Traieste de 3 ani cu o parte din trupul mamei

O particica din trupul mamei a ajutat micutul trup al fetitei sa lupte cu moartea. Iar dragostea si pofta de viata au invins, fara drept de apel. „Exista acum un triunghi: fetita mea, medicul si Dumnezeu”. Pierdut undeva la rascrucea dintre disperare si speranta, barbatul pendula, pierdut, intre doua sali de operatie. intr-una se afla sotia sa, iar in cealalta, fetita lor de numai un an. Un ghemotoc de om, mai mic chiar decat complicatele aparate la care era conectata.
in octombrie 2000, familia Balogh a jucat cea mai mare carte la loteria vietii. Un as care avea sa le dirijeze mai departe destinul. Ildiko Balogh, tanara mamica de numai 25 de ani, i-a dat viata a doua oara fetitei sale in varsta de un an si doua saptamani. Timeea avea sa primeasca o bucata din ficatul mamei. Era singura sansa a fetitei care se nascuse cu o malformatie congenitala grava.

In 2000, transplantul a salvat viata Timeei

Operatia, care a durat mai bine de 10 ore si fost realizata la Institutul Fundeni din Bucuresti de o echipa de medici romani si germani, a fost la vremea respectiva o premiera in Romania. Timeea era prima pacienta care primea o bucata din ficatul mamei sale. Povestea complicatului transplant a fost pe prima pagina a ziarelor si a deschis jurnalele de stiri ale televiziunilor. Bebelusul care nu stia inca sa spuna „mama” a tinut pe toata lumea cu sufletul la gura. Va reusi operatia? Va avea Timeea sansa sa afle cum e sa inveti sa faci primii pasi, sa te joci, sa te arunci ca o furtuna in bratele parintilor?
Au trecut de atunci trei ani si patru luni. Timeea e acum o poezie de copil: frumoasa, vesela, ghidusa si vorbareata cat pentru o gradinita intreaga. si, poate mai important decat orice, e sanatoasa. in cochetul apartament din Hunedoara, pustoaica blonduta, bucalata, rosie in obraji si cu o pereche de gropite fermecatoare e regina. Are atata energie, incat in doar cateva clipe face in viteza turul camerelor, chicotind vesela si tragand dupa ea cate o jucarie, mereu alta.
Cand vrea sa se joace, sufrageria devine rapid neincapatoare. Una dupa alta, apar o masuta de toaleta pentru papusi, cateva masini cu baterii, ba chiar un chiosc in miniatura, unde Timeea se joaca de-a vanzatoarea. „Am patru ani, ca acuma sunt mare si ma cheama Timeea. Da’ pe tine?”, intreaba curioasa fetita cu ochi incredibil de mari si de stralucitori. „De azi dimineata te-astept. Ia hai sa ne jucam”, spune ea si-mi intinde o minge de baschet micuta, portocalie. Are si cosulet de baschet, dar nu prea mai stie pe unde l-a pitit. ii place la nebunie sa bata mingea, asa ca atunci cand o sa fie mare s-ar putea sa ajunga jucatoare de baschet. „Sau ma fac sofer, ca si masinile astea imi plac tare mult”, spune Timeea si in urmatoarele 10 minute isi face de lucru schimband bateriile unei masini pe care scrie mare „Politie”. Se opreste din „mesterit” ca sa ma intrebe din ce oras sunt. ii spun ca din Bucuresti si amanuntul asta nu prea-i convine. „si eu am fost la Bucuresti. Nu-mi place acolo, ca de fiecare data imi ia din vena”, se incrunta ea un pic.
Mama Timeei spune si ea ca intr-adevar micuta nu prea e innebunita dupa Capitala. „stie ca de fiecare data mergem la doctor. Uneori, numai cand ajungem in poarta spitalului si recunoaste locul, zice „Nu vreau, mami, sa intru” si trebuie sa ducem munca serioasa de lamurire cu ea”, povesteste Ildiko Balogh. De ceva vreme, drumurile la medic s-au mai rarit. Timeea trebuie sa mearga la analize cam o data la doua luni, dar mult timp dupa operatie au facut drumul Hunedoara – Bucuresti si in fiecare saptamana.
„Multumim lui Dumnezeu ca acum e sanatoasa si n-are probleme. Sigur, mai raceste si ea, ca orice copil, mai ales acum iarna, dar sa ne vedeti cat suntem de panicati si cate probleme ne facem chiar si pentru o tuse usoara. in rest, n-are probleme. Daca tine vreun regim? Nu, doar la prajeli avem ceva restrictii. Daca ar fi dupa Timeea, ar manca numai dulciuri si crema de ciocolata”, zambeste mama Timeei.
Parca nici nu vrea sa-si aminteasca prin ce a trecut. „Va rog, mi-e atat de greu”, spune femeia si ochii mari, caprui, pe care i-a „mostenit” si Timeea, incep sa inoate in lacrimi.
Au fost atat de aproape s-o piarda pe micuta, incat si acum incep sa tremure numai cand povestesc.
„Dupa transplant, am mai stat cu ea in spital cam o luna si jumatate. Cand ne-am intors cu ea acasa, am fost cei mai fericiti parinti de pe planeta”, isi aminteste Ildiko. Usor, usor, pofta de viata a lui Timi, cum o alinta parintii, a invins. Primul pas, primele cuvinte, primele certitudini ca Timeea va fi un copil ca toti ceilalti. „Din aprilie mergem la gradinita”, spune mandra mamica, iar la auzul cuvantului magic „gradinita”, Timeea incepe sa bata din palme. „De-abia astept, o sa fie multi copii cu care sa ma joc”, rade ghidus fetita.
„Exista acum un triunghi: fetita mea, medicul si Dumnezeu”, spunea acum trei ani si patru luni tatal Timeei. Triunghiul a fost unul magic. A nascut speranta si a redat o viata.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.

ABONEAZĂ-TE