Cum va arăta teatrul în viitor? Spectacolul-experiment care ne pune față-n față cu anxietățile: „Trăiesc cu impresia puternică că pentru mulți dintre noi a devenit tot mai greu să ne imaginăm ce urmează”

Născută la Câmpulung Muscel și formată în București, Pietrăreanu se află în spatele unui proiect construit printr-un amplu proces de cercetare artistică și lucru colaborativ, care pune în centru o întrebare simplă și actuală: cât de ușor ne mai este astăzi să ne imaginăm viitorul. 

Reflecție asupra prezentului și a incertitudinilor sale

Rezultatul acestui demers este un spectacol fragmentar, dezvoltat în cadrul Laboratorului Teatrul Viitorului, în care teatrul devine un spațiu de reflecție asupra prezentului și a incertitudinilor sale.

Alina Pietrăreanu, originară din Câmpulung Muscel, are în spate o vastă activitate artistică în domeniul teatral. La vârsta de 17 ani s-a mutat în București să facă teatru, după ce s-a documentat foarte bine cu tot ceea ce presupune un astfel de parcurs profesional. „La 18 ani am intrat la actorie la UNATC. Poate nu aș fi dat la actorie, dacă eram conștientă că există și alte secții, dar mă bucur că sunt licențiată aici, cred că e o bază bună pentru orice regizor sau dramaturg”, după cum explică. 

După terminarea studiilor și-a luat un an sabatic în care a avut diferite job-uri pentru a se întreține, dar în care, în principal, a stat mult și a citit. „Aveam aceasta idee, care acum mi se pare prostească, dar atunci se simțea ca o problemă reală, că nu am citit suficient de mult cât să știu ce să fac mai departe cu viața mea. Și am stat și am citit”, explică tânăra. 

Ulterior, s-a reapucat de scris, a dat la masterul de Studii Literare, și, așa cum spune, după ce a citit multă teorie literară, a văzut ce mult seamănă principiile ei de bază cu principiile teoriei teatrale, iar toate aceste revelații au condus-o către regia de teatru. 

A pus bazele unui colectiv de teatru și a unei asociații, în cadrul căreia a început să fac primele ei spectacole de teatru alternativ. Șangri-La Artistic Ground, așa cum s-a numit timp de cinci ani, a devenit în octombrie 2025 H.O.T. Collective (Hands On Theatre Collective). Alina a lucrat la multe spectacole în care și-a dorit constant să experimenteze cu formele, dar în care să vorbească și despre subiecte relevante, la nivel social. 

„Unul dintre cele mai importante spectacole pe care le-am scris și regizat până acum e „Papiloma Party”, un spectacol despre HPV, care a câștigat și premiul Undercloud 2025, motiv pentru care am reprezentat România la un festival de teatru social în Napoli și am lucrat cu niște tineri absolut minunați. 

Am mai făcut un serial audio „Orbis”, un thriller dintr-un viitor distopic apropiat în București, am scris un roman, sunt directoarea artistică a festivalului internațional de arte performative Ecosistem, iar în toamnă am mai avut premiera unui spectacol, la Reactor în Cluj, „Totul se întâmplă acum”, lucrat pe principii asemănătoare celor de la laboratorul Teatrul Viitorului”, povestește regizoarea.

„La ce te gândești când te gândești la viitor?”

Premiera „Teatrul Viitorului” de la Point, în București, a însemnat un spectacol care s-a simțit ca un roller coaster. S-a jucat cu emoțiile spectatorilor, de la agonie la extaz și i-a purtat într-o aventură centrată în jurul unor tematici actuale și importante, generate de o emoție care ne macină pe mulți – anxietatea legată de viitor. 

Totul a prins contur în urma unui proces de cercetare artistică desfășurat în cadrul Laboratorului Teatrul Viitorului, un proiect inițiat de Alina, care a reunit artiști emergenți, mentori cu experiență și specialiști naționali și internaționali, cu scopul de a explora noi metode de lucru colaborativ și interdisciplinar, pentru a trasa o serie de viitoruri posibile ale artei teatrale. Accentul nu a fost pus exclusiv pe realizarea unui spectacol, ci pe întregul proces de creație: explorare, testare și generare de material scenic. 

În ceea ce privește tema laboratorului, trăiesc cu impresia puternică că pentru mulți dintre noi a devenit tot mai greu să ne imaginăm ce urmează, sau cel puțin un viitor pe care să ni-l și dorim. La ce te gândești când te gândești la viitor? De la încălzirea globală, la politică internă și externă, la avansul tehnologiei dictat de o logică consumeristă și nu etică, totul face, cel puțin pentru mine, viitorul aproape imposibil de închipuit. Și, în acest viitor incert, ce relevanță va putea avea în continuare teatrul? Cam astea sunt întrebările în jurul cărora am gravitat la începutul laboratorului”, povestește ea.

Procesul de lucru a folosit „metode devised”, adică întreaga echipă a contribuit activ la generarea de material. Au început în octombrie de la zero, cu tema despre teatrul viitorului și multe întrebări, iar apoi au lucrat pe improvizații duraționale, au stabilit niște principii de lucru, niște căutări comune, și au construit împreună strat după strat. 

VEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 7

Actorii au participat la ateliere

„Este un spectacol fragmentar și cu mai multe planuri simultane, la fel ca viitorul. O mare parte din munca mea în acest tip de proces e să colez, să înțeleg direcțiile instinctive ale fiecăruia, să protejez pe fiecare, să propun exerciții care să îi inspire să genereze material, apoi să îi găsesc în timp record o structură care să ajute spectacolul care se întrezărește să crească în continuare, apoi să completez spațiile lipsă și să le dau sens”, adaugă Pietrăreanu. 

În ceea ce privește miza pentru spectactori, ea spune că cea principală este să trăim împreună un moment în care ne lăsăm libere toate scenariile legate de trecut prezent și viitor și să nu ne mai simțim vinovați că ne simțim atât de confuzi. Procesul de creație a inclus și o componentă de formare, iar actorii au participat la ateliere și masterclass-uri internaționale. 

Echipa a lucrat cu colectivele She She Pop din Berlin și Dead Center din Dublin, precum și în laboratoare coordonate de Mihai Păcurar, pe teatru devised, Maria Manolescu, pe dramaturgii colaborative, și Cip Făcăeru, pe noile tehnologii în teatru. Elemente dezvoltate în cadrul acestor ateliere se regăsesc în forma finală a spectacolului.

În interviul de mai jos, Alina Pietrăreanu vorbește despre alegerile formale ale spectacolului – de la utilizarea textelor lui Cehov la relația directă cu publicul, cât și despre modul în care noua generație de artiști se raportează astăzi la muncă, identitate și instabilitate. 

„Viitorul lor este chiar prezentul nostru”

Libertatea: Anxietatea legată de viitor apare ca temă centrală. Cum s-a manifestat ea concret în lucrul cu artiștii și ce forme a luat pe scenă?
Alina Pietrăreanu: Am avut multe repetiții în care am analizat ce credem despre formele pe care le poate lua teatrul viitorului, funcțiile pe care le pot avea teatrele, inclusiv ca clădiri, în viitor, apoi am vorbit mult despre viitorul lumii, viitorul personal, viitorul apropiat și îndepărtat. Știam sigur că nu vrem să propunem variante de viitor, ci să explorăm cum ne simțim acum legat de tot ceea ce trăim și cât de pregătiți suntem pentru ce va urma, indiferent ce va fi. Ca forme, cred că toată această joacă formală în sine, cu planuri simultane în contrapunct, unele cu celelalte, pentru mine vorbește mult despre viitor. 

– În spectacol, actorii joacă fragmente din Cehov, apoi ies din rol și explică publicului ce fac. De ce ai ales această formă neobișnuită? Și de ce Cehov?
– „De ce Cehov” e o întrebare pe care ne-am pus-o și noi des. A apărut la un moment dat nevoia de ceva stabil. În improvizații tot apăreau replici din Cehov, așa că nu am ignorat pista asta. Ne-am dat seama că în piesele lui Cehov se vorbește mult despre viitor, iar viitorul lor este chiar prezentul nostru. 

Mi s-a părut tare raportarea asta, la teatrul viitorului din trecut ca să ajungem să vorbim despre prezentul nostru. Nu am ales o singură piesă, și fiecare personaj joacă un colaj din două trei personaje din piese diferite, pentru că am vrut să evităm o construcție de tip clasic, inclusiv la nivel actoricesc. Cele trei mese ale lui Cehov din cadrul spectacolului sunt un fel de fir de baza al său, din care se ramifică celelalte scene și planuri.

„Statutul artistului independent e foarte vulnerabil”

– Ce ți-a dezvăluit generația de artiști implicați despre modul în care se raportează astăzi la viitor, la muncă și la identitate?
– Am lucrat cu actori foarte tineri, cumva și din punctul ăsta de vedere vorbim despre teatrul viitorului. E multă teamă și instabilitate. Statutul artistului independent e foarte vulnerabil și deloc sustenabil, există oricând posibilitatea să nu mai intre niciun proiect luna viitoare, chiar dacă acum alergi de la unul la altul. 

Să te angajezi într-un teatru de stat se întâmplă foarte rar, și atunci când se întâmplă, există posibilitatea să nu mai ai timp și spațiu să joci în lucruri în care crezi, să te trezești în situația în care faci un tip de teatru fără sens, făcut dintr-o inerție instituțională. Artiștii cu care am lucrat sunt extrem de buni, de inteligenți, de amuzanți și de profunzi, ceea ce a făcut ca procesul să fie unul intens, dar foarte frumos și plin de revelații. Mă miră și pe mine cât de mult suntem dispuși să facem pentru lucrurile în care chiar credem.  

– Este „Teatrul Viitorului” și o confruntare între teatrul clasic și teatrul contemporan? Ce ai vrut să pui față în față prin această paralelă?
– Cred că, așa cum e și o replică din text, realitatea este văzută, în spectacol, ca o mulțime de ficțiuni, din care nu putem ieși, iar noi suntem produsul a tot ceea ce a fost până acum, deci nu aș spune confruntare, ci o continuare.

„Viitorul e un pretext să vorbim despre prezent”

– Spectacolul vorbește despre criza existențială, viitor, război, condiția femeii. De ce ți s-a părut important să conțină toate aceste elemente ale lumii în care trăim?
– Mereu am zis că viitorul e un pretext să vorbim despre prezent. Și viitorul chiar începe în prezent. Cred că toate lucrurile enumerate mai sus vin inevitabil când ne gândim la viitor, așa că am vrut să fim sinceri și să privim frontal toate angoasele. Să tratez tema războiului într-un spectacol mi-a fost cel mai greu, e poate cel mai delicat subiect pentru mine. Am întors pe toate părțile problemele, și de război ne-am apropiat cu cea mai mare grijă, dar am găsit formula și măsura în care simt că chiar are sens.

– Cum vezi tu „teatrul viitorului”: ce ar trebui să păstreze din teatrul clasic și ce ar trebui să schimbe?
– Nu cred deloc în rețete fixe și că totul ar trebui să fie doar într-un fel. Cred că asta aș vrea să se schimbe la teatrul clasic, sau mai degrabă la mentalitățile clasice, să nu mai creadă că lucrurile se pot face doar în felul pe care îl știu ei în acel moment. Teatrul viitorului aș vrea, în primul rând să existe, să fie finanțat, să fie protejat și încurajat de stat, să fie divers, curajos, să aibă mai multă tihnă să se caute și să ne aducă în mod real mai aproape unii de ceilalți și de ceea ce contează cu adevărat.

„Tinerii actori au nevoie să fie tratați ca niște colegi egali, nu ca niște inferiori”

– Cum percepi noua generație de actori în contextul românesc – ce nevoi au și cum le vezi viitorul?
– Cred că au nevoie să fie auziți și văzuți. Au nevoie să fie plătiți. Au nevoie să fie tratați ca niște colegi egali, nu ca niște inferiori sau marionete. Au nevoie de răbdare fiindcă e o meserie foarte vulnerabilă și mulți au trecut prin abuzuri, fizice sau emoționale, prin facultăți. Au nevoie de contexte în care să joace, în care părerea lor să conteze real, să creadă în ce fac. Au nevoie să aibă în ce și pentru ce spera.

– Care consideri că sunt principalele provocări pentru noua generație de actori, având în vedere contextul global, dar și românesc în care ne aflăm?
– Cea mai mare provocare e să trăiești din meseria asta. Apoi, să nu te epuizezi, Apoi, să rămâi un om bun, empatic, modest, care să dorească binele colegilor și să se bucure de ceea ce facem împreună, dincolo de orgolii și lupte de statut (lupte venite tocmai din acest sistem impredictibil și deficitar). Altă provocare e să înțelegi ce îți place și în ce vrei să investești cel mai mult din energia ta, dar asta nu cred că are treabă cu perioada. Și, desigur, gândul inevitabil despre ce rost are arta, când lumea se dărâmă și cum trebuie ea făcută ca să aibă sens.

„Viața e în continuă curgere, dacă teatrul stă pe loc, moare”

– Mi-a plăcut foarte tare spectacolul și pentru faptul că m-a pus pe gânduri și mi-am dat seama încă odată că poate rolul teatrului este și ăsta – de a crea discuții, de a ne da de gândit, de a trage un semnal de alarmă asupra unor probleme sau aspecte din societate. Tu cum te raportezi la asta, cum vezi rolul teatrului din prezent?
– Sunt complet de acord. Cred că unul dintre lucrurile pe care le are teatrul ca artă ține de prezența în același timp și spațiu a unui grup de oameni, nemediat. E ceva de care cred că avem și vom avea tot mai mare nevoie. Și mai ales în aceste vremuri, în care tot mai multă lume are păreri tot mai extremiste, nevoia de dialog și de apropiere de celălalt e extrem de mare. Și de când feed-urile noastre ne dau impresia că realitatea noastră e singura posibilă și valabilă, pericolul radicalizării e tot mai acut. Și teatrul nu prea poate schimba lumea, dar cred că poate contribui prin elementele lui definitorii la nuanțare, dialog și creare de punți, ceea ce poate face parcele de lume niște locuri mai bune.

– Și apropo de asta, spectacolul are o relație directă cu publicul. Ce fel de reacție sau reflecție îți dorești să stârnească în spectatori?
– Îmi place să cred că fiecare om din public vede propriul spectacol. Mai ales la acest spectacol cu mai multe planuri simultan, cred că îți poți lua ce ai nevoie în acea seară și poți face niște legături care să deblocheze ceva din tine.

– Ce le-ai spune celor care cred că teatrul ar trebui să rămână doar clasic, așa cum era „odată”?
– Le-aș spune că oamenii care sunt nume de referință ale teatrului clasic, la vremea lor militau pentru schimbare, căutau forme noi, și dacă ar fi trăit astăzi,  probabil ar fi făcut la fel. Viața e în continuă curgere, dacă teatrul stă pe loc, moare.

– Spectacolul se va mai juca la București? Care este parcursul lui și ce alte proiecte urmează pentru tine?
– L-am jucat și la Reactor la Cluj, urmează la Timișoara și Târgu Mureș și din ianuarie revenim la teatrul Point din București. Sperăm să aibă o viață cât mai lungă și să ajungă la cât mai mulți oameni. Intenționăm să îl jucăm la București în continuare și să căutăm finanțare pentru un turneu. Următorul proiect ar fi să mă odihnesc măcar o săptămână, după ce închei cu toate, și apoi să fac o ședință mare cu colectivul extins din jurul H.O.T. Collective și să vedem ce direcții apar. 

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.

ABONEAZĂ-TE

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro