A intrat cu o pușcă în biroul Fondului Național de Asigurări Sociale

Conform informațiilor din presa locală, atacatorul este un bărbat în vârstă de aproximativ 90 de ani, care este înarmat cu o pușcă.

Unul dintre incidentele armate a avut loc în cartierul Kerameikos din Atena, la etajul patru, unde sunt birourile Fondului Național de Asigurări Sociale.

Alexandros Varveris, șeful instituției, a explicat la postul de radio ERT cum s-a desfășurat atacul. Bărbatul a intrat în incintă, a ridicat pușca și i-a strigat unui angajat să se ferească, după care a tras.

Victimă din întâmplare

Focul de armă a lovit un alt angajat aflat în zonă. Potrivit directorului instituției, se pare că victima nu a fost vizată în mod direct de către atacator.

Angajatul lovit a suferit răni provocate de gloanțe la nivelul picioarelor și a fost transportat de urgență la spital, după ce polițiștii sosiți la fața locului i-au aplicat un garou.

Evaluările medicale inițiale indică faptul că viața acestuia nu este în pericol.

A deschis focul și în tribunalul din Atena

Același bărbat este suspectat că a deschis, ulterior, focul la parterul unei clădiri a tribunalului din Atena, rănind mai multe persoane.

Motivul a fost neclar, dar se pare că atacatorul a aruncat plicuri cu documente pe podea, după ce a deschis focul asupra angajaților, susținând că acestea au fost motivele acțiunilor sale.

Cel puțin trei angajate ale instanței au fost rănite ușor de ricoșeurile gloanțelor de pușcă, în timp ce presa din Grecia a relatat că și o a patra angajată a fost transportată la spital fără răni fizice.

Cum l-au descris martorii pe atacator

Martorii l-au descris ca fiind înalt și slab, purtând un trenci albastru sub care își ascundea arma.

Imaginile de la postul de televiziune de stat ERT News au arătat echipaje de prim ajutor transportând cel puțin trei persoane de la tribunal spre ambulanțe.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.