mă mut”, a spus Sergiu Ciobotariu.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
La percheziții au fost descoperiți peste 400 de litri de combustibil
20:50
Angajați CFR din Argeș, acuzați că furau motorină și încasau bani pentru ore fictive în weekend
Un polițist local
20:06
Cum a anulat șeful Poliției Locale Constanța amenzi de peste 100.000 de lei. Directorul a fost trimis în judecată de DNA
MONDEN
Sarah și Anca Serea
ExclusivInterviu
18:41
Anca Serea, detalii neștiute despre instalarea fiicei sale la Milano: „A fost temerea mea numărul 1. Jumătate de an ne-am chinuit”
Carla's Dreams la Munchen | sursa foto: Instagram
17:52
Carla's Dreams a reapărut după un an. Anunțul făcut la începutul lunii octombrie: „Mai e”
POLITIC
Dragos Pislaru, ministrul Investitiilor si Proiectelor Europene. Foto: Hepta
21:29
Dragoş Pîslaru continuă cearta cu partidul lui Grindeanu: „Din păcate pentru PSD, propaganda nu mai funcţionează”
Kelemen Hunor conduce UDMR din 2011. Foto: Hepta
17:35
Un lider UDMR anunță că partidul lui Kelemen Hunor poate vota Guvernul Luca Niculescu chiar dacă nu va face parte din el
Ultimele știri
22:03
NATO începe exercițiul nuclear „Steadfast Noon” în Italia, în mijlocul tensiunilor crescute cu Rusia
21:41
Primul lift exterior din București care va fi montat la un bloc vechi din sectorul 2. Ce prevede legea „Lift pentru viață” și cum pot beneficia asociațiile de proprietari
21:19
Mesajul lui Luca Niculescu după discuțiile cu PSD, PNL și UDMR. Premierul desemnat a tras concluzia primei zile de negocieri
21:06
Zimbru de 800 de kilograme, găsit mort și decapitat la Măgura Ilvei. Poliția și DSVSA au deschis o anchetă
TRENDING
Analiză
15:00
Calculul care îl trimite pe Cătălin Cherecheș înapoi la pușcărie. De ce reîncarcerarea este inevitabilă, indiferent de decizia Curții de Apel Cluj
16:22
Premiul Nobel pentru Literatură 2026 îi revine scriitoarei Anne Carson, una dintre cele mai rafinate autoare din literatura contemporană
21:50
Horoscop 9 octombrie 2026. Racii ar fi bine să judece la rece și de mai multe ori orice decizie dură legată de soarta unui parteneriat sau a unei colaborări
07:00
Tragerile loto din 8 octombrie 2026. Report de peste 2,4 milioane de euro la Loto 6 din 49
Trenul Venice Simplon Orient Express sosește la gara Bakirkoy, după o călătorie de 5 zile, în Istanbul, Turcia
20:02
Orient Express adaugă o nouă oprire de lux în Europa. Cât va costa o călătorie spre Monte Carlo în celebrul tren retro
Pilot de avion în cabina aeronavei
18:48
Regula „cabinei sterile” în aviație: ce înseamnă codul secret folosit de piloți la decolare și aterizare
Murături asortate la borcan
18:44
Ce legume se pun la murat împreună? Combinații pentru borcane delicioase
O femeie cu părul castaniu deschis stă pe o bancă de lemn într-o saună, cu ochii închiși, înfășurată într-un prosop alb
18:06
Saunele, noul trend în materie de vacanțe în sezonul rece. Unde găsești cele mai spectaculoase băi de abur din lume, de feribotul din Finlanda până la oul din aur din Suedia
Dr. Alin Nicolescu și Dorin Chioțea, redactor-șef Libertatea.ro. Sursă foto: Libertatea
17:00
Dr. Alin Nicolescu, despre obiceiurile care ne distrug pielea: „Este mai rău să te speli de cinci ori pe zi decât să te speli o dată la trei zile”
Scorțișoară în cafea
7 oct.
De ce e bine să pui scorţişoară în cafea? Ce efect are
De ce cade părul toamna
7 oct.
De ce cade părul mai mult toamna și când ar trebui să te îngrijorezi
Crenguțe de vișin în borcanul cu murături
6 oct.
De ce se pun frunze sau crenguţe de vişin la murături - secretul bunicilor
Castraveți bulgărești
2 oct.
Castraveți bulgărești pentru iarnă - rețeta tradițională
antrenament-rezervisti-s-47
ExclusivReportaj
17:24
MApN a plimbat rezerviștii cu autocarele pentru o poză a ministrului cu rachetele antidronă: „Să fi fost de mai multe zile antrenamentul! Nu o fugă, într-o singură zi”
George Tuță este primar al Sectorului 1 din București. Foto: Hepta
16:49
Primăria Sectorului 1 cumpără cu 1,8 milioane de euro o vilă cu piscină pentru o grădiniță: imobilul aparține familiei omului de afaceri Adrian Petrache
OTOPENI - AEROPORT - VLAD BALTATEANU - 6 OCT 2026
16:29
Iubitul Valentinei, tânăra găsită moartă într-o valiză pe râul Olt, neagă că ar fi ucis-o. Cum descrie bărbatul evenimentele din seara crimei
Primăria București a introdus un nou regulament pentru circulația vehiculelor grele în oraș, anunță instituția pe 8 octombrie.
14:19
Noi reguli pentru camioane și TIR-uri în București: restricțiile de tonaj se extind și amenzile se dublează
guvernul-romaniei-sigla
7 oct.
A avea sau a nu avea guvern…
VIDEO Cine este Luca Niculescu
6 oct.
Mă cheamă Luca și-mi place-ntre golani...
Arhiva foto
6 oct.
Acea zi din octombrie
fermier-roman-tractor
5 oct.
Programul de clemență din care fermierul lipsește