De ce legile SRI și SIE trebuie schimbate pentru a fi numiți mai ușor directorii civili 

Faptul că nu ar reprezenta chiar o urgență numirea unor noi directori pentru cele mai importante servicii de informații din România arată lipsa de cultură democratică a lui Nicușor Dan pe acest subiect. Există o întreagă literatură de specialitate care explică de ce guvernanța serviciilor secrete reprezintă un indicator important pentru evaluarea regimului politic dintr-un stat. Mai mult, în statele în care serviciile de informații au comis, în trecut, abuzuri ce țin de drepturile omului, o supraveghere temeinică pentru menținerea încrederii cetățenilor în privința legalității, eficienței și eficacității activității acestor servicii secrete este un obiectiv cu atât mai important.

La nivel de atribuții, conducerea superioară a serviciilor de informații reprezintă interfața care asigură populația că principiul democratic al controlului civil asupra corpului militar este unul îndeplinit, așa cum cer standardele democratice ale ONU, Consiliului Europei sau Comisiei de la Veneția. Conducerea civilă a unui serviciu secret, de principiu, încurajează o cultură instituțională ce pune accent pe respectarea statului de drept și drepturile omului. 

În momentul în care Nicușor Dan susține public că serviciul de informații intern funcționează optim și în lipsa unui director civil, el nu face decât să șubrezească acest principiu sacru al relației civil-militare într-o democrație. Controlul democratic pur și simplu acest lucru înseamnă, și anume că armata se află sub controlul unei conduceri civile, alese în mod democratic.

În plus, la nivelul bunelor practici privind guvernanța serviciilor secrete, există deja certitudinea că doar comisiile parlamentare singure nu pot asigura un control eficient, iar ele trebuie să colaboreze cu alte instituțiile independente de supraveghere, care, din păcate, în legislația românească lipsesc (cum ar fi inspectorul general sau comisiile independente extraparlamentare). 

În Olanda, de pildă, oricine poate înainta ombudsmanului o reclamație referitoare la acțiuni ale directorilor serviciilor secrete sau ofițerilor de informații, iar avocatul poporului are obligația să investigheze reclamația și să remită „decizia sa în scris persoanei care a înaintat reclamația, menționând totodată argumentele care stau la baza ei în măsura în care securitatea sau alte interese vitale ale statului nu impun altceva”. În România, lipsește și această practică.

Așa cum știm chiar din istoria noastră recentă, fără să ne asigurăm că își desfășoara activitatea în limitele legale, serviciile secrete pot deveni mai degrabă un instrument de protecție a regimului, decât unul de securitate națională. 

Or, în România, nu numai că avem o legislație învechită care nu se ridică la standardele democratice moderne în privința supravegherii și funcționării acestor agenții de informații, dar observăm că lipsesc și actorii-cheie care asigură principiile elementare de guvernanță democratică asupra sectorului de securitate națională. Interimatul pe care îl asigură generalul Răzvan Ionescu la conducerea SRI a devenit un mandat de sine stătător, având în vedere longevitatea acestuia. Pe șeful statului ar trebuie să îl preocupe mai mult acest aspect. 

De ce legile de funcționare ale SRI și SIE sunt împotriva spiritului statului de drept

Cine are curiozitatea să citească literatura academică, dedicată studiilor de intelligence, va ajunge ușor la concluzia că majoritatea covârșitoare a acestor studii nu este dedicată secretelor de stat sau operațiunilor sub acoperire, nici legendelor cu spioni, ci abordează cele mai eficiente modele democratice de supraveghere a serviciilor de informații. În opinia mea personală, cei care citesc constant studii de intelligence nu se îndrăgostesc de spioni și nici nu învață să devină spioni, ci își rafinează reflexele democratice de a încadra activitatea serviciilor secrete în limitele trasate de principiile statului de drept. În esență, studiile de intelligence sunt studii dedicate statului de drept. Ele te învață, între altele, cât de importante sunt atribuțiile și rolul fiecărei puteri ale statului (executivă, legislativă, judecătorească, plus societatea civilă) în acest sistem de reguli și practici pentru supravegherea serviciilor secrete. 

Or, dacă analizăm, în paralel, manualele de bune practici internaționale (multe dintre acestea le puteți găsi pe site ul think tank-ului elvețian, DCAF) și legislația românească, ajungem la concluzia că legile de funcționare ale SRI și SIE produc confuzie în privința rolurilor distincte, dintre puterea executivă și cea legislativă, pentru buna funcționare a acestora. 

Mai exact, în procesul de numire al directorului SRI, legislația românească prevede o negociere politică între președinte (actorul care propune directorul civil) și Parlament (actorul care trebuie să voteze această propunere). Ca urmare, puterea legislativă poate bloca oricând propunerea executivului, o situația anormală, pe care o invocă drept scuză, în prezent, Nicușor Dan pentru a nu numi pe nimeni la conducerea civilă a acestui serviciu. Acest tip de troc politic nu există ca practică în democrațiile consolidate, pentru că demersul nu face decât să politizeze leadershipul serviciilor secrete. 

Regula democratică de aur este ca serviciile de informații să funcționeze depolitizat, similar tuturor instituțiilor birocrate din aparatul de stat. Ca să înceapă procesul de depolitizare, la șefia civilă a serviciilor secrete nu ar mai trebui numiți membri de partid. Această proastă practică ar trebui să dispară din democrația românească. 

Ca regulă generală, în sistemele prezidențiale sau semi-prezidențiale (cum este cazul României), serviciile de informații pot fi direct subordonate președintelui sau funcției acestuia. Executivului (președinte) îi revine principala atribuție de numire a conducerii superioare a serviciilor, de stabilire a priorităților acestora și de aprobare a operațiunilor sub acoperire. 

În schimb, legislativului îi revine sarcina de legiferare a cadrului legal de funcționare a acestora, de evaluare a corectitudinii, legalității, eficacității și eficienței activităților serviciilor și de verificare și aprobare a bugetelor acestora. 

În Regatul Unit, prim-ministrul deține autoritatea supremă în ceea ce privește numirea șefilor MI5, MI6 și GCHQ (Centrul de Comunicații al Guvernului). Numirile sunt negociate între cabinetul premierului și biroul secretarului de stat pentru afaceri externe. 

În Franța, președintele joacă un rol central în numirea șefilor agențiilor de informații franceze, precum DGSE (informații externe) și DGSI (securitate internă). Aceste numiri se fac la propunerea prim-ministrului și a miniștrilor relevanți (ministrul de interne, apărare) și sunt, de obicei, formalizate printr-un decret al Palatului Élysée. 

Cum ar trebui numiți directorii civili pentru a consolida depolitizarea serviciilor secrete

Niciunde în democrațiile consolidate nu apar momente de blocaj din partea Parlamentului în procesul de numire al directorilor civili ai serviciilor secrete, tocmai pentru că un astfel de blocaj șubrezește relația democratică civil-militară.

Amendamentul din legea de funcționare a SRI (veche din anul 1991) în privința procedurii de numire a directorului civil ar merita reclamat la Curtea Constituțională pentru a fi analizat un posibil conflict juridic de natură constituțională între puterile statului. Nicușor Dan a susținut public că nu a reușit să ajungă la un consens cu liderii principalelor partide parlamentare în privința noului director SRI. Totuși, de remarcat faptul că Dan nici nu a încercat, în cursul acestui an, să trimită o propunere spre Parlament, pentru a fi constatat efectiv un astfel de blocaj. 

La nivel de practică democratică, rolul Parlamentului, prin comisiile de control civil, poate fi, cel mult, unul de audiere, cu ușile deschise, a acestor viitori directori propuși de președinte, pentru a li se verifica competențele profesionale și standardele de integritate. 

În privința leadershipului civil al serviciului de informații extern, legea de funcționare a SIE (veche din anul 1998), prevede că „conducerea Serviciului de Informaţii Externe se asigură de către un director, cu rang de ministru, numit de Consiliul Suprem de Apărare a Țării, la propunerea Preşedintelui României”. Așadar, pentru postul de director SIE nu este nevoie de negociere politică în Parlament, ci de una mai restrânsă, în cadru clasificat, în CSAT. Și această procedură de numire poate genera abuzuri nedemocratice de putere sau politizarea serviciului extern de informații. 

Legile de funcționare ale SRI și SIE nu prevăd limită de mandat pentru directorii civili, dar nici pentru conducerea militară a acestora, o scăpare legislativă care trebuie corectată rapid. 

Este nedemocratic ca, la nivel de lege, să i se permită unui general de serviciu secret să conducă operativ, timp de nouă-zece ani, o astfel de instituție închisă. 

Faptul că serviciile de informații românești funcționează, încă, după modelul militarizat, sovietic reprezintă o anomalie în sine. Dar acest aspect și multe alte reminiscențe postsovietice ce sunt încă păstrate la nivelul culturii organizaționale ale acestora au nevoie de analize mult mai ample decât un scurt text de opinie, precum cel pe care tocmai l-ați citit. 

Abonați-vă la COMPULSIV! Carte, film, muzică, politică și social media - filtrate rapid de un consumator compulsiv - Costi Rogozanu.

ABONEAZĂ-TE