Un accident a avut loc duminică, în jurul orei 17.00, în apropiere de localitatea Prundu, județul Giurgiu. O tânără de 18 ani, aflată la volanul unui autoturism, a pierdut controlul vehiculului într-o curbă, ieșind de pe carosabil și izbindu-se de copaci. Accidentul a avut consecințe tragice, soldându-se cu decesul unei pasagere de aceeași vârstă.
„Din primele cercetări, a reieșit faptul că, o tânără, de 18 ani, în timp ce conducea un autoturism, nu ar fi adaptat viteza într-o curbă și ar fi părăsit partea carosabilă.
În urma producerii evenimentului rutier, a rezultat decesul unei tinere, de 18 ani, care se afla în autoturism și rănirea tinerei care conducea autoturismul”, a transmis Inspectoratul de Poliție Județean Giurgiu, conform unei postări pe pagina de Facebook Breaking News Giurgiu.
„Erau 2 fete cu mașina decapotată și cred că peste 100 la oră în pădure au trecut pe lângă mine...”, a transmis un martor al accidentului la postarea publicată pe Facebook de sursa citată.
Echipaje de intervenție, inclusiv pompieri de la Stația Colibași și Detașamentul Giurgiu, o autospecială SMURD, trei ambulanțe SAJ și poliția, au ajuns de urgență la locul accidentului.
Pasagera a fost găsită fără semne vitale, iar conducătoarea auto, rănită, a fost transportată la spital. Potrivit IPJ Giurgiu, testarea cu etilotest a șoferiței a indicat un rezultat negativ.
Tot în Giurgiu, un accident rutier în care au fost implicate un microbuz și trei autoturisme, a avut loc marți după-amiază, 21 aprilie 2026, pe DJ 412, în localitatea Colibași. Opt oameni au fost implicați, iar cinci dintre ei au fost transportați la spital, unul în stare gravă.