Cei doi bărbați se aflau în excursie pe munte. Peste noapte, au făcut un foc de tabără, dar au uitat să-l stingă complet. Au fost treziți în jurul orei 4.00 de vâlvătaia deja scăpată de sub control. Au fugit de incendiu, însă nu au anunțat autoritățile.

Cu ajutorul pădurarilor, poliția a reușit să stabilească identitatea celor doi inconștienți. Ei au fost arestați miercuri, 2 februarie, și au fost interogați. Întrucât sunt acuzați că au provocat incendiul din neglijență, sunt cercetați în stare de libertate.

Potrivit codului penal elvețian, ei riscă o pedeapsă cu închisoare de până la trei ani și imputarea pagubelor create.

Cel puțin șase hectare de pădure de brad au fost făcute scrum până acum. Șapte elicoptere, inclusiv două Super Puma, și două avioane italiene Canadair sunt implicate în intervenție. 

45 de persoane au fost evacuate

Satul Indemini și întreaga zonă afectată de incendiul forestier nu sunt accesibile nici acum, pe nicio cale la sol, din motive de siguranță.

Incendiul a izbucnit duminică, 30 ianuarie. 32 de persoane din satul Indemini și 13 locuitori ai cătunelor Ri, Pezze și Boè au fost evacuați și găzduiți la centrul de apărare civilă Quartino.

Incendiul de pădure extins a afectat și apa potabilă.

   

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Imagini din noua vilă în care Andreea Bănică s-a mutat cu familia. Cum a decis să amenajeze / FOTO
Unica.ro
Imagini din noua vilă în care Andreea Bănică s-a mutat cu familia. Cum a decis să amenajeze / FOTO
Dani Oțil și Ștefan Bănică, schimb de replici acide în direct, la TV: „În 18 ani, unii au devenit de mai multe ori părinți, alții sunt la a treia nevastă… La vârsta ta mai asculți de-o...?„
Viva.ro
Dani Oțil și Ștefan Bănică, schimb de replici acide în direct, la TV: „În 18 ani, unii au devenit de mai multe ori părinți, alții sunt la a treia nevastă… La vârsta ta mai asculți de-o...?„
De ce câștigă numai Tudor Chirilă "Vocea României". Are 7 trofee, iar ultimele 4, consecutive. Mutările geniale pe care le-a făcut în finale
Libertateapentrufemei.ro
De ce câștigă numai Tudor Chirilă "Vocea României". Are 7 trofee, iar ultimele 4, consecutive. Mutările geniale pe care le-a făcut în finale
Cele 2 condimente pe care să le pui pe carnea de porc dacă vrei să-ți iasă o friptură delicioasă pentru masa de Crăciun. Vei mânca pe săturate
FANATIK.RO
Cele 2 condimente pe care să le pui pe carnea de porc dacă vrei să-ți iasă o friptură delicioasă pentru masa de Crăciun. Vei mânca pe săturate
Ce părere are Raluca Bădulescu despre prima poza cu ea care a apărut în presă în urmă cu mulți ani: „Foarte multă lume își imaginează
Elle.ro
Ce părere are Raluca Bădulescu despre prima poza cu ea care a apărut în presă în urmă cu mulți ani: „Foarte multă lume își imaginează
Imagini din apartamentul de lux al Andreei Tonciu. L-a cumpărat mobilat și utilat, dar a aruncat tot din el! Cum arată acum / FOTO
Unica.ro
Imagini din apartamentul de lux al Andreei Tonciu. L-a cumpărat mobilat și utilat, dar a aruncat tot din el! Cum arată acum / FOTO
Bucureştenii care ar putea plăti impozite de 6 ori mai mari în 2025. Sechestru pe locuinţa celor care nu dau banii
Observatornews.ro
Bucureştenii care ar putea plăti impozite de 6 ori mai mari în 2025. Sechestru pe locuinţa celor care nu dau banii
Horoscop 24 decembrie 2024. Capricornii trebuie să limiteze interacțiunile cu cei din anturajul apropiat, ca să nu își strice singuri ziua
HOROSCOP
Horoscop 24 decembrie 2024. Capricornii trebuie să limiteze interacțiunile cu cei din anturajul apropiat, ca să nu își strice singuri ziua

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI