Furia unui om liniștit. Ce nu s-a spus despre incendiatorul de la Parlament: „A fost operat în Italia. După anestezie, cam devia!”

 11 comentarii
Arhiva foto

Sâmbătă, 28 septembrie, câteva sute de foști angajați ai Combinatului de Fire Sintetice (CFS) din Vaslui se vor aduna la biserică, apoi la restaurant în oraș, pentru a-și aminti de vremurile când erau colegi. E o întâlnire anuală, la care participă inclusiv fostul director al întreprinderii.

Nicușor Ochiană, „incendiatorul de la Parlament” sau „incendiatorul din Vaslui”, cum a ajuns să fie cunoscut la nivel național, nu va putea fi prezent la reuniunea CFS, pentru că se află în arest preventiv din 17 septembrie. Azi se judecă, la Tribunalul București, contestația lui, în dosarul 26665/302/2024. Ochiană, 56 de ani, a fost reținut după ce a provocat un incendiu în Palatul Parlamentului, în partea clădirii transformată în muzeu.

Elev model, angajat la uscătorul de granule

Bărbatul lucra de peste 20 de ani în Italia, la Padova, într-o firmă de construcții. Dar înainte de a pleca din țară, a fost angajat timp de 17 ani la CFS. A urmat o școală profesională și s-a angajat în fabrică, la secția unde se uscau granule, materia primă din care se fabricau firele. În paralel, a urmat cursurile și a obținut diploma de bacalaureat la Liceul de Chimie nr. 4 din Vaslui, în prezent, Liceul Emil Racoviță.

„Era cel mai bun la toate, avea note mari de când a intrat la școală. Și muncitor, serios”, își amintește despre Nicușor tatăl lui, Toader, care a împlinit 82 de ani. Anul trecut, bătrânul și-a sărbătorit ziua de naștere în Italia, unde a fost invitat de fiii săi. „Erau în concediu și am stat două săptămâni la ei”.

Fratele mai mare, mort în accident de muncă

Toader și soția lui, Lucreția, 80 de ani, locuiesc de o viață în satul Mărășeni, la 8 kilometri de Vaslui. Au crescut împreună patru copii, dintre care mai trăiesc doar trei. Fratele mai mare al lui Nicușor a murit după un accident de muncă. Lucra la fabrica de mobilă din Vaslui, Movas. „O așchie s-a desprins de pe bandă și l-a lovit în frunte. A căzut și s-a lovit de un cărucior cu materiale. A murit la spital”, spune Lucreția.

Nicușor e al doilea ca vârstă. Mai are o soră și un frate mai mici. „A fost mereu foarte liniștit”, îl descrie tatăl lui. „Nu băutură, nu fumat. Niciodată n-a dat o palmă, n-a sărit la bătaie când mergea cu ceilalți sâmbăta seara, la discotecă în sat. Sau să se bage în vreun scandal... Nu, nici vorbă. Foarte cuminte era”. Apoi, după o pauză: „Și-acum, cât o să ia? Cinci, șapte ani de închisoare?”. Toader clatină din cap. A trecut de șoc, de tristețe. Luptă să se împace cu gândul.

Consăteanul „baronului” Buzatu

În Mărășeni au apărut, pe lângă casele bătrânești, și case noi, chiar și vile. Aici și-a petrecut arestul la domiciliu Dumitru Buzatu, fostul șef al Consiliului Județean Vaslui. Despre cum e viața oamenilor din sat ați putut citi recent în Libertatea. Singurul mare angajator e Primăria comunei Ștefan cel Mare. Cei mai mulți dintre localnicii stabili sunt pensionari sau asistați social. Dacă vrei să muncești, trebuie să cauți de lucru fie la Vaslui, unde ofertele nu sunt prea strălucite, fie în străinătate.

Casa părinților lui Nicușor Ochiană e albă, simplă, cu gard de lemn și pridvor pe care bate soarele de septembrie. Două pisici grase fac plajă. Un bișon cu dinți strâmbi, primit „cadou” de la cineva din sat, dezamăgit de defectul câinelui, îi demonstrează lui Toader că se poate urca pe scaun. Astea sunt, precizează bătrânul, singurele lor animale. De atât pot avea grijă.

Lucreția și Toader rememorează viața fiului lor până la evenimentul nefast consumat la Palatul Parlamentului. Undeva, ascunsă între zile și nopți, ca un nod între ițe, trebuie să fie o explicație.

Mutat cu tot cu familia la Padova

Nicușor s-a căsătorit cu o fată din Vaslui. Și-au ridicat o casă în Mărășeni, tot simplă, cu flori la poartă. Cei doi au împreună trei copii: două fete și un băiat.

La CFS, denumit Moldosin SA, a început să se simtă blocajul economic din anii ‘90. Granulele veneau tot mai rar și în cantități tot mai mici la uscătorul unde lucra Nicușor. Întreprinderea a intrat în programul guvernamental al privatizărilor strategice. Acționar majoritar a ajuns cumnatul lui Omar Hayssam, Mihai Nasture, care, sub spectrul falimentului, a cedat acțiunile unei asociații a angajaților. Până la urmă, combinatul, care avea în jur de 5.000 de muncitori în 1989, s-a întors la stat, la AVAS, și a fost închis la începutul anilor 2000. Utilajele, inclusiv uscătorul de granule, au fost vândute la licitație sau valorificate ca fier vechi. În prezent, din CFS mai rezistă o hală folosită parțial ca depozit de țevi.

Nicușor Ochiană a fost trimis în șomaj în 2002. O vreme, afirmă mama lui, bărbatul a încercat să-și găsească serviciu în Vaslui. „A lucrat la unul, la altul. Greu. Bani puțini”. Fratele cel mic plecase de câțiva ani în Italia și l-a chemat pe Nicușor acolo. I-a găsit loc de muncă la aceeași firmă de construcții unde se angajase el.

Și așa s-au trezit Lucreția și Toader că nu mai au nici un sprijin pe lângă ei la bătrânețe. „Toți au plecat, cu familii, cu tot. Acum mai vine o nepoată de soră să ne mai întrebe de sănătate, să ne mai ajute, atât”. Copiii și nepoții lor îi vizitează doar o dată, de două ori pe an, în vacanțe și concedii.

Divorț fără scandal

Nicușor și soția lui s-au despărțit „în bună înțelegere, fără ceartă. Așa au zis ei, că mai bine se despart”, susține Lucreția. Casa din Mărășeni, averea lor comună, le-au lăsat-o copiilor. Nicușor s-a recăsătorit, acum mulți ani. A rămas în relații bune cu fosta soție. „Și ea lucrează tot în Italia, și-a făcut o viață acolo”, adaugă doamna Ochiană. În familia extinsă din Peninsulă, era armonie, așadar.

Vecinii își amintesc și ei că Nicușor Ochiană era liniștit, fără vicii, harnic, cu o căsnicie fericită și copii la fel de cuminți ca și el. „A fost șoc pentru noi să auzim despre el la televizor. Nu ne așteptam!”, spune o femeie, care locuiește peste drum de părinții „incendiatorului de la Parlament”.

În recuperare după AVC

La începutul anului trecut, Nicușor Ochiană a suferit un atac vascular cerebral. „L-au dus la spital, acolo, în Italia. L-au operat. I-au făcut anestezie generală. După ce s-a trezit din operație, n-a mai fost la fel”, povestește mama lui. „În august, a venit prin Mărășeni, să ne vadă. A stat vreo două zile. Cam devia. Așa mi s-a părut”.

Recuperarea în urma AVC-ului mergea greu. Nicușor Ochiană nu mai putea munci pe șantier, la fel ca înainte. Un motiv să devină, probabil pentru prima dată în viața lui, furios. Ajunsese la capătul optimismului. Pe pagina lui de Facebook, s-au îndesit postările cu discursuri ale politicienilor naționaliști și extremiști. Discursuri împotriva guvernanților, parlamentarilor, beneficiarilor de pensii speciale.

Incidentul de la muzeul din Palatul Parlamentului s-a produs la trei săptămâni după vizita lui Nicușor Ochiană la părinții lui.

Fata lui cea mare, absolventă de Drept, „o să îi angajeze un avocat și o să aducă documentele medicale la tribunal”, explică Lucreția. „N-ar fi făcut Nicușor așa ceva. Nu mai era el ăla dinainte. Ori că au greșit anestezia, ori... Nu știu. El avea boală la inimă. După operație, nici nu mai vorbeai cu el ca lumea”.

Soluția găsită de părinți

Părinții cred că AVC-ul era semnul că venise timpul ca fiul lor să se întoarcă la vatră. „Cât a muncit la CFS, cât a muncit și la Padova, strânsese vechime. N-avea vârsta, dar ieșea la pensie mai înainte. Chiar dacă erau banii mai puțini, ce dacă? Stătea aici, cu noi, îi dădeam casa lui. Muncea grădina, tăia un lemn, ținea animale, că noi nu mai putem. Suntem bolnavi amândoi. Nu mai e cine să le facă astea. Și uitați-vă, totul se fărâmă”.

Prins de polițiști după 10 ore de căutări, după incidentul de la Parlament, Nicușor Ochiană riscă între 2 și 7 ani de închisoare. El va fi pus sub acuzare, potrivit anchetatorilor, pentru „distrugerea, degradarea sau aducerea în stare de neîntrebuințare a unui bun, săvârșită prin incendiere, explozie ori prin alt asemenea mijloc și dacă este de natură să pună în pericol alte persoane sau bunuri”.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
Comentarii (11)
  • Avatar comentarii

    Lucaluca 26.09.2024, 10:49

    În mod sigur, AVC-ul e de vină.

  • Avatar comentarii

    Darieana 26.09.2024, 11:25

    Pacat de bietul om ! Judecata lui este afectata de atacul cerebral suferit. Un AVC este ca un scurtcircuit. Inchisoarea nu il va reeduca, fiindca problema lui este una medicala, nu de educatie. Mai bine ar fi supravegheat in permanenta, in libertate, de un medic si de parintii lui pt a-si lua tratamentul.

  • Avatar comentarii

    Darieana 26.09.2024, 11:41

    Judecata lui este afectata de atacul cerebral suferit. Un AVC este ca un scurtcircuit. Inchisoarea nu il va reeduca, fiindca problema lui este una medicala, nu de educatie. Mai bine ar fi supravegheat in permanenta, in libertate, de un medic si de parintii lui pt a-si lua tratamentul.

    • Avatar comentarii

      parpalache 26.09.2024, 12:57

      Judecata lui e afectata de ...disperare!Un dezradacinat,lipsit de speranța!

  • Avatar comentarii

    boierasul. 26.09.2024, 11:52

    Să vezi ce repede se mișcă justiția din România în acest caz. Pedeapsa va fi maximă. În cazul beizadelelor drogate care ucid oameni pe șosele mai avem de așteptat câteva zeci de ani până se prescriu faptele.

  • Avatar comentarii

    parpalache 26.09.2024, 12:55

    De unul singur!Prin anii 90,presa-inca „libera”-(dar numai la figurat)-scria ca la...Vaslui,„o mulțime furioasa” protesta in fața prefecturii ,iar „elemente huliganice”au provocat scandal,spargând vitrinele și incendiind „bolidurile”noii ciocoimi!Anii au trecut și-parafrazând titlul filmului unui celebru regizor italian din anii 80-„clasa muncitoare a mers in rai”!

ALTE ȘTIRI
SRI respinge o presupusă implicare în desemnarea premierului
Analiză
12:00
Analiză Libertatea: Serviciile de informații din România au copiat modelul militarizat de funcționare de la serviciile rusești
fratii-paval.jpg
11:04
Frații Pavăl (Dedeman) demolează halele fostei Comatchim, singurul comerciant de hârtie și carton din România înainte de 1989
MONDEN
Fetele din cuplurile de la Insula Iubirii 2026 | Foto: Antena 1
Exclusiv
13:40
Cuplul care a rămas împreună și după Insula Iubirii 2026. Cum au fost surprinși la o petrecere din București
Silviu Prigoană
12:41
Obiectele lui Silviu Prigoană au ajuns la târgul de vechituri din Vitan. Imagini cu lucrurile personale ale regretatului om de afaceri
POLITIC
Kelemen Hunor este președintele UDMR din 2011. Foto Profimedia
00:48
Kelemen Hunor recunoaște că Luca Niculescu este o variantă de premier: „Am discutat despre ce majorități posibile și chiar imposibile pot fi create”
Petre Pârvu, primarul PSD din Zimnicea, riscă să rămână fără funcție după 26 de ani Sursă foto: Liber în Teleorman.
8 sept.
Petre Pârvu, cel mai longeviv primar PSD din Teleorman, riscă să-și piardă mandatul după 26 de ani din cauza noii legi ANI
Ultimele știri
14:10
Cezar Ouatu a vorbit despre botezul fetiței sale, Serena. „Pentru mine contează creştinarea şi tot ce se întâmplă în acele momente”
14:05
Serialul „South Park” își schimbă numele în „South America” pentru a-l ironiza pe Donald Trump
Exclusiv
14:01
Primele imagini de la „Burlacii: Foc în Paradis”. Tensiuni, lacrimi și momente intime în noul show de la PRO TV
Analiză
14:00
Culisele împărțirii posturilor de la TVR și Radio România între AUR și PSD. Cum a ajuns „cartoful fierbinte” la partidul lui Simion
TRENDING
ReportajExclusiv
07:00
Vasluianul care l-a refuzat pe oaspetele Călin Georgescu își explică decizia: „Greșesc cei de sus. România nu e în campanie electorală”
08:25
Călin Georgescu și Horațiu Potra ajung în fața instanței. Începe procesul pe fond în dosarul de lovitură de stat
08:23
Mașinile diesel Euro 5 nu mai au voie să circule de la 1 octombrie 2026 în anumite orașe din Italia. Care sunt excepțiile
9 sept. 2025
Sfânta Ana - Tradiții și superstiții. Ce semnificație are numele Ana
Un bărbat în vârstă, îmbrăcat elegant în costum cu papion, stând lângă portiera deschisă a unei mașini, în fața unei case din piatră.
13:30
Un șofer în vârstă de 100 de ani își conduce Mercedesul fără ochelari și încă merge pe bicicletă: „Văd un iepure de la 1 km distanță”
O grădină îngrijită cu gazon verde și pomi fructiferi plini de mere roșii, având în fundal case
12:47
Fructele cele mai dragi românilor se vor coace, dar atrag șobolani și șerpi: cum poți preveni invazia
Barbat laptop
11:52
Managerul unui supermarket a intrat pe internet în timpul programului de 7.685 de ori în 25 de zile și a fost concediat
Patru ardei grași roșii proaspeți și lucioși, ideali pentru gătit, așezați pe un tocător de lemn rustic
11:35
Gogoșarii: proprietăți, beneficii și diferențe față de ardeii roșii
Un colaj cu două fotografii în care apare o casă amenajată într-o peșteră. În prima imagine este o femeie care stă într-un hamac, iar în a doua imagine este un living într-o încăpere cu pereți de stâncă
11:32
O femeie a cumpărat o peșteră cu 70.000 de euro și apoi s-a mutat în ea. Câți bani plătește pe utilități în fiecare lună
De ce iese zacusca amară și cum o repari - Sursă foto: Shutterstock
17 aug.
De ce iese zacusca amară și cum o repari
Ce se întâmplă dacă ții frigiderul prea plin. Sursă foto: Shuttrstock
22 aug.
Ce se întâmplă dacă ții frigiderul prea plin
De ce simți că nu poți respira pe umezeală mare. Sursă foto: Shutterstock
26 aug.
De ce simți că nu poți respira pe umezeală mare
Cum depozitezi corect hainele de vară ca să nu miroasă la iarnă. Sursă foto: Shutterstock
29 aug.
Cum depozitezi corect hainele de vară ca să nu miroasă la iarnă
Prim-plan cu un termometru de exterior care indică o temperatură ridicată, pe fundalul unui drum urban însorit și aglomerat cu vehicule.
10:59
ANM a emis două avertizări de căldură în România: urmează două zile cu temperaturi de până la 35 de grade în unele zone
PTF Galați
10:19
Cozi uriașe la PTF Albița și Galați cu Republica Moldova: controalele de frontieră se fac pe hârtie
Un politist italian pe o autotradă, lângă o mașină de carabinieri, în timp ce controlează traficul
07:32
Un român reținut dimineață a fost trimis până seara cu escortă, la București, din Italia: „O persoană periculoasă”
Au furat bijuterii de 17100 de euro din Ibiza și le-au ascuns în cel mai neașteptat loc posibil! Poliția i-a oprit când încercau să fugă cu bebelușul. Sursă foto: Policia Nacional.
8 sept.
Doi români au fost prinși la Ibiza după ce au furat bijuterii de 17.100 de euro și le-au ascuns în scutecul bebelușului
Arhiva foto
12:35
La muncă, cetățene președinte! România nu mai are timp de pierdut
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
8 sept.
România perplexă
Bancnote euro
8 sept.
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate
Arhiva foto
8 sept.
O victorie destul de colosală