Ucraina a început construirea a două noi reactoare nucleare. „Acesta este răspunsul nostru pentru terorişti"

 3 comentarii

Ucraina a început să construiască două noi reactoare, de fabricaţie americană, la o centrală nucleară din vestul ţării, în condiţiile în care infrastructura energetică ucraineană este atacată masiv de Rusia, relatează AFP şi dpa, citate de Agerpres.

Joi, muncitori ai centralei de la Hmelnîţkîi au turnat primul metru cub de beton pentru noile reactoare, care vor folosi tehnologie americană, un gest simbolic realizat lângă steagurile Ucrainei şi Statelor Unite.

Proiectul îşi propune să îmbunătăţească securitatea energetică a Ucrainei şi să reducă dependenţa sa de tehnologia nucleară rusă.

Printre invitaţii la ceremonie s-au numărat preşedintele operatorului ucrainean Energoatom, Petro Kotin, ministrul ucrainean al energiei, Gherman Galuşcenko, şi ambasadoarea SUA în Ucraina, Bridget Brink.

Din motive de securitate, Energoatom le-a cerut jurnaliştilor să aştepte până sâmbătă pentru a face publică această lansare.

„Acesta este răspunsul nostru pentru terorişti"

Ceremonia a avut loc la câteva ore după ce un atac rus a distrus o centrală energetică în apropiere de Kiev.

„Acesta este răspunsul nostru pentru terorişti, acesta este răspunsul nostru pentru invadatori", a spus ministrul Galuşcenko. „Astăzi vorbim despre viitor, despre stabilitate", a spus el, descriind dezvoltarea centralei de la Hmelnîţkîi drept cel mai important proiect de modernizare din Ucraina după cel de-Al Doilea Război Mondial.

În ianuarie, Ucraina a anunţat planuri privind construirea de noi reactoare pentru a compensa pierderea centralei de la Zaporojie, cea mai mare din Europa, ocupată de forţele ruse din martie 2022.

Centrala de la Hmelnîţkîi dispune deja de două reactoare care se află în funcţiune, iar alte două, de concepţie sovietică, sunt parţial construite.

Cele două noi unităţi sunt construite în cooperare cu compania americană de energie nucleară Westinghouse Electric. Ele sunt reactoare de tip AP1000 cu o durată de viaţa de cel puţin 60 de ani, a precizat compania.

Unităţile vor avea fiecare o capacitate de peste 1.100 de megawaţi. Cu şase reactoare în funcţiune, centrala de la Hmelnîţkîi va deveni cea mai mare din Europa, depăşind-o pe cea de la Zaporojie, a spus Petro Kotin.

Energoatom şi Westinghouse nu au precizat însă când reactoarele vor fi operaţionale. Centrala de la Hmelnîţkîi este situată în vestul Ucrainei, o zonă relativ sigură, însă încă vizată cu regularitate de atacurile ruse, în condiţiile în care aici se află o bază aeriană importantă.

Foto: Profimedia

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
Comentarii (3)
  • Avatar comentarii

    Horea33 13.04.2024, 23:53

    Ucraina în război construiește reactoare nucleare! România, după 80 de ani de pace, n-are o autostradă care s-o traverseze de la vest la est! Bravos națiune!

  • Avatar comentarii

    Andronic1 14.04.2024, 01:42

    Nici eu nu mai înțeleg nimic. Cred ca americanii construiesc reactoare pt ruși.. Nu vad sensul... de unde există atâta garanție de sută la sută ca Ucraina învinge Rusia...? Probabil vor sa ajungă la un acord de pace...

  • Avatar comentarii

    pikpik 14.04.2024, 17:11

    Båi båieti, dacå aveti bani in timp de råzboi så construiti reactoare nucleare, atunci de ce mai umblati cu cersitul la noi, toti? Circ sponsorizat de bidon, de fapt de cei din spatele lui, e e doar un påpusoi.

ALTE ȘTIRI
O femeie umple un pahar de apă la robinetul chiuvetei din bucătărie
11:18
Cât costă un metru cub de apă în România. Orașul în care plătești de peste două ori mai mult
Imagine cu sigla Inaltei Curti de Casatie si Justitie (ICCJ)
10:28
ÎCCJ decide joi, după șase amânări, dacă obligă Guvernul să plătească restanțe salariale de aproape 5 miliarde de lei pentru magistrați
MONDEN
Andreea Popescu de ziua ei
11:07
Cum se înțeleg Andreea Popescu și Rareș Cojoc după divorț. „E destul de complicat, dar încerc să fac față”
Victoria Răileanu și Liviu Bora în serialul „Destine cu parfum de lavandă” | sursa foto: Antena 1
10:56
De ce nu este „Destine cu parfum de lavandă” la TV azi. Ce difuzează Antena 1 joi, 8 octombrie 2026
POLITIC
Prim-ministrul desemnat, Luca Niculescu, începe joi, 8 octombrie, o serie de consultări cu partidele parlamentare pentru formarea noului Guvern și stabilirea programului de guvernare. Sursă foto: Profimedia Images
LiveText
09:12
Au început negocierile pentru formarea noului Guvern. Luca Niculescu a ajuns la sediul PSD
Vasile Dîncu reprezintă România în Parlamentul European, fiind trimis la Bruxelles cu voturile alegătorilor PSD. Foto: Hepta
7 oct.
Vasile Dîncu, despre desemnarea lui Luca Niculescu pentru formarea guvernului: „Există o revoltă în interiorul PSD în acest moment”
Ultimele știri
11:51
Ilie Bolojan, condiții pentru noul guvern condus de Luca Niculescu: „Țintele de deficit nu sunt negociabile, iar cheltuielile statului nu trebuie să crească”
11:40
Cum se păstrează hreanul pentru iarnă: metode simple ca să rămână proaspăt şi iute
11:23
Când începe vacanța de iarnă pentru elevi și câte zile libere au de Crăciun și Anul Nou
11:22
Celine Dion a căzut pe scenă în timpul unui concert la Paris
TRENDING
Interviu
06:55
Generalul Dorin Toma: Armata Română are o problemă de model organizațional. Este construită în mare măsură pentru administrarea instituției și insuficient pentru generarea rapidă a puterii de luptă”
11:08
Valul de COVID-19 aduce simptome digestive și complicații de sezon. Atenție la capcana testelor ieftine comandate online!
06:17
Gigantul european Girteka a înmatriculat primul camion în România și oferă salarii de până la 3.500 de euro pentru șoferii români
07:00
Tragerile loto din 8 octombrie 2026. Report de peste 2,4 milioane de euro la Loto 6 din 49
Fotografia a două femei care își plimbă câinii în Cagliari. Cagliari, Sardinia, Italia, 6 iunie 2025.
10:21
Satul din Italia unde femeile trăiesc 100 de ani. Cercetătorii au descoperit o nouă „zonă albastră” în Sardinia
Geanta Dior, decorată cu modele de pești koi, de culoare verde și roz
08:46
A dat 94 de euro pe o geantă, dar când a dus-o la licitație, a aflat că deține un „Sfânt Graal”
O turistă cu bagaje care priveşte apusul de soare pe fereastra unui aeroport. Imagine cu caracter reprezentativ.
7 oct.
Turismul din Europa va crește cu 3,1% pana la finalul anului 2026, depășind ritmul economiei generale. Ce au anunțat experții la summitul mondial din Malta
Un expert în longevitate explică cum trebuie consumată cafeaua pentru a-ți prelungi viața. Sursă foto: Getty Images.
7 oct.
Ce beau zilnic oamenii care ajung la 100 de ani: 3 băuturi simple recomandate de un expert
Un pensionar din Elveția, obligat de instanță să își demoleze șura construită cu aprobarea primăriei. Imagine cu caracter ilustrativ. Sursă foto: Getty Images.
7 oct.
Un pensionar trebuie să își dărâme șura, după ce a primit autorizație să o construiască, în Elveția: „Mă simt tras pe sfoară”
Scorțișoară în cafea
7 oct.
De ce e bine să pui scorţişoară în cafea? Ce efect are
De ce cade părul toamna
7 oct.
De ce cade părul mai mult toamna și când ar trebui să te îngrijorezi
Crenguțe de vișin în borcanul cu murături
6 oct.
De ce se pun frunze sau crenguţe de vişin la murături - secretul bunicilor
Castraveți bulgărești
2 oct.
Castraveți bulgărești pentru iarnă - rețeta tradițională
Cristela Georgescu intră în sediul DIICOT - octombrie 2026
09:27
Cristela Georgescu a ajuns, pentru a treia zi consecutiv, la audieri la DIICOT, în dosarul în care Călin Georgescu e acuzat de înşelăciune continuă
Giigi Nețoiu
07:49
Gigi Nețoiu se revoltă după amenzi de 160.000 de lei la ferma sa Black Angus de 6 milioane de euro: „Cu ce deranjează vacile Apele Române?”
Patru copii și un ghiozdan rupt. Sursa foto: Vlad Chirea
Reportaj
06:55
Patru copii și un ghiozdan rupt. De ce școala și grădinița sunt un lux pentru Carina, Esmeralda, Bianca și Damian, crescuți de o mamă singură, într-un sat din Covasna
Inspectorii de la Vama Isaccea au confiscat aproape 1.300 de perechi de încălțăminte de marcă suspectate că sunt contrafăcute, în valoare de 4,9 milioane de lei, aflate într-un camion spre Odesa. Foto: Poliția de Frontieră Română
7 oct.
Un șofer de TIR ucrainean a vrut să ducă în Odesa 1.300 de perechi de pantofi contrafăcuți, pe la Isaccea
guvernul-romaniei-sigla
7 oct.
A avea sau a nu avea guvern…
VIDEO Cine este Luca Niculescu
6 oct.
Mă cheamă Luca și-mi place-ntre golani...
Arhiva foto
6 oct.
Acea zi din octombrie
fermier-roman-tractor
5 oct.
Programul de clemență din care fermierul lipsește