Detoxifierea organismului este unul dintre cele mai discutate subiecte ale secolului XXI. În fiecare zi apar noi diete, noi suplimente alimentare adjuvante în acest sens. E drept că detoxifierea poate reduce incidența de apariţie a numeroase probleme de sănătate, cum ar fi oboseala cronică, imunitatea scăzută, alergiile, durerile de cap, scăderea capacităţii de concentrare sau mâncărimile pielii, dietele contribuie şi ele la „curăţarea” organismului, însă aspectul la care ar trebui să acordăm atenţie este legat de substanţele adiacente care pot susţine acest proces.
Organismul uman are nevoie de aproximativ 70 de minerale şi micronutrienti pentru a-şi menţine starea optimă de funcţionare. Ştim bine că plantele extrag minerale din sol pe care noi apoi le consumăm, însă gândiţi-vă, de exemplu, și la substanţe chimice folosite pentru a stimula creșterea acestora. Ca urmare a acestor practici, în afară de faptul că tot mai multe substanţe chimice sintetice intra în propriul nostru sistem, din ce în ce mai puţine vitamine esenţiale şi microelemente din plantele produse se găsesc în alimentaţia noastră zilnică.
Pe de altă parte nu este suficient ca mineralele să fie prezente în alimentaţie, ele trebuie să fie prezente sub o formă absorbabila. Corpul nostru nu este capabil să absoarbă şi să utilizeze mineralele în orice formă, iar ele devin bio-disponibile doar în anumite forme, în aşa-numitele complexe organo-minerale, iar cea mai bună soluţie pentru formarea acestor complecşi a fost eliberată de natură prin formarea de substanţe humice (acizii humici şi fulvici).
Elimină metalele grele din organsim
„Natura este însă cea care poate susţine o detoxifiere corectă, iar ultimele descoperiri arată că substanţele care se nasc în mod natural şi care se găsesc în zăcăminte în câteva doar locuri de pe glob au cea mai mare capacitate de detoxifiere. Aceste substanţe humice reprezintă compuşi organici care iau naştere în perioade foarte lungi de timp prin degradarea ligninei, o substanţă ce se găseşte în scoarţa lemnoasă. Fiind substanţe ce rezultă din fibre şi mase vegetale, sunt foarte bogate în minerale şi se găsesc sub acea formă extrem de absorbabila. Acizii humici şi fulvici sunt complecşi naturali, organici care formează molecule capabile de a stimula absorbţia de minerale, care pot creşte starea de bine, au rol în întărirea imunităţii şi chiar ajuta la detoxifierea sistemului nostru prin eliminarea metalelor grele. În plus, substanţele humice conţin mai mult de 70 de micronutrienti în formă bio-utila”, explica dr. Aurelia Dumitru.
Acidul humic este un excelent potentator al metabolismul celular şi activitatea enzimatică. Pe lângă aceste atribute, are efect antioxidant, intensifică activitatea enzimatică, are efect antiviral, aduce aportul optim de minerale şi detoxifica organismul, elimina metalele grele şi alcalinizează organismul. În plus este extrem de benefic în recuperarea după boli şi îmbunătăţeşte sistemul imunitar. Este foarte important de înţeles că substanţele humice favorizează absorbţia mineralelor prin inhibarea absorbţiei celor care sunt în supradoză, dar în acelaşi timp sprijină absorbţia unui nivel scăzut de minerale.
Top 3 afecţiuni tratate cu ajutorul acizilor humici şi fulvici