A fost deschisă o anchetă pentru a stabili ce s-a întâmplat. „La data de 20 mai a.c, poliţiştii Secţiei 8 Poliţie Rurală Buhoci au fost sesizaţi prin 112, despre faptul că unui elev, de 15 ani, i s-ar fi făcut rău şi ar fi căzut în curtea unităţii de învăţământ. Poliţiştii şi echipajul de ambulanţă au ajuns la faţa locului şi au început manevrele de resuscitare”, a transmis, joi, IPJ Bacău.
UPDATE ORA 19.00: Departamentul pentru Situații de Urgență (DSU) a transmis „sincere condoleanțe familiei îndoliate, colegilor și tuturor celor afectați de pierdere” și își exprimă regretul profund pentru incident.
Potrivit DSU, apelul de urgență a fost preluat prin Sistemul Național Unic pentru Apeluri de Urgență 112, fiind gestionat conform procedurilor de către structurile competente. La fața locului au intervenit două echipaje medicale de la Serviciul de Ambulanță Județean Bacău: un echipaj de tip B și unul de tip C.
„Înțelegem emoția și preocuparea generate de această situație, însă considerăm că formularea unor concluzii înainte de finalizarea verificărilor oficiale este prematură”, a transmis DSU.
În acest sens, o echipă de control a fost trimisă în județul Bacău pentru a analiza modul de gestionare a intervenției. Decizia a fost luată în urma unei discuții între secretarul de stat dr. Raed Arafat, șeful DSU, și ministrul interimar al Sănătății, Cseke Attila.
Nu existau antecedente medicale în cazul elevului
Sursa citată a precizat că, din păcate, copilul de 15 ani a decedat.
„S-a deschis o anchetă în acest caz în cadrul unui dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ucidere din culpă, pentru a se stabili cu exactitate cauza decesului”, a mai transmis Poliţia.
Inspectoratul Școlar Județean Bacău a fost informat de conducerea unității de învățământ cu privire la faptul că unui elev din clasa a VIII-a i s-a făcut rău în incinta școlii, în timpul pauzei. Cadrele didactice au intervenit prompt, acordând primul ajutor și solicitând serviciul de ambulanță. La sosirea echipajului medical a fost solicitată și intervenția unei a doua ambulanțe, cu medic.
Potrivit informațiilor transmise de unitatea de învățământ, nu existau antecedente medicale cunoscute în cazul elevului decedat.
Control la SAJ Bacău dispus de ministerul sănătății
Ministrul interimar al Sănătății, Cseke Attila, a cerut inspectorilor sanitari să facă o verificare la Serviciul de Ambulanță Județean Bacău, în urma cazului elevului decedat.
Controlul vizează verificarea timpilor de răspuns și a fișei de urgență prespitalicească. Se pare că ambulanța a ajuns la 20 de minute după apel, doar cu un asistent, iar cea cu medic după două ore.
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_5c6c07706d38703607c6755019115dc9.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_138034c9234520d94c51f6fcf8a2fb60.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_539861709a48493e45c2b234ee9829bc.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_bd1f78fa0f044cd6cff4b63cf32bd566.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_e2dc9ebbe64267a518ed88a0aa1e8d74.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_26b1522d7783207b3fb2d471d6dfe652.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/50_ea48cdb728b4d42e7dd54c8453713add.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/281_470dcc65778cc5b50b804af164a65502.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/153_86304c9220e533779ee4353343ab1543.webp)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/233_36b135ac6424bc9f4169fdc79251f506.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/253_6f1a84c17651c765ccfaf8ec9f9b574f.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/197_8dacdaeca23bbd0a3bfdd3f8e159682f.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/284_df598a7baab3260d9870e928b18b6cf8.jpeg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/275_cdc405878774fb05c48bf5542371db33.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/274_032ace652625d0c873d399401f9d1ee4.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/274_87775f205cd1ed9fb9c48478983bd359.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/288_599c4257a6784c1e950ecb237f3001a3.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/16_50eded19d5e7ffff33cc1eaa2dbd1c7e.jpg)
Politic
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/289_fdebf8c7db0bdc05a0735a4d4934e312.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/206_62116893917111ef5b9b76a44f8ea1b7.jpeg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/255_fb22d63891c51362d65da37702e1317b.webp)
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/204_89a291af90479cd0cb287615464a303c.png)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/204_7e94d5fdc638a309ea74ffac354ea4aa.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/hepta4811400.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/alimente.jpg)
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/276_a84317316f8c09e9832e98e3fcb57bc0.png)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/206_f7899e130d5181d07cb7ba84affa3a82.jpeg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/dumbo-marius-alexandru.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/heidi-klum-cannes.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/172_a67c21e06aecf7a266a86f11ad8db9d0.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/172_0518049c70eaeb0d7d4330ae56c7664f.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/179_e4919706ecd771b5d1767e84e9c68c5e.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/179_b16d8f56b7dd8450b9c3c37d03345cb9.webp)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/03/masina-de-lupta-romania.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/nicusor-dan-13.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/finantare-spitale--foto-envato.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/visezi-zebra.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/antalya-kaleici-scaled.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/pacientii-romani-la-coada-europei-medicamente-inovatoare--foto-envato.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/bine-pentru-tine.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/mesaje-de-constantin-si-elena.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2018/05/sfintii-constantin-si-elen-e1526724680145.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2025/05/inaltarea-domnului-2025-traditii-obiceiuri.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/de-ce-se-aude-un-bazait-in-prize-sau-intrerupatoare.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/copil-familie-mama-tata-nou-nascut.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/persoane.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/bucati-metalice-obiect-zburator-neidentificat-plaja-eforie-nord-21-mai-2026.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/acte-semnate.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/de-ce-nicusor-dan-are-un-an-de-mandat-si-nu-a-schimbat-sefii-sri-si-sie--ludovic-orban-este-impachetat-de-serviciile-secrete-e1778474160433.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/sondaj-parlamentare-psd-pnl-aur.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/transparenta-banilor-ong-urilor--foto-ilustrativ-shutterstock-gemini2.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/consultari-partide-politice-cotroceniinquamphotosoctavganea-copy.jpg)
Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.