Povestea eroului din Brașov care a luptat pentru români la Viena și a lăsat în urmă celebrele troițe din Șchei

Comentează
O troiță din Brașov, are pereții vopsiți galben și modelele sunt desenate cu vișiniu, acoperișul este din țiglă portocalie

În fiecare an, de Ziua Eroilor, ne amintim de cei care și-au dat viața pe front, dar mai puțin cunoscuți sunt eroii locali care au luptat pentru identitatea și drepturile românilor. Printre aceștia se numără căpitanul Ilie Birt, un simbol al demnității românești din Șcheii Brașovului în secolul al XVIII-lea, după cum a subliniat avocatul Adrian Rusu, președintele Uniunii Junilor din Scheii Brașovului și Brașovul Vechi, citat de Bizbrasov.ro.

Cine a fost Ilie Birt, eroul din Șcheii Brașovului

Născut în 1698, într-o familie de negustori din Șcheii Brașovului, Ilie Birt a devenit una dintre cele mai influente figuri ale comunității românești din acea vreme.

Poliglot desăvârșit, frecventa orașe precum Viena, Buda sau Sibiu, reprezentând interesele românilor din Brașov.

El a obținut titlul de „căpitan” ca ofițer în armata husarilor, iar în 1737 a condus o companie formată din juni șcheieni în timpul războiului austro-turc, potrivit portalului de știri locale citat anterior.

„Ilie Birt nu este doar un personaj istoric local, ci un simbol al demnității și al rezistenței românești din Șchei. El reprezintă tipul de lider care și-a folosit poziția socială, averea și influența pentru a apăra identitatea comunității românești într-o perioadă dificilă”, a declarat Adrian Rusu.

Ilie Birt a apărat frecvent drepturile românilor din Șchei

Bătăliile lui Ilie Birt nu s-au limitat la câmpul de luptă sau la activitatea comercială. El a fost un apărător fervent al drepturilor românilor din Șchei, contestând restricțiile impuse de Magistratul săsesc și autoritățile imperiale.

A redactat memorii și petiții prin care a cerut drepturi comerciale și eliminarea discriminărilor împotriva românilor brașoveni. Istoricii menționează că Ilie Birt a susținut inclusiv ideea unei „Republici a Șcheiului”, un concept ce simboliza dorința de autonomie administrativă și religioasă a românilor dintr-un oraș dominat politic și economic de sași.

Troițele ridicate în Șcheii Brașovului au rămas moștenire pentru restul generațiilor

Un alt aspect important al moștenirii lui Ilie Birt îl reprezintă troițele ridicate de el în Șcheii Brașovului. Dintre acestea, două s-au păstrat până astăzi: troița din Piața Unirii și cea de pe strada Tocile, aproape de casa sa.

Ambele au devenit simboluri ale identității și credinței românești.

„Troițele lui Ilie Birt nu sunt doar monumente religioase, ci adevărate declarații de identitate românească într-o perioadă în care românii aveau puține drepturi în cetate. Ele fac parte din memoria vie a Șcheilor și a Junilor Brașovului”, explică Adrian Rusu.

Ridicarea uneia dintre aceste troițe, cea de pe strada Tocile, a generat un conflict îndelungat cu autoritățile brașovene, care au încercat în mod repetat să o demoleze. Astăzi, ambele troițe sunt clasate ca monumente istorice, fiind martore tăcute ale luptei pentru drepturi ale românilor din Brașov.

La aproape 300 de ani de la epoca sa, Ilie Birt continuă să inspire prin exemplul său de curaj și devotament față de comunitatea românească. Numele său dăinuie prin strada care îl onorează, troițele ridicate de el și amintirile păstrate în Șcheii Brașovului.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Mai multe autoturisme oprite pe margine unui drum dintr-un sat, sunt verificate de un polițist. În același timp, o polițistă dirijează circulația
11:44
Un șofer de 97 de ani, din București, prins de două ori beat la volan și cu permisul suspendat. Ce amendă a primit
Un termometru de exterior în stil vintage, cu margine roșie, indicând o temperatură  de aproape 35°C în lumina soarelui.
10:50
Zece județe intră miercuri, de la ora 12, sub cod galben: temperaturile urcă la 35 de grade, iar în București ajung la 30
MONDEN
Cheloo
12:00
Boala de care suferă Cheloo. Dezvăluirea făcută la Asia Express: „De gradul 3”
Mihai Trăistariu | Foto: Facebook
10:58
Câți bani a câștigat Mihai Trăistariu în vara lui 2026 din garsonierele închiriate la mare și din muzică: „Mi-a mers bine, dar am și muncit”
POLITIC
Cine pierde după ce AfD a câștigat detașat alegerile în landul german Saxonia-Anhalt. Emil Hurezeanu: „Repercusiunile ar putea fi confirmate în următoarele săptămâni”
ExclusivInterviu
7 sept.
Cine pierde după ce AfD a câștigat detașat alegerile în landul german Saxonia-Anhalt. Emil Hurezeanu: „Repercusiunile ar putea fi confirmate în următoarele săptămâni”
Cristian Deliorga este unul dintre cei patru judecători ai CCR puși de PSD
7 sept.
Judecător CCR, politicieni și afaceriști cu probleme penale, zbor de lux la Mykonos: cine sunt cei 13 care au zburat cu avionul privat Embraer Legacy 600
Ultimele știri
12:25
Regula de la care nu se abate Daniela Nane pentru a arăta impecabil la 54 de ani: „Funcționează la mine”
12:25
Cum a apărut Dana Rogoz alături de copiii ei: „Ce eforturi am făcut să nu plâng”. Imagini din prima zi de școală
12:01
Președintele Tribunalului Constanța, Marius Cătălin Croitoru, verificat de Inspecția Judiciară după deplasarea cu avion privat la Mykonos
12:01
320 de șoferi de TIR primesc câte 30.000 de euro ca să iasă la pensie imediat. Ce condiții trebuie îndeplinite de camionagii, în Spania, ca să fie eligibili
TRENDING
Exclusiv
10:00
Acuzații de hărțuire la Școala de Agenți de Poliție Câmpina. O elevă și-a reclamat profesorul de drept penal: „M-a luat pe după spate și m-a pupat pe obraz”. Conducerea instituției confirmă cazul
Exclusiv
07:00
Trenurile Coradia Stream cumpărate de CFR de la Alstom cu două miliarde de lei circulă fără asigurare pe șinele din România. Epopeea unui contract de modernizare cu iz de dosar penal
7 sept.
Mesaje de Sfânta Maria 2026. Urări și felicitări de Sf. Maria inspirate pentru sărbătoriți
7 sept.
Cine e Luca Niculescu, presupusul premier-surpriză al lui Nicușor Dan. Președintele României ar urma să ia decizia săptămâna aceasta
Osteoporoza la barbati Foto Envato
11:42
Semnul banal care arată că pierzi masă osoasă. Prof. dr. Diana Păun avertizează:„Nu apare doar la femei.”
Un bărbat în vârstă, văzut din spate, merge cu ajutorul unui cadru cu roți pe un drum rural, însoțit îndeaproape de o femeie. Cei doi se plimbă unul lângă altul, printre vegetație și copaci.
11:39
O femeie a primit 40.000 de euro moștenire de la bătrânul pe care l-a îngrijit, dar viața ei s-a transformat într-un iad: „Mă simt vinovată”
Fulgi de ovăz cu lapte de migdale, migdale pe masă
11:21
Cele trei alimente care acționează ca niște injecții naturale de slăbit
Cinci jucării de la McDonald's, cu figurine Disney, așezate pe o măsuță. În spatele lor se vede o femeie cu ochelari
10:39
O femeie a păstrat o jucărie de la McDonald's timp de 15 ani sperând să se îmbogățească, dar a avut o surpriză când a încercat să o vândă
O pensionară cu părul cărut, în timp ce stă la un birou din sufragerie, în fața unui laptop și plătește facturi
09:15
O femeie de 80 de ani nu a putut să își cumpere mâncare trei săptămâni din cauza unei plăți către o firmă de taxi
Vitraliu cu Scena Nașterii Domnului Sursa foto: Shutterstock
7 sept.
Sfânta Maria Mică sau Nașterea Maicii Domnului, sărbătorită pe 8 septembrie - tradiții și superstiții
Ce nume se serbează de Sfânta Maria - Icoană reprezentând-o pe Sfânta Maria cu Pruncul.
5 sept. 2025
Ce nume se serbează de Sfânta Maria. Cui spunem „La mulți ani”
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas. Sursă foto: Shutterstock
7 sept.
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan. Sursă foto: Shutterstock
4 sept.
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan
Celebra patiserie cu merdenele din Piața Amzei, luată cu asalt de clienți. Sursă foto: Dumitru Angelescu/ Libertatea.
08:42
Merdeneaua lui nea Mihai a apărut în Le Monde și e simbol al luptei de clasă în București
O ploaie torențială densă căzând peste acoperișul din țiglă al unei case și peste copacii din jur.
08:08
ANM anunță ploi și furtuni în România spre finalul săptămânii. Prognoza meteo pentru perioada 8 septembrie-5 octombrie 2026
Riccardo Valentin Moraru
7 sept.
Muncitor român mort pe un șantier din Italia, în ultima zi de muncă: a căzut de la 12 metri și s-a electrocutat. „Vrem să știm adevărul”, spun părinții lui
Hacker care utilizează un computer conectat la rețeaua globală
7 sept.
Hackerii se dau angajatori pe LinkedIn și fură datele celor care vor să se angajeze
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
11:01
România perplexă
Bancnote euro
10:30
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate
Arhiva foto
07:07
O victorie destul de colosală
Doi pensionari beau la o masa
4 sept.
Ai devenit pensionar în România? Învață să înjuri, să votezi și să supraviețuiești!