Organizatorul evenimentului, Ivan Landzhev, spune că în acest fel vrea să le ofere „un mic cadou de Crăciun” cadrelor medicale, sperând să ajuge la creșterea ratei de vaccinare din Bulgaria, care este de doar 27,3%.

„Bulgaria are nevoie disperată de o campanie de vaccinare constructivă. Asta încercăm să facem aici. Încercăm să-i ajutăm pentru că până acum nu a existat o campanie de vaccinare complet organizată, unită, venită din partea instituțiilor statului”, a explicat acesta.

Astfel, barul din Soria a devenit singurul local din Bulgaria unde oamenii pot intra fără certificate verzi, dacă se imunizează în interior.

„Este foarte distractiv pentru că, uneori, oamenii vin și pentru a fi consultați. Se pot distra în timp ce se vaccinează și nu stau pur și simplu înșirați ca pe o bandă rulantă”, spune doctorul Svilen Donev, membru al personalului medical care administrează vaccinul.

Pe lângă vaccin, clienții primesc și o reducere la o băutură.

„Consider că este o idee foarte bună. Este mult mai confortabil și mai plăcut. Doctorii și asistentele sunt minunați. Deci da, recomand, cu siguranță”, a declarat o localnică din Sofia, care a ales să se imunizeze în bar.

Urmărește-ne pe Google News
Ce spune un grec mutat în România despre românce: „Poate nu sunt cele mai frumoase din lume, dar...”
GSP.RO
Ce spune un grec mutat în România despre românce: „Poate nu sunt cele mai frumoase din lume, dar...”
ȘOC! George Simion, SCANDAL uriaș la o televiziune din România. Paznicii l-au oprit, a venit Poliția
Playtech.ro
ȘOC! George Simion, SCANDAL uriaș la o televiziune din România. Paznicii l-au oprit, a venit Poliția
Cod rutier 2022: Modificarea uluitoare pregătită de Guvern, în ţara din UE cu cei mai mulţi morţi pe şosele
Observatornews.ro
Cod rutier 2022: Modificarea uluitoare pregătită de Guvern, în ţara din UE cu cei mai mulţi morţi pe şosele
Horoscop 20 mai 2022. Leii sunt deciși să-și vadă de treburi, dar nu pot din cauza unor relații care scârțâie din toate încheieturile
HOROSCOP
Horoscop 20 mai 2022. Leii sunt deciși să-și vadă de treburi, dar nu pot din cauza unor relații care scârțâie din toate încheieturile
Alertă în Europa. O țară importantă a raportat primul caz de variola maimuței. Statele în care a apărut boala
Știrileprotv.ro
Alertă în Europa. O țară importantă a raportat primul caz de variola maimuței. Statele în care a apărut boala
Josnic! Tânăra a primit 60.000 de euro pentru partida de amor filmată cu Djokovic: "M-am simţit umilită". El e idolul naţiunii
Orangesport.ro
Josnic! Tânăra a primit 60.000 de euro pentru partida de amor filmată cu Djokovic: "M-am simţit umilită". El e idolul naţiunii
Deea Codrea: „Sustenabilitatea vine atunci când te cunoști“
PUBLICITATE
Deea Codrea: „Sustenabilitatea vine atunci când te cunoști“