Ies la iveală detalii îngrozitoare despre crima care a zguduit mica localitate Cosminele din județul Prahova și a cărei victimă a fost o femeie de 35 de ani, Florentina, sugrumată chiar de iubitul pe care îl cunoscuse în urmă cu câteva luni pe Facebook.
Bărbatul a sugrumat-o, după care i-a mai dat un pumn, să se asigure că a murit, apoi i-a aruncat trupul într-o râpă.
Crima a avut loc în seara zilei de 25 septembrie, iar trupul femeii a fost găsit pe 4 octombrie, după mai multe zile în care apropiații Florentinei au încercat să dea de urma ei.
În fața anchetatorilor, Cristian Anton a povestit că a cunoscut-o pe femeie pe Facebook, în luna august. Cei doi și-au petrecut o lună împreună, au mers în vacanță la mare și la munte și se mutaseră în aceeași casă.
În seara crimei, Cristian aflase că Florinela a fost căsătorită, dar și că are doi copii din relații anterioare. Au început să se certe, iar în drum spre casa în care locuiau a lovit-o cu pumnul de mai multe ori.
„I-a aplicat victimei două lovituri cu pumnul în zona cervicală, după care a cuprins-o cu palmele în jurul gâtului, sugrumând-o şi eliberându-i corpul după ce aceasta a rămas inertă, realizând că a ucis-o. A susţinut însă că i-a aplicat un pumn şi după ce victima a căzut pentru a vedea dacă mai are vreo reacţie”, scrie în referatul de arestare preventivă.
Tânărul a părăsit apoi locul faptei și nu a anunțat autoritățile sau alte persoane. Câteva zile mai târziu, șefa Florentinei a început se îngrijoreze de femeia lipsește. Știa că angajata ei avea o relație tensionată cu iubitul, deoarece observase de mai multe ori că are vânătăi.
Înainte să anunțe poliția, femeia l-a contactat pe Cristian pe Facebook și sa prefăcut că e interesată de o relație cu el. A aflat astfel unde locuiește și s-a dus să-i ceară socoteală, crezând că o ține sechestrată pe Florentina. Nu a reușit să obțină nimic de la bărbat, dar apoi a anunțat polițiștii.
Audiat de poliţişti, bărbatul a minţit într-o primă fază că ştie ceva despre iubita lui, dar în cele din urmă a recunoscut fapta şi a condus echipa de criminalişti în locul unde o ucisese pe femeie.
”În urma efectuării cercetării la faţa locului au fost identificate mai multe ramăşiţe de cadavru”, scrie în documentul citat. Cadavrul femeii zăcuse într-o râpă timp de zece zile, fiind devorat de animale sălbatice.
Anton a fost arestat preventiv pe 6 octombrie şi se află în Centrul de Reţinere şi Arest Preventiv al Poliţiei Prahova. Acesta nu a contestat până acum măsura arestului preventiv.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_8139b25de528128dcc1c2e2526badcd1.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_dee564f21cf5c0c6ad0a167af1e29da9.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_cde584d60735615ae86f803d96c67874.jpg)
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_2f18cf21fcef8fd25b63ebda9db85a21.png)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_790669e562d1df05d88470502134603c.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_6ab20633b8a95e736c091a716131c3b4.jpg)
Știri România
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/276_53b0401d219c48fd0e0292af671486b9.png)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/206_f6ecb5902ed86e10f114d5c508845814.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/278_e8d83ab58f8d39524f2701feea57da39.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/50_038474215b212ead7b6c8efa313aa779.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/281_e827713e10749877b8852524f3f81180.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/153_04cd7ade2ed0f1e06ef2d88f08e1d945.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/233_ead10603c81669d0737bbf16556430eb.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/253_2529e48551c592010bb8f49d4642f7a5.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/197_0bbb15da7b912b57c82249a20cbc60d1.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/284_cc09e0ff9ca2abe4a2a109224e982af8.webp)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/275_2e2dcbc8ca2fdd1df34e99d9ccaa0b04.jpeg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/274_fa2a17f8f22b2e662cd3e8100db289e1.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/274_206a28b432bcace57d371b4b093b0255.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/288_dccd5ea9728157669a3b85d6c82b5e1f.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/16_11b29a169aba08cdc6b2d6ae598cdace.jpg)
Politic
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/289_95461d71eeceeca2e83a20ce4bf9cd86.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/206_41209c1710f2285e55f5f7a6b0c3dfaa.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/255_137d52c021a1afdd19db12ed48fcdbcf.webp)
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/204_6c55f4faa560e0962e923a0f4cc561ec.png)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/204_df9b7ca40530066daea74f0656759448.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/08/ctp-a-rabufnit-dupa-ce-nicusor-dan-i-a-luat-apararea-sefului-spp-nu-mai-are-autoritate-morala--despre-noul-guvern-cu-ajutorul-lui-pahontu-e1788016342541.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/08/nicusor-dan-amana-de-peste-50-de-zile-desemnarea-unui-prim-ministru-foto-dumitru-angelescu.jpeg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2025/10/alina-laufer-patru-copii.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2025/03/puya-si-melinda.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/172_8f54067f7ecf7da3a45c604d24f02228.jpg)
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/172_f3e9266c20ceaa17549ea7f03ab181bc.png)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/179_785f90f860d26440be3a31cc6d691344.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/179_ea7dcd5d0b2ed441898d8b07d4f389ec.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/08/profimedia-1081264042.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/08/horoscop-30-august-2026.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/08/la-multi-ani-de-sfantul-alexandru.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/08/turisti-in-vacanta.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/08/ursi-in-piscina.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2020/08/ce-nume-se-serbeaza-de-sfantul-alexandru.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/08/de-ce-curge-apa-de-sub-masina-de-spalat.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/08/de-ce-face-frigiderul-gheata.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/08/statuia-care-apara-bucurestiul--foto-vlad-chirea9489-copy-scaled.jpg)
:quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/08/shcherbakov-vadym--sursa-foto-captura-video-marian-ceausescu-facebook-2026-08-28-at-13-25-59.png)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/08/posibil-fragment-drona.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/08/podul-calicilor-peste-dambovita-va-fi-reconstruit.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/08/gara-de-nord--sursa-foto-vlad-chirea.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/07/nicusor-dan-catre-un-jurnalist-care-l-a-intrebat-cat-se-mai-fereste-sa-propuna-un-premier-daca-va-propun-pe-dumneavoastra-ajungem-undeva-e1784217629299.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/08/comisia-europeana-shutterstock1099874891-copy.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/08/nicusor-dan11--foto-facebook-copy-scaled.jpg)
Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.