Incidentul a avut loc pe 16 aprilie, potrivit IPJ Ilfov. În jurul orei 12.00, în timp ce se afla în parcarea unui supermaket din comuna Ștefăneștii de Jos, un adolescent de 17 ani l-ar fi lovit pe un altul, cu o sticlă, în zona feței, ca urmare a unui conflict verbal, arată sursa citată.
Ulterior, băiatul de 17 ani și un altul de 26 de ani au fost agresați de cel lovit cu sticla, cât și de alți bărbați în comuna Afumați, iar apoi au fost sechestrați și duși într-un sat din Ilfov, unde au fost din nou bătuți.
„Mai multe persoane, printre care și cei 3 bărbați, în timp ce se aflau în comuna Afumați, ar fi agresat fizic, prin lovire, cu pumnii și picioarele, precum și cu obiecte contondente, 2 bărbați de 17 și 26 de ani, după care, i-au introdus pe aceștia cu forța în câte un autoturism și i-ar fi transportat în satul Crețuleasca, unde i-ar fi agresat fizic”, transmite IPJ Ilfov.
În imaginile de pe camerele de supraveghere, difuzate de Digi24, se poate vedea cum un bărbat este scos cu forța dintr-un taxi și este adus în mijlocul mulțimii pe o stradă dintr-o localitate din județul Ilfov și e lovit de mai multe persoane.
Cei trei agresori, cu vârste de 18, 27 și 48 de ani, au fost arestați preventiv pentru 30 de zile pentru infracțiunile de lipsire de libertate în mod ilegal, lovirea sau alte violențe, amenințare, tulburarea ordinii și liniștii publice și violare de domicliu.
Polițiștii din Voluntari continuă cercetările, pentru identificarea, depistarea și tragerea la răspundere penală a tuturor persoanelor implicate.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_f1410c1d6a6b824dee352b8518912edc.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_a7243cca37802d6cd4c3e23ad944da76.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_4af4222442fe10e188cb8af4bfe72d25.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_d58fe1297aa93e77d8e2102a121fc909.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_3d56edd2b3001dd003aeb8363fc62534.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_0c491f402d1f3db96545a36adc3c1434.jpg)
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/276_04e5246ab8ad78dd6b2419fa96f2056f.png)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/206_dfc46f26217c08ad4dd1ed927e0ea94e.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/278_2dc662106ae0fd2996003075f7b5dc72.jpeg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/50_027bc5e0884cd5f20401d1f653addb72.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/281_a22b1443b905f56da42292528d1fd6ce.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/153_54a945b7bcc4a42d382684dd041848ec.webp)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/233_5cb06e43a186f695d1c40c1e289e4b5e.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/253_b9e8038ab590462aad9cccb69f0ebf08.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/197_b766093f9bc411b49cee1fc8f5e911af.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/284_863b9ac2f182b25fbd2bca969cbaa01a.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/275_7f0b16ebab2b1809b31ac690110ef3c9.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/274_bddf343460099a541b2bbadcbd896d09.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/274_2b0b0d6a5c157124cf837250547e03ca.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/288_745d5002766da97c45b2f3399408edbb.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/16_056388dbba17e3d66165fff23cb251c9.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/289_8c1e0d84196caec6706fcb94810a203a.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/206_ae008224c75fa41485a766aaffc2a727.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/255_082288d6afe7b45890f976d0f3ac9623.webp)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2024/04/captura-video-2.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/204_c34be7f2948651005e925f46198f0cc2.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/204_0a3a2d473c1b3c3debcf54988c121712.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/instantvicepremieroanaghorghiu03inquamphotosoctavganea-scaled.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/sofer-roman-tir-spania-tiktok.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/287_8ce43bdb36ce696752bba1db10ab1739.jpeg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/287_4ca2a90a6843f260d687d82e63902556.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/banner-terasa-obor-amza-pelea.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/daiana-anghel.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/172_6248df911a5c642265b899d04e8fdb8d.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/172_cd6ce7149070819a8a9e80b076909123.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/179_3a65ef23db354ac092f7c2c1b42705e9.jpg)
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/179_246042b34857f66661de2bdd7c770f01.png)
:quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/03/sorin-grindeanu-foto-facebook-sorin-grindeanu.png)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/grindeanu-bolojan-profimedia.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/horoscop-19-aprilie-2026.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/eclipsa-de-soare-2026.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/cel-mai-ingust-oras-din-lume-yanjing-china.jpg)
:quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/ep3---andreea-nechita.png)
:quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/turn-apa-vanzare-germania.png)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/avion-boom-sonic.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/ceai-de-dafin.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2015/04/pastele-blajinilor.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/sorin-grindeanu.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/energie-electrica.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/ana-alfianu-si-peter-haas.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/intoleranta-la-lactoza--foto-ilustrativ-shutterstock2490328909-copy.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2025/07/vaccin-copil.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/ilie-bolojan-george-simion-hepta8248545-scaled.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/cel-mai-bun-prieten-shutterstock684415648-copy.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/sorin-grindeanu-ilie-bolojan-shutterstock2672892819-copy.jpg)
K476 26.04.2024, 00:55
Pai si victimele au fost agresori. N-ar trebui luati toti?
DoarDiviziaB 26.04.2024, 14:34
tomitan • 17.09.2024, 12:46
"Competențe și Educație"- Uraaaa!Liber la plagiate in UE.România care este No 1 in fabrici de diplome si plagiate a dat lovitura.Să deschida șampania plagiatorii natiei Ciucă si Bode,să dea cep la butoaiele de țuică de Buzău, Ciolacu ptr ca o sa obtină si el in cele din urma o diploma de BAC ( madam comisar ,sa o tipărești prin Cipru sau Malta ca să nu bata la ochi). PS.Multi au criticat postul de comisar alocat Romaniei ,dar n-au realizat ca totul a fost facut ca *** functionali cu doctorate plagiate si șmecherii care conduc fabricile de diplome : Academia de Politie ,Academia SRI ,SNSPA etc sa intre in legalitate.
Nu neapărat. Agresorii și-au făcut dreptate ceea ce nu este normal. Victimele erau luate daca cineva sesiza politia că au făcut ceva. Așa ... au devenit victime
DoarDiviziaB 26.04.2024, 14:36
tomitan • 17.09.2024, 12:46
"Competențe și Educație"- Uraaaa!Liber la plagiate in UE.România care este No 1 in fabrici de diplome si plagiate a dat lovitura.Să deschida șampania plagiatorii natiei Ciucă si Bode,să dea cep la butoaiele de țuică de Buzău, Ciolacu ptr ca o sa obtină si el in cele din urma o diploma de BAC ( madam comisar ,sa o tipărești prin Cipru sau Malta ca să nu bata la ochi). PS.Multi au criticat postul de comisar alocat Romaniei ,dar n-au realizat ca totul a fost facut ca *** functionali cu doctorate plagiate si șmecherii care conduc fabricile de diplome : Academia de Politie ,Academia SRI ,SNSPA etc sa intre in legalitate.
Astfel de situații o să devină din ce in ce mai dese pt că aferim drepturi prea mari infractorilor. Ii blamam pe polițiști când acționează. Oricât de mare sau mica este infracțiunea politia trebuie să acționeze prompt și orice împotrivire sau comentariu trebuie sancționat extrem de dur.
Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.