Miercuri, 20 iunie 2018. Să ținem minte ziua asta, căci a fost poate cel mai negru episod din istoria democrației în România. Și nu pentru că PSD și ALDE au călcat în picioare justiția, statul de drept, economia, Codul de procedură penală, interesul românilor, în general. Ci pentru că noi, cetățenii, ne-am bătut joc de tot ce spunem că ne dorim: democrație și respect. Activismul și lupta pentru drepturile noastre nu înseamnă violență, nici verbală și, cu atât mai mult, nu fizică. Am fost animale, toți la un loc. Pesediști, useriști, jurnaliști, protestatari. Și tot ce am reușit miercuri a fost să ne dăm singuri palme peste față, și la propriu, și la figurat. Pentru că facem același lucru ca ei: urâm.

  1. Protestatarii din Parlament

Este perfect legal și legitim ca un cetățean să vină în Parlament. Așa cum deputata PSD Simona Bucura Oprescu aducea, săptămânile trecute, pensionari și copii pe liste de invitați, și USR are aceleași drepturi. Faptul că parlamentari USR știau cu ce scop vin respectivii protestatari în Parlament și ce urmează să facă reprezintă, însă, un acord tacit și o complicitate. Și asta e greșit. În Parlament nu vii să urli, vii să discuți civilizat. Apelezi la toate căile democratice pentru a-ți spune durerea și a rezolva lucrurile. Câți dintre protestatarii care au strigat ”infractorilor”, ”hoților”, ”penalilor” au mers sau măcar au cerut o audiență la Liviu Dragnea?  Câți au încercat să discute civilizat, democratic cu aleșii lor? Câți le-au trimis email-uri sau au mers la cabinetele parlamentare? Civismul nu înseamnă violență. Nici verbală, nici fizică.

Nepotism electoral în POT, partidul care-l susține pe Călin Georgescu. Oameni noi, metehne vechi: politica văzută ca afacere de familie
Recomandări
Nepotism electoral în POT, partidul care-l susține pe Călin Georgescu. Oameni noi, metehne vechi: politica văzută ca afacere de familie

  1. Deputații PSD

În imagini, se vede clar cum unii deputați PSD îl așteaptă pe Liviu Dragnea să iasă din plen și, când vine acel moment, îl flanchează efectiv pe președintele Camerei Deputaților și îl conduc spre biroul său. Practic, deputații PSD au devenit, pentru câteva minute, gărzile de corp, la propriu, ale lui Liviu Dragnea. Or asta nu este în fișa postului unui deputat sau senator.

  1. Jurnaliștii

Sunt unul dintre ei. Unul dintre cei care au fost acolo, chiar la momentul ”potrivit”. Mi-am luat două coate în bărbie, am fost îmbrâncită și călcată pe picioare, și nu de deputați, nu de consilieri, ci de colegii mei jurnaliști. Nu e prima oară. În astfel de momente, haosul este extrem și nimeni parcă nu mai gândește. Nu-i judec și nu strig la ei. Suntem vinovați pentru ceea ce facem, pentru că, din disperare de imagini, sunet, întrebări, reacții, ne călcăm în picioare, la propriu, lovim în stânga și-n dreapta fără să mai conteze cine e lângă noi. De data asta, s-a nimerit să fie, pe lângă alți jurnaliști la fel de disperați, și câțiva deputați. În imagini se vede clar cum operatori de imagine lovesc deputați, cum deputați îmbrâncesc și lovesc la rândul lor. Acțiune și reacțiune, amestecate cu disperarea de ambele părți.

Proteste de amploare împotriva lui Călin Georgescu în București, Cluj și Timișoara | VIDEO
Recomandări
Proteste de amploare împotriva lui Călin Georgescu în București, Cluj și Timișoara | VIDEO

  1. Serviciu de Pază și Protecție

Liviu Dragnea și Viorica Dăncilă nu au SPP. Au refuzat ofițeri de securitate care să le asigure paza tot timpul, mai ales în situații de genul. Și miercuri s-a văzut din plin cât de necesar este ca un demnitar să aibă astfel de protecție.

  1. Minutele de anarhie – drumul lui Dragnea

Liviu Dragnea putea să evite foarte ușor spectacolul, circul, scandalul de miercuri. În primul rând, ar fi putut să iasă din plen prin altă parte, avea și alte uși, scări, lifturi. Știa ce se întâmplă pe hol, știa că sunt protestatari agitați lângă biroul său, și totuși a ieșit. Fără pază specializată.

  1. Greșeala lui Dragnea

Liviu Dragnea, ca să dea un exemplu de democrație, chiar și într-un ultim ceas, ar fi putut să-i primească pe respectivii protestatari în biroul său. Nu, nu avea de ce să fie periculos dacă se organiza civilizat. Liviu Dragnea în capul mesei, protestatarii în fața lui, presa în sală, camerele de filmat aliniate. Un gest care ar fi fost util pentru toate părțile implicate: PSD, protestatari, jurnaliști. Da, și pentru acei câțiva consilieri de la Direcția Afaceri Interne de la Camera Deputaților.

  1. Nicolae Bacalbașa

I-am criticat de nenumărate ori pe aleși pentru limbajul folosit și pentru faptul că se scaldă în lux, pe banii noștri. Avem, totuși, și câțiva, nu mulți, care nu fac asta. Parlamentari, răi sau buni, care merg cu metroul acasă, care stau în chirie sau într-un apartament modest într-un cartier periferic. Iar noi, după ce îl lăudăm pe unul pentru că merge cu bicicleta sau pentru că îl vedem în autobuz, îl lăudăm doar dacă e dintr-un partid politic pe care îl agreăm. Dacă e dintr-un partid pe care-l hulim, atunci îl înjurăm, îl îmbrâncim și-l hărțuim la metrou. Nicolae Bacalbașa, unul dintre deputații cei mai neadecvați, care folosește un limbaj odios pentru Parlament, a fost înjurat și îmbrâncit în mod violent, în timp ce mergea spre metrou. Este normal, este democrație?

Vicepreședintele ANCOM Pavel Popescu cere suspendarea TikTok în România. Rețeaua socială ar putea fi interzisă până la terminarea anchetelor privind alegerile
Recomandări
Vicepreședintele ANCOM Pavel Popescu cere suspendarea TikTok în România. Rețeaua socială ar putea fi interzisă până la terminarea anchetelor privind alegerile

Urmăriți din nou imaginile. Uitați-vă la cine, când și pe cine lovește. Și poate, cândva, nu va mai conta decât că politica pumnului nu înseamnă democrație. Nici cea a pumnului în bărbie, nici cea a pumnului în gură.

Civilizație și democrație

Liviu Dragnea și oricare alt parlamentar primește cetățeni în audiențe. Sunt căi democratice și civilizate să discutăm cu aleșii noștri, buni sau răi.

”Cetăţenii pot solicita acordarea audienţei oricând, în cadrul programului de lucru al Camerei Deputaților:

  • luni – joi – între orele 8,00 – 16,30
  • vineri – între orele 8,00 – 14,00.

Contact:

  • telefoane: 021.414.1470, 021.414.1476
  • e-mail: srp@cdep.ro

Pe Liviu Dragnea îl puteți găsi, teoretic, și la biroul parlamentar.

1) Alexandria (sediul PSD), Str. Mihăiţă Filipescu nr. 9, jud. Teleorman

2) Alexandria (Consiliul Judeţean Teleorman), Palatul Administrativ, Str. Dunării nr. 178, jud. Teleorman

Sau pe email.

presedinte@psd.ro

dragnea.liviu@gmail.com

 
 

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Doi candidaţi la prezidenţiale solicită Curţii Constituţionale anularea alegerilor din primul tur
Știrileprotv.ro
Doi candidaţi la prezidenţiale solicită Curţii Constituţionale anularea alegerilor din primul tur
Drama neștiută a Elenei Lasconi. Acum numele ei e pe numele tuuror, dar a fost atât de săracă, încât nu avea ce mânca: ”Bunica ne dădea pâine pe care o dădeai la porci”
Viva.ro
Drama neștiută a Elenei Lasconi. Acum numele ei e pe numele tuuror, dar a fost atât de săracă, încât nu avea ce mânca: ”Bunica ne dădea pâine pe care o dădeai la porci”
Colegii de scenă și-au luat adio de la Gabriel Cotabiță. Fiicele artistului, un monument de tristețe. Imagini emoționante de la Cimitirul Bellu
Libertateapentrufemei.ro
Colegii de scenă și-au luat adio de la Gabriel Cotabiță. Fiicele artistului, un monument de tristețe. Imagini emoționante de la Cimitirul Bellu
Patru nativi care intră sub protecția astrelor. Luna decembrie le va aduce bani cu nemiluita și deplasări în străinătate
FANATIK.RO
Patru nativi care intră sub protecția astrelor. Luna decembrie le va aduce bani cu nemiluita și deplasări în străinătate
Ion Țiriac, întrebat despre lupta dintre Lasconi și Georgescu: „Știți ce președinte mi-aș dori?”
GSP.RO
Ion Țiriac, întrebat despre lupta dintre Lasconi și Georgescu: „Știți ce președinte mi-aș dori?”
Ce este naturopatia, practica controversată promovată de Cristela, soția lui Călin Georgescu, și de ce ridică foarte multe semne de întrebare
Elle.ro
Ce este naturopatia, practica controversată promovată de Cristela, soția lui Călin Georgescu, și de ce ridică foarte multe semne de întrebare
Fosta soție a lui CRBL, dezvăluiri în lacrimi despre DIVORȚ. Elena Vîșcu are 3 locuri de muncă și își crește singură fata. Incredibil ce a povestit despre artist
Unica.ro
Fosta soție a lui CRBL, dezvăluiri în lacrimi despre DIVORȚ. Elena Vîșcu are 3 locuri de muncă și își crește singură fata. Incredibil ce a povestit despre artist
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Financiarul.ro
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Expert în dezinformare, despre tacticile Kremlinului aplicate de Călin Georgescu: Neagă ce a spus acum o lună
Observatornews.ro
Expert în dezinformare, despre tacticile Kremlinului aplicate de Călin Georgescu: Neagă ce a spus acum o lună
Horoscop 27 noiembrie 2024. Berbecii au parte de o zi care susține inițiativele curajoase, care se bazează pe o viziune pozitivă asupra lucrurilor
HOROSCOP
Horoscop 27 noiembrie 2024. Berbecii au parte de o zi care susține inițiativele curajoase, care se bazează pe o viziune pozitivă asupra lucrurilor

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI